Theologica
Domnul Hristos și rudele Sale în Sfânta Scriptură

Domnul Hristos și rudele Sale în Sfânta Scriptură

Marius Nedelcu, 26 August 2017

Sfintele Evanghelii așază în discreție informații despre familia naturală lărgită a Mântuitorului Iisus Hristos. Personalitatea Fecioarei Maria umbrește orice membru al familiei lui Iisus, iar Dreptul Iosif, deși are un rol bine conturat în Evanghelia nașterii și a copilăriei, pe parcursul vieții lui Iisus prezența lui lipsește. În textul de față încercăm să vedem ce legătură a fost între familia lui Iisus și activitatea publică a Fiului lui Dumnezeu.

În istoria Bisericii primare, primii creștini nu au cunoscut viața și învăță­turile Mântuitorului Iisus Hristos din Sfintele Evanghelii, ci din predica Apostolilor. Și noi vedem în cartea Faptele Apostolilor și apoi în epistolele pauline și celelalte epistole apostolice prezente în Biblie felul cum Apostolii au transmis membrilor Bisericii principalele teme ale învățăturii creștine. Predica lor a fost numită kerigma apostolică. Sfântul Apostol Pavel când prezintă contextul în care Fiul lui Dumnezeu a venit în lume folosește expresiile: „născut din femeie” și „născut sub Lege” ( Gal. 4, 4). În continuare el spune: „Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (v. 5). Când amintește de această înfiere, Pavel evident nu se referă la familia naturală a lui Iisus. Nu se gândea că membrii Bisericii devin rude cu persoane din familia lui Iisus. În concepția paulină, noile legături ale cre­dincioșilor din Biserică se fundamentează pe credința în Dumnezeu și pe noua viață trăită în Duhul Sfânt. Prin acestea, Apostolul spune că membrii Bisericii, cei credincioși, devin fii ai lui Dumnezeu, indiferent de originea umană: „Și pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte! Astfel dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (Gal. 5, 6-7). Vedem aici că înfierea din Biserică este duhovnicească, verticală, îndreptată spre ceruri, refăcând legătura omului cu Dumnezeu. În istoria Bisericii, unii dintre primii episcopi ai comunităților creștine și primii mucenici ai Bisericii au fost rude ale Domnului Iisus Hristos (cum sunt Sfinții Iuda, Iacov, Simeon, însemnați în calendar cu titulatura „ruda Domnului”). Ei au jucat un rol important la sporirea comunității Bisericii, dar misiunea lor a decurs din noua relație pe care au avut-o prin Duhul Sfânt, cu Fiul lui Dumnezeu Întrupat și cu Tatăl ceresc.

Familia lui Iisus și activitatea publică a Fiului Omului

Între primele narative evanghelice referitoare la familia naturală a lui Iisus este cel de la Marcu 3, 21, 31-35. În acest text, Iisus este prezentat alungând duhurile necurate din popor. Familia lui Iisus intervine cu intenția de a limita acțiunea taumaturgică a lui Iisus: „Şi auzind ai Săi, au ieşit ca să-L prindă, că ziceau: Şi-a ieşit din fire” (v. 21). Și cărturarii iudei­lor doreau același lucru, restrângerea activității lui Iisus, lansând acuzații că Mesia alungă pe demoni cu puterea căpeteniei demonilor. Mântuitorul le dovedește că afirmația lor era lipsită de logică: „Dacă o împărăţie se va dezbina în sine, acea împărăţie nu mai poate dăinui” (v. 24). Familia lui Iisus intervine la finalul discursului apologetic al Mântuitorului: „Şi au venit mama Lui şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis la El ca să-L cheme” (v. 31). Prezența familiei lui Iisus în acest episod nu întărea veridicitatea celor spuse de Iisus sau validitatea activității sale ca Mesia, ci pare că este o piedică în calea manifestării puterii Sale. Acest moment este chiar speculat de unii din auditoriu, probabil mai sceptici în privința lui Iisus: „Iar mulţimea şedea împrejurul Lui. Şi I-au zis unii: Iată mama Ta şi fraţii Tăi şi surorile Tale sunt afară. Te caută” (v. 32). În acest context Mântuitorul rostește cuvintele paradigmatice care stabilesc o dată pentru totdeauna raportul dintre relațiile familiale naturale și relațiile duhovnicești din Biserică, din interiorul comunității celor ce cred: „Şi, răspunzând lor, le-a zis: Cine este mama Mea şi fraţii Mei? Şi privind pe cei ce şedeau în jurul Lui, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea” (v. 33-35). Mântuitorul Se disociază de familia Sa naturală dacă aceasta devine o piedică în manifestarea puterii Sale dum­ne­zeiești, și proclamă o nouă relație între oameni care derivă din credința în Dumnezeu și mai ales ascultarea și împlinirea voii lui Dumnezeu. Evanghelistul Luca prezintă și el acest episod dar el nu reține tensiunea de la Matei, dintre Iisus și familia sa. Luca expune posibilitatea că familia lui Iisus nu a putut să ajungă la El din cauza mulțimii: „Şi au venit la El mama Lui şi fraţii; dar nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii” (v. 19). În continuare, Iisus sugerează că El acordă mai multă atenție celor care îl ascultau, care erau împre­ună cu El în acel moment: „Şi I s-a vestit: Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te vadă. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc” (v. 20-21). Luca prezintă un al doilea episod în care Iisus plasează deasupra relațiilor familiale, naturale, ascultarea de cuvântul lui Dumnezeu: „O femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc” (Luca 11, 27-28). Disocierea Mântuitorului de familia Sa naturală este o chemare și pentru ucenicii Săi care sunt îndemnați să aibă ca prioritate ascultarea de Tatăl din ceruri: „Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri” (Matei 23, 9). Tatăl din ceruri, Dumnezeu, este sursa noilor relații dintre oameni, și ele sunt mai înalte decât relațiile născute în cadrul familiei. Iisus nu este ostil familiei și relațiilor de încredere, susținere și iubire dintre membrii acesteia, dar le supune pe acestea noii relații cu Dumnezeu, din Biserică.

Noua relație din Biserică depășește cadrele naturale umane

Într-un alt episod nu găsim referire la familia lui Iisus, ci la comunitatea din Capernaum, modesta localitate din nordul Galileei unde Iisus predica: „Şi venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: De unde are El înţelepciunea aceasta şi puterile? Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii (verii) Lui: Iacov şi Iosif şi Simon şi Iuda? Şi surorile (verişoarele) Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea? Şi se sminteau întru El. Iar Iisus le-a zis: Nu este proroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui. Şi n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinţei lor” (Matei 13, 53-57). Învățătura Mântuitorului Iisus Hristos a fost revoluționară și nouă în toate aspectele ei. Mântuitorul Se disociază de clasa conducătoare a evreilor, de farisei și cărturari, de arhiereii de la templu, dar îmbră­țișează vameșii și păcătoșii, persoane din popoare străine, desconsiderate și marginalizate. Chiar și Apostolii, atunci când prin anumite atitudini și gesturi pun opreliște activității lui Iisus, uneori neintenționat, sunt aspru mustrați. Este elocvent în acest sens episodul cu Apostolul Petru care primește o aspră mustrare din partea Domnului atunci când spune că Iisus nu trebuie să meargă la Ierusalim pentru a pătimi și a muri: „Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor” (Matei 16, 22-23). Biserica este spațiul unde oamenii primesc o filiație duhovnicească, o înfiere spirituală de la Dumnezeu. Din Modelul Treimic al Bisericii se vede că Duhul Sfânt Se coboară peste membrii Bisericii care devin frați duhovnicești cu Iisus și fii duhovnicești ai Tatălui ceresc. Această relație nouă se extinde și pe orizontală, între toți oamenii, și ea este caracterizată de iubire, jertfelnicie, caritate, filantropie, milă. Familia naturală umană nu este desființată, nu este anulată, ci ea își găsește cea mai înaltă expresie și împlinire în familia lărgită a Bisericii.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!