Editorial
Pr. Ciprian Florin Apetrei

Domnul-simbol al demnităţii naţionale

Forţa unui popor vine din conştiinţa despre oamenii-simbol pe care i-a avut, precum și din chipul de legendă creionat de popor pentru aceştia. Pentru noi, românii, în vârful piramidei chipurilor legendare româneşti stă Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Personalitate puternică, el a reuşit să simbolizeze până astăzi atât puterea de creaţie a poporului român, cât şi identitatea europeană a statalităţii româneşti.

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare este simbolul demnităţii noastre naţionale, iar domnia sa reprezintă epoca de aur a Evului Mediu românesc. Cel mai bine descrie personalitatea marelui nostru domnitor cronicarul polonez Jan Długosz (1415-1480), care, după victoria de la Vaslui (10 ianuarie 1475) a sfântului voievod, spune: „O, bărbat minunat, cu nimic mai prejos decât comandanții eroici pe care atâta îi admirăm, care în vremea noastră a câștigat, cel dintâi dintre principii lumii, o biruință atât de strălucită asupra turcului! După credința mea, el este cel mai vrednic să i se încredințeze conducerea și stăpânirea lumii, și mai cu seamă cinstea de căpetenie și conducător împotriva turcului, cu sfatul, înțelegerea și hotărârea tuturor creștinilor, de vreme ce ceilalți regi și principi catolici se îndeletnicesc cu trândăvia și plăcerile ori cu războaiele civile”. Această descriere elogioasă a marelui voievod este rezumată, cu smerenie, de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare în anul 1502: „De când sunt domnul acestei țări, am purtat 36 de lupte, dintre care am fost învingător în 34 și am pierdut două”.

Pentru lupta dusă în apărarea Europei creştine, Papa Sixt al IV-lea l-a numit „atlet al credinței creștine”. Toate acestea îl determină pe istoricul Ștefan S. Gorovei să afirme: „Ștefan cel Mare a fost întruparea cea mai înaltă a maiestății monarhice din tot cursul Evului Mediu românesc. Tot ceea ce a făcut, tot ceea ce a spus, tot ceea ce a transmis este expresia unei concepții de guvernare a cărei eficiență s-a vădit repede și cu efecte a căror durabilitate a fost verificată prin secole”. În acest sens, profesorul Emil Turdeanu, în cuvinte emoţionante, spune: „Opera lui Ștefan cel Mare a crescut printr-un efort tenace și de lungă durată. Ea ne apare azi cu atât mai mare, cu cât greutățile din care ea s-a rupt au fost mai aspre și cu cât ea răsfrânge mai limpede, până în cele mai risipite amănunte, voința de creație a unui om de geniu”.

Figura domnitorului moldovean reprezintă pentru românii din frământatul veac al XIX-lea icoana demnităţii şi existenţei milenare a românilor în acest colț de Europă, iar chipul de lumină al domnitorului se găseşte în orice loc din ţară, după cum spune Mihail Kogălniceanu: „Încă astăzi, pe înaltul munților și în adâncul văilor, în orașe și în sate, în palate și în bordeie, pretutindeni numele său se pomenește cu mândrie și recunoștință de tot cel ce își zice român”.

Pentru românii de astăzi, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare este un reazem al demnităţii naţionale în vremuri în care această valoare este grav afectată, iar privirea în istorie la faptele măreţe ale marelui domnitor ne face să-l rugăm, alături de poetul național Mihai Eminescu: „Ștefane, Măria ta,/ Tu la Putna nu mai sta,/ Las’ arhimandritului/ Toată grija schitului,/ Lasă grija sfinților/ În sama părinților,/ Clopotele să le tragă/ Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,/ Doar s-a-ndura Dumnezeu, Ca să-ți mântui neamul tău!”.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!