Donaţii din partea familiei princiare Callimachi pentru reparaţia capelei din Stânceşti

Căjvăneanu, 23 Iunie 2007

La începutul săptămânii, luni, 18 iunie, a fost semnat contractul de lucrări pentru reparaţia capelei cu hramul „Sfântul Teodor Schiotul“ de la parohia Stânceşti - Protopopiatul Botoşani. Familia principelui Dimitrie Callimachi va finanţa execuţia unor lucrări de reparaţii ale capelei cu suma de peste 113.000 lei. Durata de execuţie a lucrărilor va fi între lunile iulie - sfârşitul lui octombrie 2007. Potrivit contractului, se va reface atât interiorul bisericii, cât şi exteriorul, cu hidroizolaţie de jur împrejur; se vor reface, de asemenea, trotuarele. Icoanele din interior vor fi restaurate. „Am insistat în direcţia scurtării termenelor având în vedere şi vârsta relativ înaintată a noastră, să apucăm să vedem refăcută această biserică a cărei vechime este de aproape 200 de ani. Biserica a fost ctitorită în anul 1837 de un strămoş al meu, Alexandru Callimachi, vornic al Ţării de Sus, care a şi locuit acolo într-un conac alăturat bisericii, care, din păcate, a fost distrus. În memoria lor şi a familiei noastre, dorim ca, în această capelă, de o frumuseţe arhitectonică deosebită, să se poată săvârşi din nou slujbe religioase. Sperăm că, în felul acesta, contribuim şi noi cu o fărâmă la refacerea şi la prestigiul judeţului Botoşani pe care îl iubim atât de mult şi pentru care ne rugăm în fiecare seară“, a declarat imediat după semnarea contractului Principele Dimitrie Callimachi. În acelaşi context, pr. Ioan Ciprian Scântei de la parohia Stânceşti a adăugat: „Mulţumirile sunt puţin pentru ceea ce face această familie. Suma donată este o sumă pe care noi niciodată nu am fi reuşit să o strângem pentru renovarea monumentului. Sperăm ca, după renovare, capela să reintre şi în circuitul liturgic. Dat fiind că mai sunt şi alte lucruri de renovat - catapeteasma, pictura interioară - în funcţie de evoluţie vom propune biserica pentru sfinţire. Proiectul de faţă se referă la lucrări de construcţii - montaj privind structura clădirii“. „Urmează a se face şi restaurare pe catapeteasmă, piese de mobilier, dar acestea vor intra într-un proiect separat. Familia Callimachi a mai promis că va mai sprijini realizarea unei clopotniţe, a gardului împrejmuitor, dar şi acestea vor fi pe proiecte separate“, a declarat arhitectul Mihai Mihăilescu.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!