Actualitate religioasă
Două bijuterii de artă ale Olgăi Greceanu

Două bijuterii de artă ale Olgăi Greceanu

Ioan Buşagă, 23 Septembrie 2010

La Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti, au fost lansate marţi, 21 septembrie, două lucrări din domeniul artei, ale pictoriţei şi scriitoarei Olga Greceanu (1890-1978). Cărţile au fost editate în cadrul proiectului "E ora României!".

În cadrul lansării lucrărilor "Specificul naţional în pictură" (prima apariţie în 1937) şi "Compoziţia murală; legile şi tehnica ei" (prima apariţie în 1935), Iuliana Mateescu, sufletul acestui proiect, a subliniat că "este momentul în care trebuie să redescoperim adevăratele valori româneşti. Olga Greceanu face parte dintr-o generaţie care a marcat profund cultura românească. Sunt două lucrări foarte importante, cu un profund mesaj românesc, sunt explicaţii care ţin de zona artei, pe de o parte, iar pe de altă parte, aşa cum le-am perceput eu cu sufletul, sunt lucrări cu un profund mesaj de redeşteptare a conştiinţei naţionale şi spirituale".

Profesoara Adina Nanu, coordonatoarea proiectului, a arătat că aceste lucrări nu sunt nişte cărţi prăfuite, ele scoţând în evidenţă importanţa identităţii noastre româneşti. "Olga Greceanu se înscrie printre cei mai lucizi artişti europeni ai secolului al XX-lea, care s-au străduit să descifreze modalităţile de expresie proprii imaginilor vizuale. Prin lucrarea "Compoziţia murală; legile şi tehnica ei" ne oferă prima cheie cu care pătrundem în misterele frumuseţii şi ale adevărului compoziţiei monumentale. De asemenea, în cartea "Despre specificul naţional în pictură", Olga Greceanu a încercat să lase scris pe hârtie ceva din discuţiile aprige care aveau loc în perioada interbelică între artişti. Nu numai ea, dar şi alţi artişti precum Palady, Petraşcu, Tonitza, Şirato, Sabin Popp şi mulţi alţii au fost preocupaţi de modul în care ne putem deosebi de ceilalţi printr-o pictură care să aibă rădăcini adânci în istorie, dar care, în acelaşi timp, să nu fie învechită, ci să fie modernă, actuală şi uşor de înţeles pentru a aduce bucurie contemporanilor", a spus Adina Nanu.

Curs de artă monumentală

Istoricul de artă Doina Mândru a explicat că aceste două cărţi sunt de mare actualitate. Nu sunt numai nişte restituiri sau recuperări ale unui patrimoniu, la care te uiţi ca la lada de zestre a bunicii. Ele reprezintă un curs de artă monumentală, dezvoltat cu rigoare şi mai ales cu o mare modernitate. "Noutatea pe care o aduce Olga Greceanu este modul în care fresca trebuie să ilustreze o bidimensionalitate, o vedere în două dimensiuni, pentru că astfel este vederea lucrurilor eterne, stabile. Unul dintre meritele acestor reeditări este că aduce în actualitate o gândire modernă, foarte vie. Al doilea merit este splendida ilustraţie cu operele Olgăi Greceanu, care pentru un timp îndelungat au fost ascunse din cauza regimului comunist. Dar mai există un alt merit, şi anume permanenta raportare la arta europeană şi la tot universul artei murale, care constituie, în fond, mediul din care se naşte şi arta Olgăi Greceanu", a arătat Doina Mândru.

În continuarea evenimentului, scriitoarele Monica Pillat şi Liliana Ursu, precum şi eseitul filosof Isabela Vasiliu-Scraba au prezentat mărturii personale cu privire la întâlnirea cu Olga Greceanu şi amprenta pe care acele întâlniri le-a avut asupra vieţii şi activităţii lor.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!