Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Două tunici

Două tunici

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 13 Iunie 2018

Avva Nistheroos era la un moment dat îmbrăcat cu două tunici. Probabil că era semn de opulență în deșertul în care toți trăiau în sărăcie totală, fără să socotească ceva drept al lor. Un frate îl vede, așa că începe tirul întrebărilor: „Dacă vine un sărac și-ți cere o haină, pe care i-o dai?” Iar răspunsul bătrânului răstoarnă logica obișnuită. De obicei suntem tentați să dăm ce este mai puțin bun, să dăruim din surplus. Dar avva Nistheroos zice: „Pe cea mai bună”. Fratele plusează: „Și dacă vine altul să-ți ceară, lui ce-i dai?” El zice: „Rup din ce-a rămas și-i dau jumătate, iar cu restul îmi acopăr șoldurile”. Fratele împinge dărnicia bătrânului până la ultima limită: „Și dacă cineva îți cere și bucata aceasta?” Atunci bătrânul zice: „I-o dau și mă ascund undeva, până când Dumnezeu îmi trimite cu ce să mă acopăr, căci eu nu cer de la nimeni altul”.

Povestea aceasta nu este despre detașare, așa cum ar putea părea la prima vedere. Monahii în general caută să se desprindă de orice bun material, de orice atașament. Este calea privilegiată către libertate. Povestea nu este nici măcar despre prioritatea nevoilor aproapelui în raport cu propriile nevoie. Pentru creștini nevoile proprii, oricât ar fi de stringente, rămân nevoie materiale. Nevoile aproapelui au alt statut, se găsesc pe un alt palier, sunt nevoi spirituale. Pâinea cu care îl hrănești pe cel lihnit este hrana ta duhovnicească.

Povestea aceasta este despre credință, și nu orice fel de cre­dință. Credința că toate cuvintele Domnului din Evanghelie sunt adevărate, și că Dumnezeu își împlinește de fiecare dată promisiunile. În Predica de pe munte, în ultima parte a capitolului 6 din Evanghelia după Matei, Hristos vorbește despre cum trebuie tratate nevoile materiale: „Nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc nea­murile; știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale” (Mt. 6, 31-34).

Avva Nistheroos, ascuns în deșert, căuta Împărăția lui Dumnezeu și dragostea Lui. Atât ținea de el, asta este partea pe care omul o poate îndeplini. Este actul cel mai important de credință. Un salt în brațele lui Dumnezeu. Pe această credință își întemeiază avva Nistheroos fiecare gest al său. Mișcat de credință, bătrânul este același, fie îmbrăcat cu două tunici, fie cu totul dezbrăcat și vulnerabil, așteptând mila Domnului. Când zice că nu cere de la nimeni, avva își măr­turisește convingerea că ajutorul omenesc este neputincios; că totul este în mâna lui Dumnezeu, Care cunoaște cel mai bine nevoile fiecăruia. Când nu cere de la oameni, pe care îi iubește și față de care este milostiv, se lasă cu totul în brațele Domnului.

Și mai este ceva. Bătrânul primește tot ce vine ca din mâna lui Dumnezeu. Se golește de toate ale sale. De haine, dar și de gânduri și de ambiții. De orice formă de rezistență în fața lucrării lui harului. În felul acesta ajunge la nebuneasca libertate totală, pe care părinții deșertului înveș­mân­tați în har au fost în stare să o atingă.