Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Dovezi ale evlaviei românilor față de Sfântul Sarovului

Dovezi ale evlaviei românilor față de Sfântul Sarovului

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Știri
Un articol de: Ionuț-Daniel Barbu - 28 Octombrie 2017

În ultimele două decenii, evlavia clerului și a credin­cioșilor din România față de Cuviosul Serafim de Sarov s-a concretizat și prin ctitorirea mai multor biserici sau chiar centre social-filan­tro­pice, așezate sub ocrotirea sfântului rus. De asemenea, părticele din sfintele sale moaște se află în diferite mănăstiri, schituri și parohii din țara noastră, iar chipul Sfântului Serafim poate fi întâlnit în pictura mai multor biserici, noi sau restaurate.

În total, în cuprinsul Patriarhiei Române, îl au ocrotitor pe Sfântul Serafim de Sarov cinci mănăstiri, un schit, patru parohii, o capelă și un centru social-filantropic al Bisericii. Trecându-le în revistă, acestea sunt: Mănăstirea Eșanca din județul Botoșani (1998), Sihăstria Putnei (rectitorită din anii 1990), Schitul Chirpăr din județul Sibiu (2008), una dintre bisericile Mănăstirii „Sfânta Cruce” - Oradea (1992), Mănăstirea „Sfântul Cuvios Serafim de Sarov” - Ion Corvin din județul Constanța (2010), biserica parohială „Adormirea Maicii Domnului” - Băicoi, județul Prahova (2013); alte două biserici parohiale cu hramul Sfântul Serafim de Sarov din satele Cămineasca și Bălănoaia, județul Giurgiu.

În diaspora românească, Cuviosul Serafim este luat ocrotitor al parohiei românești din regiunea Modena, Italia. Acestor locașuri se adaugă o capelă, ca spațiu liturgic și de rugăciune, amenajată în incinta Complexului energetic Hunedoara, și un centru social-filantropic din localitatea Războieni, județul Alba.

Mai mult de jumătate din locașurile cu hramul Sfântului Serafim se află în mediul rural, iar din șase așezări monahale doar una este de călugări, celelalte fiind de maici. De aceea se poate spune că, după cum este și tradiția mănăstirii de maici Diveevo din Rusia, și în România Cuviosul Serafim este perceput ca un mare ocrotitor al monahismului feminin. Trei mănăstiri în cinstea Cuviosului, precum și șase părticele din Sfintele Moaște se află în Mitropolia Moldovei și Bucovinei, o zonă a țării unde de-a lungul timpului influența ortodoxiei de factură slavă a fost mai pregnantă.

Cinstirea sfintelor moaște, adânc înrădăcinată în conștiința românilor și rușilor

Moaștele Sfântului reprezintă un factor important al intensificării cinstirii sale în întreaga Biserică Ortodoxă Română, și nu numai. Puternica evlavie a poporului în ceea ce privește cinstirea moaștelor sfinților se poate observa mai ales în țările în care puterea comunistă, într-o măsură mai mică sau mai mare, a interzis oamenilor manifestarea publică a credinței în sfinți. De aceea, în prezent, în țări precum Rusia și România se poate spune că cinstirea moaștelor sfinților se intensifică continuu, înviorând întreaga Biserică. Este o realitate de netăgăduit că închinarea la sfintele moaște este adânc înrădăcinată în conștiința credin­cioșilor români și ruși, acest fapt oglindind o manifestare concretă a credinței. De asemenea, mai trebuie precizat și faptul că cei mai mulți pelerini la locuri sfinte din Grecia sau Israel sunt din Rusia și din România.

„Pulsul” credinței românilor a fost întreținut de pelerinajele la sfinții ajutători

Spre deosebire de Rusia, în România, în timpul conducerii comuniste, moaștele sfinților nu au fost confiscate, sau, și mai rău, necinstite și distruse în înțelesul fizic al cuvântului, însă oricum, în anumite perioade, puterea statului a îngrădit pelerinajele tradiționale, la Cuvioasa Parascheva sau la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. În acele vremuri grele pentru Biserică, părintele Dumitru Stăniloae, mare teolog, „lua pulsul” credinței românilor, interesându-se de intensitatea la care ajungea, de pildă, pelerinajul de pe Dealul Patriarhiei, la sărbătoarea Sfinților Dimitrie, Mucenicul și Cuviosul.

Cu privire la moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov (1754-1833) se cunoaște faptul că, după cea de a doua aflare din anul 1991, după o scurtă perioadă în care au stat la Moscova, au fost reașezate în Mănăstirea Diveevo. Cu timpul, la rugămintea unor ierarhi din Bisericile Ortodoxe surori, cu binecuvântare chiriarhală, conducerea mănăstirii a dăruit mai multe fragmente din moaștele Cuviosului. În mod deosebit în Biserica Ortodoxă Rusă, dar și în celelalte Biserici Ortodoxe, râvna și evlavia față de moaștele Sfântului Serafim se pot explica și prin aceea că acestea mai bine de jumătate de veac au fost ascunse și socotite chiar pierdute pentru totdeauna. De la momentul canonizării Cuviosului de la Sihăstria Sarovului, care a avut loc în vara anului 1903, dacă luăm în considerare cât timp au fost așezate spre închinare și câtă vreme au fost ascunse de puterea sovietică, aflăm că 39 de ani s-au aflat la loc de cinste în biserică (1903-1926, 1991-prezent) și 65 de ani au fost sub sechestrul statului (1926-1991), într-o biserică din Sankt Petersburg, transformată, alături de alte locașuri de referință din mediul urban, în muzeu-depozit al ateismului. Conform însemnărilor din anul 1991, sfintele moaște au fost identificate după însemnarea numelui Sfântului Serafim pe una dintre mânecuțele veșmântului său preoțesc, în care fusese așezat în raclă, și de asemenea după crucea de fier masiv, purtată întreaga viață la piept, cruce primită de la mama sa când a plecat la mănăstire. Astfel, până aproape de prezent, sfintele moaște ale Cuviosului Serafim au fost mai mult ascunse de puterea atee, decât lăsate spre închinare în locașurile Bisericii.

Daruri ale Mănăstirii Diveevo către pământul românesc

Conform registrelor actuale ale cancelariei Mănăstirii Diveevo, între anii 2008 și 2012, Bisericii Ortodoxe Române i-au fost oferite șapte sau opt părticele din moaștele Sfântului Serafim de Sarov, însoțite de certificat de autenticitate. În afară de aceste date, culese din arhiva recentă a Mănăstirii Diveevo din Rusia, conform ultimei ediții a Ghidului mănăstirilor din România, precum și după informații din diferite surse, în țara noastră mai există încă opt părticele din moaștele Cuviosului Serafim de Sarov, pe care mănăstirile și parohiile care le adăpostesc le-au primit în dar pe diferite căi. Spre exemplu, obștea Mănăstirii „Sfântul Serafim” - Eșanca a primit părticica de moaște de la ieromonahul Cleopa (Srdjan) din Serbia. În total, după datele care se cunosc în prezent, în Patriarhia Română sunt 15 sau 16 părticele din moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.

În finalul celor arătate până aici, și ca o legătură cu anul comemorativ 2017, în care Biserica Ortodoxă Română îi cinstește în mod aparte pe cei care au suferit în timpul regimului comunist, se poate spune și despre Sfântul Serafim de Sarov că a pătimit din cauza regimului totalitar din Rusia, în vremea căruia moaștele sale au fost confiscate și ascunse, iar mănăstirile Sarov și Diveevo, de care era strâns legat, au fost închise și parțial distruse.