Religie şi ştiinţă
Dovezile ştiinţelor şi credinţa în Dumnezeu

Dovezile ştiinţelor şi credinţa în Dumnezeu

Teologia ortodoxă vede în descoperirile ştiinţei despre frumoasa alcătuire a lumii înţelesuri spirituale: iubirea şi pronia lui Dumnezeu arătate oamenilor prin Creaţia Lui şi indicii menite să orienteze gândurile omului şi viaţa lui către osteneala bunei vieţuiri şi a înfrumuseţării duhovniceşti, adică înspre creşterea în virtute, în comuniunea cu semenii şi cu Dumnezeu. De aceea, s-ar putea spune că toate descoperirile făcute în ultimul secol, privind alcătuirea extraordinară a lumii, ar putea sugera că Universul este Opera unui Autor, fără să-I dovedească totuşi prezenţa, fără să forţeze credinţa omului, prin dovezi indubitabile despre existenţa Lui. Şi nu credinţa se naşte din aceste indicii, ci abia credinţa autentică este cea care ne deschide spre ele.

Omul primeşte daruri nepreţuite: el poate înţelege alcătuirea lumii şi poate alege liber maniera de întrebuinţare a resurselor ei. Prin aceasta, lumea se dovedeşte a fi un loc destinat lui, în vederea creşterii lui spirituale, prin întărirea în alegerile sale bune, în întrebuinţările pe care le dă lucrurilor şi puterilor ei. Inspirat de armoniile existente între părţile lumii create, persistând în alegerea modului bun de a utiliza lucrurile create, înspre ajutorarea semenilor, omul poate creşte în dragostea faţă de ei şi în jertfelnicia pentru ei. În acest fel, omul poate descoperi lumea ca dar al iubirii lui Dumnezeu pentru viaţa şi creşterea lui în iubire pentru El şi pentru semeni.

Părintele Stăniloae scrie că omul, cunoscând natura ca dar multiplu al lui Dumnezeu către sine, ajunge, prin tot mai profunda cunoaştere raţională a ei, şi la cunoaşterea iubirii Celui care i-a dat-o. La fel, omul ajunge "prin cunoaşterea tot mai profundă a sa şi a semenilor săi, în legătură afectuoasă ce-i leagă şi fericeşte, îi încălzeşte şi le luminează viaţa, la cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu, care le-a dat existenţa şi le-o îmbogăţeşte continuu prin natură şi prin semenii lor"(1).

Dovezi ştiinţifice sau simple indicii

Ştiinţa şi tehnologiile ultimului secol au scos la iveală caracteristici remarcabile ale universului, dezvăluind şi mai mult frumuseţea Creaţiei. O serie întreagă de proprietăţi ale constituenţilor fundamentali, dar şi legile fizice par să fie potrivite până la detalii inimaginabil de mărunte, pentru a alcătui o lume ca cea în care trăim.

Un volumul imens de date şi forţarea unei singure interpretări

În acelaşi articol, sunt luaţi, de asemenea, în calcul, 322 de factori pentru estimarea probabilităţii de a se realiza caracteristicile necesare pentru un corp cosmic propice vieţii. Între aspectele luate în calcul menţionăm doar câteva, despre care am pomenit şi noi în unele articole din cadrul acestei rubrici: poziţia stelei faţă de centrul galaxiei (2), câmpul magnetic al planetei şi puterea şi variabilitatea vântului stelar (3). În privinţa caracteristicilor planetei, sunt menţionate, între altele: înclinaţia orbitei şi a axei planetei (4), nivelul de dioxid de carbon din atmosferă (5), oxigenul şi azotul din atmosferă, dar şi ozon din troposferă, stratosferă şi mezosferă (6), precum şi activitatea tectonică şi vulcanică (7).

În fine, pentru ca viaţa să fie posibilă în Univers, sunt luate în calcul şi alte caracteristici, cu valorilor lor. Enumerăm câteva dintre acestea, în legătură cu care s-au făcut unele menţiuni în rubrica aceasta: constantele forţelor nucleare tare, slabă, gravitaţională şi electromagnetică, raportul dintre forţa electromagnetică şi cea gravitaţională, raportul dintre masa electronului şi cea a protonului, raportul dintre sarcina protonului şi a electronului, densitatea de masă şi viteza de expansiune a universului (8), nivelul de energie minimă pentru heliu-4, raportul dintre nivelul de energie nucleară al carbon-12 şi cel al oxigen-16, durata de viaţă pentru beriliu-8 (9).

Asociind tuturor acestor factori anumite probabilităţi cu privire la încadrarea fiecăruia în limitele ce permit existenţa vieţii, autorul calculează probabilitatea ca un corp cosmic să îndeplinească condiţiile Pământului pe care trăim. Rezultatul este inimaginabil de mic. Potrivit unui astfel de raţionament, dovezile în favoarea unui "acord fin", impus "din afară", par incontestabile.

Am menţionat această abordare aici, pentru două raţiuni. Prima dintre ele ar fi aceea că într-o astfel de listă lungă de factori care se dovedesc esenţiali în existenţa vieţii, se pot întrevedea uşor complexitatea alcătuirii lumii în care trăim, felul extraordinar în care o multitudine de factori din microcosmos şi din macrocosmos se împletesc asigurând condiţiile necesare vieţii. În legătură cu aceasta, există, desigur, şi unele interpretări care utilizează aceste situaţii de cunoaştere pentru a sprijini afirmaţii mai cuprinzătoare, de felul Principiului Antropic Cosmologic, care pledează în favoarea unui univers compatibil cu viaţa şi cu omul.

Neajunsurile demonstraţiei ştiinţifice privind existenţa lui Dumnezeu

Cel de-al doilea motiv ar fi însă acela că unii cercetători înclină să supraliciteze toate aceste aceste date despre alcătuirea lumii, considerându-le nici mai mult nici mai puţin decât dovezi ştiinţifice privind existenţa lui Dumnezeu. Şi, paradoxal poate, lumea ştiinţifică şi teologii nu acceptă astfel de abordări. Mulţi autori din câmpul teologiei şi ştiinţei susţin că, în ciuda acestor evidenţe, rezultatele de acest tip nu dovedesc - în sens ştiinţific, adică fără echivoc, faptul că există un Creator al Universului, Care le-a potrivit pe toate acestea pentru om.

Cu ce argumente este respinsă abordarea aceasta care urmăreşte dovedirea existenţei unui Creator? Rămânând în sfera ştiinţelor, s-ar putea spune că maniera de utilizare a teoriilor şi rezultatelor nu este singura posibilă. Există şi alte variante, ce utilizează chiar date pomenite aici (!), însă în sprijinul altor concluzii, cum este cea a Universului auto-creat sau a multiversurilor! (10)

Cuiva care priveşte ştiinţa ca pe un furnizor de certitudini incontestabile, situaţia aceasta ar putea fi dezamăgitoare. Deşi datele invocate sunt certe şi teoriile utilizate sunt bune, interpretările "construite" cu ele nu mai au acest caracter.

Încercând o explicaţie privind felul de a interpreta datele despre lume într-o strânsă legătură cu omul, unii încearcă să pună totul în seama autoreferenţialităţii de care, spun adepţii acestui interpretări (!), mintea umană nu poate scăpa cu uşurinţă. Abordările acestea ar fi în acest caz un efect al "lecturii" selective a lumii fizice, un fel involuntar al omului de a privi lumea, reţinând din ea mai ales caracteristicile care-i întăresc convingerea că el are o poziţie privilegiată.

Până să fie evaluată această nouă soluţie interpretativă venită din câmpul psihologiei, există un alt aspect relevant, cu mult mai evident: în câmpul ştiinţelor, o sumă de date experimentale şi câteva calcule se pot aşeza în mai multe forme interpretative. Chiar dacă unele date sunt considerate suficient de bune, nu acelaşi lucru se întâmplă cu interpretările constituite pe baza lor. S-a mai spus şi cu alt prilej că, foarte adesea, teorii fizice foarte bune, verificate experimental în repetate rânduri, au mai multe interpretări, chiar foarte diferite. Incertitudinea Heisenberg din mecanica cuantică poate fi un bun exemplu aici. În legătură cu aceasta, Steven Weinberg recunoaşte că "toată lumea este de acord asupra modului de aplicare a mecanicii cuantice, dar există un serios dezacord asupra interpretării a ceea ce facem când o folosim" (11). Tot el observă că "cei mai mulţi fizicieni folosesc mecanica cuantică zi de zi, fără să se sinchisească de problema fundamentală a interpretării sale" (12).

În general, pentru orice teorie, fie ea şi foarte bună, există o dificultate în stabilirea celei mai adecvate interpretări. Cu atât mai mult, datele de felul celor invocate mai sus nu pot constitui o teorie ştiinţifică care să dovedească existenţei lui Dumnezeu.

Credinţa - un act liber, dezlegat de toate evidenţele ştiinţifice

La prima vedere aceasta ar putea părea o pierdere, o redută pierdută în dialogul dintre teologie şi ştiinţă. Însă nu este aşa. Pentru că nici din perspectiva teologiei ortodoxe, aceste date nu reprezintă o demonstraţie (de factură ştiinţifică, inatacabilă) a existenţei lui Dumnezeu, pe care s-ar putea fundamenta credinţa. Tot aşa cum aceste date, sau altele de acest fel, nu pot nici să infirme existenţa unui Creator! Nici cei ce afirmă că Universul este auto-creat, nici partizanii ipotezei multiversurilor nu se sprijină pe dovezi. Ei nu infirmă ştiinţific existenţa unui Creator. Şi unii, şi alţii utilizează tot interpretări, care nu pot demonstra, în sensul tare, nimic din ceea ce afirmă!

Din perspectivă teologică, faptul că Principiul Antropic Cosmologic sau alte rezultate ştiinţifice de felul celor din familia fine-tuning nu pot fi acceptate drept demonstraţii ştiinţifice ale existenţei unui Creator nu reprezintă o pierdere. O astfel de demonstraţie ştiinţifică nici nu este posibilă, pentru că "sensurile existenţei, inclusiv sensul ei final, oricât de evidente apar, nu se impun în mod ştiinţific, cum se impun fenomenele naturii prin faptul că se repetă în mod uniform şi pot fi supuse experimentării. De aceea, acceptarea lor fermă are caracterul unei credinţe. Mai bine zis, în recunoaşterea lor se îmbină într-un mod paradoxal evidenţa lor şi necesitatea acceptării lor în mod voit pentru menţinerea existenţei umane pe un plan superior unei existenţe naturale a repetiţiei încheiate prin moarte, deci în acceptarea lor intră şi faptul libertăţii" (13).

Teologia vede în toate aceste descoperiri ale ştiinţei despre frumoasa alcătuire a lumii înţelesuri spirituale: iubirea şi pronia lui Dumnezeu arătate oamenilor prin Creaţia Lui şi indicii menite să orienteze gândurile omului şi viaţa lui către osteneala bunei vieţuiri şi a înfrumuseţării duhovniceşti, adică înspre lucrarea virtuţilor, în comuniunea cu semenii şi cu Dumnezeu. Într-un fel, s-ar putea spune că aceste interpretări privind alcătuirea extraordinară a lumii pot sugera că Universul este Opera unui Autor, fără să-I dovedească prezenţa, fără să forţeze credinţa omului, prin dovezi indubitabile privind existenţa Lui. Abia credinţa autentică este cea care ne deschide spre ele. Iar credinţa în Dumnezeu este un act liber. Ea nu rezidă în acceptarea automată, resemnată a unor dovezi sau demonstraţii ştiinţifice ce exclud toate celelalte mişcări ale cugetului. Cum ar putea folosi cineva credincios dovezile existenţei lui Dumnezeu, câtă vreme el simte prezenţa şi ajutorul Lui în Cuvintele Evanghelie Lui, în Tainele Bisericii Lui, în viaţa lui, în fiecare zi. De aceea, credinţa nu este un aspect al vieţii, care trebuie pus în ordine printr-un demers raţional, programatic, asemenea explorărilor metodice care îşi propun să scoată la lumină întreaga explicaţie a unui mecanism ascuns. Viaţa însăşi se mişcă în spaţiul credinţei, pentru că viaţa autentică (veşnică) se alimentează din comuniunea cu El: "Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis" (Ioan 17. 3). Dumnezeu este temelia întregii vieţi şi a lumii, şi întreaga existenţă a omului se luminează prin credinţa în El, pentru că "în El trăim şi ne mişcăm şi suntem (...) căci ai Lui neam şi suntem" (Fapte, 17, 28).

NOTE

1. Pr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1987, p. 258.

2. vezi art. "Precizia Universului", în Lumina de Duminică, 11 martie, 2007.

3. vezi art. "Epopeea vieţii şi a omului, scrisă într-un univers miraculos, pregătit să "sprijine" viaţa", în Lumina de Duminică, 22 noiembrie, 2009.

4. vezi art. "S-a descoperit apă pe Lună", în Lumina, 25 iulie, 2008.

5. vezi art. "Incredibila poveste a carbonului", în Lumina de Duminică, 3 august, 2008.

6. vezi art. "Planeta Pământ, o minune în Univers", în Lumina de Duminică, 11 februarie, 2007.

7. vezi art. "Frontiere în adâncul Pământului", în Lumina de Duminică, 8 noiembrie, 2009.

8. vezi art. "Spectacolul uimitor al Creaţiei", în Lumina de Duminică, 3 septembrie, 2006 şi art. "Universul - raţionalitate şi mister", în Lumina de Duminică, 20 august, 2006.

9. vezi art. "Incredibila poveste a carbonului", apud ibidem.

10. Cf. John Leslie, Universes, Routledge, London, 1996; Victor J. Stenger, The Natural Explanations for the Anthropic Coincidences, rev Philo, vol 3. No. 2, Fall-Winter 2000, Western Michigan University, pp. 50-67, J. Richard Gott II şi Li-Xin Li, Can the Universe create itself?, rev. Physical Review D. Particles, Fields, Gravitation and Cosmology, 58, 032501 (1988), Lee Smolin, Scientific alternatives to the anthropic principle, în format electronic la adresa www.arxiv.org; Jihn E. Kim, Self-tuning solutions of the cosmological constant, rev. Modern Physic Letters A, 19 (2004) 1039-1046; Nick Bostrom, Antropical Bias. Observation Selection Effects in Science and Philosophy, Routledge, New York & London, 2002. Ideea centrală a ultimei lucrări este aceea că toate datele de ordin antropic sunt colecţii de evenimente şi caracteristici ale Universului, selectate preferenţial şi interpretate subiectiv. Prin bias, în psihologie se înţelege o eroare de interpretare.

11. Steven Weinberg, Visul unei teorii finale, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 73.

12. Idem, p. 79.

13. Preot. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I., Editura IMBOR, Bucureşti, 1996, p. 20.

14. Material tradus după articolul Design Evidences in the Cosmos by Hugh Ross, © 1998, Reasons To Believe, reluat şi completat în The Creator and the Cosmos, 3rd edition, Colorado Springs, CO: NavPress, 2001, pp. 145-157, 245-248. Materialul este disponibil în format electronic la adresa http://www.reasons.org. Hugh Ross este astrofizician şi profesor la Institute of Apologetics, Trinity Law School, Toronto, Canada.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!