Sănătate
Dovleceii reduc riscul dezvoltării unor forme de cancer

Dovleceii reduc riscul dezvoltării unor forme de cancer

Asemenea castraveților, do­vleceii sunt bogați în apă, reprezentând aproape 95% din masa lor. În pulpă și mai ales în coaja lor găsim cantități mari de vitaminele B9, B6, B1, B2, A, C, dar și calciu, fosfor, potasiu, sodiu, proteine, magneziu, luteină, fibre alimentare și carbohidrați. Do­vleceii au cele mai bune efecte terapeutice atunci când sunt con­sumați în stare crudă, ceea ce se obișnuiește mai rar. Prin fierbere sau prăjire, aceștia își pierd o parte din principiile active pe care le conțin, dar rămân fosforul, magneziul, potasiul și fibrele alimentare.

Preparați la foc, dovleceii sunt recomandați cardiacilor și hipertensivilor, dar și persoanelor supraponderale. Dovleceii ajută și la prevenirea unor boli, precum scleroza multiplă, boli oculare, miopie, cataractă. De asemenea, aceștia reduc riscul dezvoltării unor forme de cancer și previn apariția astmului.

Substanțele active din coaja și din pulpa dovlecelului au efecte antiinflamatoare asupra arborelui bronșic, reduc sensibilitatea alergică, favorizează expec­torația și răresc frecvența crizelor de astm, ajută în reumatism, boli articulare, poliartrită reumatoidă, în tromboflebită, tromboze, ajută în ischemia cardiacă, pe fondul unor valori ridicate ale colesterolului, în fragilitatea capilară, întărind vasele de sânge, în constipație, în refacerea aportului de calciu, la detoxifierea organismului.

Dovlecelul se poate consuma crud, fiert, copt, aburit, gătit în supe, prăjit, conservat, în murături, dar și în deserturi.

Perișoare de dovlecei cu sos de smântână de soia

Ingrediente: Pentru peri­șoare - 2 dovlecei, 1 ceapă, 2 morcovi, sare, piper, 1 linguriță cimbru, mărar verde, 1 ceașcă cu pesmet, 3 linguri orez fiert, 1 cană cu făină. Pentru sos - 400 ml smântână lichidă de soia, 3 căței de usturoi, 2 linguri de ulei, 1 lingurița făină, sare, piper.

Preparare: Dovleceii sunt spălați, rași fin, la fel și morcovul. Ceapa este tăiată foarte mărunt sau rasă. Toate acestea se pun într-un castron și se adaugă 1 lingură rasă cu sare. Se amestecă totul și se lasă deoparte 20 de minute. După ce și-au lăsat zeama, se ia din compoziție câte puțin, se stoarce bine și se pune în alt vas, după care se adaugă piper, orezul fiert, verdeață, cimbru, sare după gust, pesmet. Se amestecă totul foarte bine. Apoi, se ia cu lingurița din compoziție, se trece prin făină, se formează perișoarele, care se pun pe un tocător. Pentru sos, se pune uleiul în vas, se adaugă usturoiul și se lasă doar cât să-și ia aroma, se adaugă lingurița de făină, amestecând bine să nu se facă co­coloașe, se stinge cu un pahar cu apă, când începe să fiarbă, se adaugă ușor perișoarele, se lasă la fiert câteva minute, apoi se adaugă smântâna de soia. Se potrivește după gust, iar după câteva clocote, se oprește focul. Se servesc cu mămăligă.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!