Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Dragostea, medicament împotriva singurătății

Dragostea, medicament împotriva singurătății

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Oltenia
Un articol de: Alexandru Ilie - 06 Decembrie 2016

Preotul Claudiu Bușă este slujitor al Bisericii „Sfântul Nicolae” din Caracal, județul Olt, și tată a doi copii. În întâlnirea noastră a explicat, bazându-se pe experienţa pastorală pe care a agonisit-o până astăzi, ce este dragostea, și mai ales ce înseamnă aceasta pentru sufletele creștinilor pe care îi păstoreşte.

Cea mai mare proble­mă a omului modern este, fără doar și poa­te, singurătatea. Toți ne confruntăm cu această stare, într-o măsură mai mare sau mai mică. „Din păcate, suntem din ce în ce mai singuri și simțim adesea o durere apăsătoare, pe care o putem alina doar prin prezența, atenția și dragostea celor din jurul nostru. Dragostea este combustibilul cel mai important pentru fiecare dintre noi și singurul leac care mai ține lumea aceasta, fie că vorbim despre dragostea părintească, de legătura dintre un bărbat și o femeie sau despre dragostea față de semenii noș­tri”, a explicat părintele Bușă. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne învață că „Dumnezeu este Iubire”. Acesta l-a făcut pe om din iubire și tot cu iubire S-a și jertfit pentru el.

Multe dintre gândurile și faptele omului sunt făcute în căutarea și în aștepta­rea aten­ției și aprecierilor celor din jurul lui, având o sete permanentă de dragoste.

„O nevoie acută de a fi iubiți și apreciați”

L-am întrebat pe părintele Claudiu care este modul cel mai corect de a ne arăta dragostea pentru aproapele fără a-l sufoca. „Nimeni nu mai vrea sfaturi în ziua de azi sau să le arătăm oamenilor greșelile și defectele, cu atât mai puțin să le explicăm ce fac bine sau nu. În această eră a vitezei, ei au nevoie de cineva care să le fie alături, au nevoie de o mână în-­ ­­tin­­să spre ei sau de un umăr pe care să se sprijine în necazuri. Vor să fie mângâiați, ascultați, înțeleși, aprobați, au nevoie de încredere și susținere morală”. Cel mai mare dar în viața unui copil sunt părinții lui. Aceștia, pe lângă haine și jucării, îi oferă dragostea lor, manifestându-se în diverse moduri: vorbesc cu el, se joacă împreună, îl alintă și îi oferă foarte multă atenție, timp și grijă. „Așa cum mâncarea și căldura sunt indispensabile trupului, tot așa este și dragostea pentru suflet. Nu de puține ori vedem sau auzim de oameni care apucă pe drumuri greșite în viață, pentru că nu au avut părinți care să îi iubească, în așa fel încât să crească sănătoși la minte și la suflet. Teribilismul tinerilor de azi și dorința lor de a fi altfel vin tot dintr-o nevoie acută de a fi iubiți și apreciați”, mai spune preotul.

„Nu vreau ca omul acesta să plece din această lume știind că nimeni nu l-a iubit!”

Părintele Claudiu îşi aminteşte de o poveste impresionan­tă, care l-a marcat pentru slu­ji-­ rea de preot. În perioada comunistă, în temnița grea din Aiud, se aflau într-o celulă un doctor, un inginer și un țăran, toți trei fiind deținuți politici. Trăind în condiții foarte grele, inginerul s-a îmbolnăvit foarte grav, iar de acum își aștepta sfârșitul. Hrana lor era săracă și chiar insuficientă, însă, cu toate acestea, țăranul îi dădea inginerului cea mai bună parte din porția sa zilnică de mâncare. Văzând aceas­ta, doctorul, vizibil indignat, îl ceartă pe țăran și îi atra­ge atenția că inginerul oricum va muri într-un timp scurt, așa că nu are rost să îi dea acestuia mâncarea cea mai bună, ci mai de folos ar fi pentru ei doi, să­nătoși fiind, să îi ia mâncarea muribundului. Țăranul acela, după ce îl privește adânc și blând, îi răspunde că are dreptate, însă nu vrea ca inginerul să plece din lumea aceasta ști­ind că nimeni nu l-a iubit”.

L-am mai întrebat pe preotul Claudiu unde duce tehnologia aceasta exagerată și de ce omul, deși are de toate, se simte tot mai străin de el însuși, de Dumnezeu și de semenii lui? „De 20 de ani încoace avem acces la atâta cultură și informație, avem atâtea modele sau idoli, cum le numesc cei mai tineri, fie ele valori sau nonvalori, și s-au dezvoltat atâtea feluri de a trăi această viață, încât oamenii sunt tot mai diferiți unii de ceilalți, toate acestea făcându-i să nu se mai recunoască pe ei însiși în cei din jur. Astăzi trăim într-un bloc cu alte zeci sau sute de oameni, dar aproape că nu știm nimic despre ei, cu unii dintre ei nici măcar nu ne mai salutăm și chiar cu o mare parte din ei nu ne vedem cu lunile din cauza programului diferit, deși locuim la doar câți­va metri dis­tanță. Așa se instalează răceala și indiferența în-­ ­tre noi. A dispărut, din păcate, ceea ce spunea părintele Stăniloae că avem noi, românii, mai de preț, adică faptul de a ne bucura unii de alții. Devine din ce în ce mai greu să comunicăm între noi sau să ne întâlnim, să petrecem timp împreună, pentru că ne-au prins televizorul și calculatorul așa cum fierul este atras de magnet. A dispărut comunicarea directă cu ceilalți atâta timp cât ne-am închis în propriile case ca într-o închisoa­re a confortului, care ne cre­ea­ză falsa impresie că ne este bine, deși suntem amorțiți su­fletește și nu ne mai gândim la ceilalți.”

„Foamea de iubire şi de sens”

Societatea este în plină secetă de oameni care să iubească în mod dezinteresat. Sunt atâ­ția care ar avea nevoie de o mân­gâiere și de o vorbă bună, fără să li se ceară ceva la schimb. `Părintele Nicolae Steinhardt arată esența vieții: «De ce îi este omului astăzi foame? De iubire și de sens». La părintele Iustin Pârvu veneau zilnic 1.000 de oameni să îl întâlnească, să îl vadă, să îi ceară sfat și binecuvântare. Părintele era văzător cu duhul și câteodată le cunoștea oamenilor problemele și frământările materiale și spirituale. De mul­te ori însă, nu le spunea nimic deosebit, dar, cu toate acestea, oamenii continuau să-l caute pentru că simțeau dragostea și căldura cu care îi primea, și mai ales că era cineva căruia îi păsa de ei. El ne povățuiește să ne iubim, spunând: «Noi cu noi trebuie să fim într-o unitate, să ne ținem cât mai aproape unul de altul, ca să putem rezista așa mai ușor». Cu adevărat, în ziua de azi, mare lucru este să ai pe cineva care să țină la tine. De multe ori, uităm ce bucurie și ce împlinire sufletească ai atunci când faci un bine cuiva și cât de util te simți când ajuți pe cineva”, mai adaugă părintele Bușă.
Cu toții suntem nemulțumiți de ceea ce vedem în jurul nostru, în societate, la conducătorii noștri și auzim adesea „lumea s-a înrăit”, însă schimbarea începe cu noi. „De astăzi, trebuie să fim mai buni ca să schimbăm lumea, mai întâi prin gesturi mici: comunicând cu cei de lângă noi, spunând un mulțu­mesc, arătându-le un zâmbet, o vorbă caldă și o mângâiere, oferind o pâine celui sărac, o încurajare celui trist, iar de mâine poate facem și lucruri mai mari, în așa fel încât să reușim să înmulțim dragostea în lume”.