Repere şi idei
Drumul încercat al unui ierarh răbdător

Drumul încercat al unui ierarh răbdător

Sfânta Evanghelie aduce înaintea inimilor noastre, spre înțelegere și asumare, răspunsul pe care Mântuitorul Hristos l-a dat ucenicilor Săi atunci când aceștia s-au întors de la propovăduire și, surprinși de ceea ce se întâmpla cu ei după ce primiseră putere de la Învățătorul lor, și-au exprimat bucuria și uimirea în fața Lui, spunându-i că și duhurile se pleacă înaintea lor (Luca 10, 17).

Era vorba despre puterea pe care Mântuitorul Hristos le-a dat-o aposolilor de a călca peste şerpi, peste scorpii și peste toată puterea întunericului, având posibilitatea să vindece oamenii stăpâniți de duhuri necurate

Mântuitorul a îndreptat pe făgașul smereniei bucuria ucenicilor, spunându-le: „Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Luca 10, 20).

Aceasta este marea bucurie pe care o poate avea un slujitor al Bisericii, care, deși nedeplin în vrednicia lui, Îl slujeşte pe Mântuitorul Hristos și pe oameni o viaţă întrea­gă, de multe ori primind în locul recunoștinței defăimări, invidie, răutate chiar din partea celor care de cele mai multe ori zâmbesc la întâlnirea față către față, dar care au un alt fel de comportament după vederea persoanei respective.

De aceea, Mântuitorul Hristos le-a spus apostolilor Săi că bucuriile din lumea asta nu se pot compara cu cele din Împărăţia cea netrecătoare, acolo unde sunt scrise numele lor, ale celor care L-au urmat în timpul activităţii Sale publice mântuitoare, dar şi ale celor care L-au slujit cu credinţă, mai târziu, în întreaga istorie a Bisericii întemeiate de Hristos.

În urmă cu ceva vreme, am ajuns iarăși la Eghina, insula cea mult iubită a Sfântului Ierarh Nectarie, unde am rămas pentru două zile, bucurându-mă de o pace negrăită.

Poate nu ar trebui să împăr­tă­șesc aceste trăiri, întrucât Părinţii Bisericii ne învață să păstrăm pentru noi cele de taină, dar mărturisesc că rareori am întâlnit un loc atât de binecuvântat așa cum este insula îfisticilor”.

Bucuria slujirii Sfintei Liturghii chiar în biserica pe care Sfântul Ierarh Nectarie a zidit-o cu greu la începutul veacului XX şi bucuria întâlnirii cu micuţa obşte a mănăstirii închinate Sfintei Treimi m-au dus cu gândul la Mănăstirea Radu Vodă din București, şi ea închinată, de la începutul istoriei sale, tot Preasfintei Treimi.

Alături de bisericuţa modestă pe care Sfântul Nectarie a zidit-o atunci cu multă jertfă, ajutat de câteva uceniţe care au devenit călugăriţe în mănăstirea înfiinţată de el, se află ruinele multor biserici din perioada bizantină, situate pe un munte unde s-au nevoit oarecând mulţi sihaştri şi unde se mai aud încă şoaptele rugăciunii celei fără de sfârşit.

La mică distanță de biserica veche înălţată de Sfântul Nectarie a fost ridicată, prin rânduiala lui Dumnezeu, una dintre cele mai mari și frumoase biserici de pe întreg cuprinsul ortodox, o catedrală închinată lui Dumnezeu, dar şi Sfântului Nectarie, arătându-se prin aceasta cum îi răsplăteşte Dumnezeu pe cei care iubesc podoaba casei Lui.

Este uimitor cum au reuşit locuitorii unei mici insule, cum sunt şi cei din Eghina, să ridice o măreaţă catedrală, în timp ce în alte locuri, cum se întâmplă uneori la noi, există multă și neînțeleasă reticenţă, ostilitate pentru ridicarea Catedralei Naționale, care a fost dorită de atâta vreme în urmă de către mitropoliţii primați, regii şi patriarhii României, fiind, după cum se ştie, o necesitate practică și liturgică.

Credinţa şi ajutorul sfinţilor i-au ajutat pe locuitorii din Eghina să înalțe aemenea locaş Domnului, ştiind că cei care iubesc podoaba casei lui Dumnezeu se vor înveşnici întru Împărăţia Lui, spre deosebire de cei care, opunându-se în mod liber zidirii locaşurilor sfinte, ar putea primi pe măsura împotrivirii lor un semn mustrător al pedagogiei divine.

Sfântul Nectarie, ca un adevărat ucenic al lui Hristos, asemenea Apostolilor, a primit şi el îndemnul Mântuitorului de a fi fericit în faţa prigoanei şi uneltirilor oamenilor. În cei 43 de ani de slujire la Sfântul Altar, din anul 1877, când a fost hirotonit ierodiacon, şi până în anul 1920 în luna noiembrie, când a trecut la cele veşnice, l-a slujit pe Dumnezeu, trecând cu vederea defăimările, atitudinile răutăcioase şi nedrepte pe care le-a primit de la cei care, întru ascuns îl ponegreau, iar în față îi arătau prietenie, şi a înţeles atunci că singura şi adevărata prietenie este cea pe care o putem primi de la Dumnezeu.

Celelalte prietenii, însoțiri și gânduri pe care le-am putea avea către oameni importanţi sau oameni de rând sunt adeseori schimbătoare şi trecătoare, iar acest lucru l-a înţeles în mod deosebit Sfântul Nectarie, care a căutat prietenia cu Dumnezeu. În ciuda tuturor defăimărilor şi a umilinţelor vieţii, a primit răsplata netrecătoare de la Dumnezeu. Aşa se explică nenumăratele minuni pe care Sfântul Nectarie le face prin milostivirea lui Dumnezeu, pentru că el duce rugăciunile multor oameni apăsaţi de nevoi, suferinţe și boli grele înaintea tronului Preasfintei Treimi, el care a cunoscut, pe de o parte, suferinţa și boala în ultima parte a vieţii lui şi, pe de altă parte, amărăciunea nedreptăților și ostilității primite de la semenii săi în cea mai mare parte a vieții sale pămân­tești. După cum observăm, Dumnezeu răsplăteşte atunci când oamenii nu ştiu să mulţumească şi să fie recunoscători faţă de cei cărora le datorează acest lucru, iar răsplata lui Dumnezeu este veşnică, pe când recunoștința și admirația oamenilor sunt trecătoare.

Cea mai mare parte a activității Sfântului Ierarh Nectarie s-a desfășurat chiar în Atena sau în apropierea acestei cetăți, în care filosofi şi cărturari ai vremurilor dinaintea Mântuitorului Hristos au răspândit o cultură care a fost cunoscută în toată lumea. La Atena a venit Sfântul Apostol Pavel, dar şi alţi Apostoli, împlinind porunca Domnului de a duce cuvintele Evangheliei până la marginile lumii. În Atena marilor filosofi și a culturii păgâne au răsunat şi cuvintele vieții veșnice aduse de Hristos Domnul. Acolo, sămânţa Evangheliei a prins rădăcină şi o parte din ea a făcut rod însutit.

Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie ne spune printre altele că a avut râvnă apostolică. Dacă cercetăm cu atenţie istoria Bisericii, vom întâlni nenumăraţi arhierei, preoţi și monahi care au cunoscut amărăciune şi defăimare, asemenea Sfântului Nectarie de la Eghina, printre ei străluciţi ierarhi din Constantinopol, precum Ioan Gură de Aur și Grigore Teologul, iar din pământul românesc, unii ierarhi care au cunoscut moartea departe de păstoriţii lor, precum Antim Ivi­reanul, Iosif Mărturisitorul, Teodosie, Mitropolitul Moldovei sau Dosoftei. Aceștia, dar şi mulţi alţii, au înţeles că pentru amărăciunile pe care le-au trăit ei în această lume vor primi răsplata netrecătoare.

Sfântul Nectarie ne îndeamnă pe toţi nu doar în ziua pomenirii sale, ci permanent să căutăm prietenia care nu se poate schimba uşor, aşa cum se schimbă prieteniile cu oamenii: să căutăm prietenia cu Dumnezeu, fiind singura prietenie adevărată şi veşnică.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!