Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Theologica Duhovnic sau psiholog?

Duhovnic sau psiholog?

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Data: 10 Iulie 2013
În perioada contemporană, din cauza efectelor tot mai pregnante ale secularizării, preotul este văzut mai mult ca un funcţionar al unei instituţii. Într-o latură cu totul opusă se află cei care îl consideră un magician sau unul care săvârşeşte acte miraculoase. De cele mai multe ori însă, rolul preotului duhovnic este asociat cu cel al unui psiholog, iar epitimia pe care o recomandă este luată drept simplu sfat de îndrumare psihologică.
 
Dincolo de toate conceptele greşite despre ierarhia clericală, trebuie ştiut că preotul este cu mult mai mult. El are darul duhovniciei, acela al dezlegării şi iertării păcatelor, fiind învestit „cu sacrul privilegiu de a deschide şi de a pătrunde în inimile celor ce-şi pregătesc prin pocăinţă sfinţenia“. Această putere de a lega şi dezlega păcatele oamenilor nu au primit-o toţi oamenii, ci numai cei care au fost aleşi de Domnul să lucreze ale Sale în haina preoţiei. Numai celor care sunt pregătiţi pentru această misiune „li se dă puterea dezlegării“. Numai celor aleşi Dumnezeu le-a dat această putere, aceştia ajungând la mintea lui Hristos prin care au putinţa de a face judecata care de fapt şi de drept aparţine Domnului.
 
Darul iertării păcatelor, pe care Hristos l-a dat mai întâi ucenicilor Săi, nu s-a mărginit numai la aceştia, ci a fost transmis mai departe, din generaţie în generaţie, prin succesiune apostolică neîntreruptă, tuturor slujitorilor Sfintei Biserici, după promisiunea sfântă: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor“. Prin urmare, harul iertării pătrunde conştiinţa şi eliberarea de păcate devine darul ce lucrează în „inima credincioşilor cu puterea creatoare, deschizând drumul vieţii cu Dumnezeu“.
 
Iisus Hristos este veşnicul Arhiereu. El este Izvorul sfinţeniei. În consecinţă, perpetuarea sacerdoţiului Său de-a lungul veacurilor, în vederea conferirii roadelor împăcării cu Dumnezeu tuturor celor ce voiesc să se împărtăşească din ele, a făcut necesară instituirea unei preoţii noi, slujitorii ei devenind „ai tainelor lui Dumnezeu“.

„O judecată înaintea Judecăţii“

„Preoţii Noului Legământ“ au o slujire harismatică în consecinţa revărsării Sfântului Duh peste Apostoli la Cincizecime. „Lucrând în numele lui Hristos şi fiind mutaţi de Duhul dintr-o stare naturală într-o stare harică, preoţii creştini se unesc acum cu Hristos, devenind într-adevăr mijlocitori între Dumnezeu şi oameni“, spune pr. prof. Ilie Moldovan. În acest sens, părintele profesor mai spune: „Manifestare a puterii iubitoare a lui Hristos, Taina Pocăinţei se face într-un mod special, şi anume sub forma judecăţii milostive. Pronunţarea dezlegării din partea preotului duhovnic e o judecată înaintea judecăţii. Iertarea divină comportă două elemente care se leagă şi se completează una cu alta. Pe de o parte, harul dumnezeiesc pe care îl dobândeşte cel ce se pocăieşte este un act de iubire, pe care acesta îl simte ca un ajutor, ca un factor ce îi procură bucurie, iar bucuria eliberării de păcat se trăieşte ca o adevărată fericire. Pe de altă parte, iertarea aceasta ţine şi de o judecată, fără de care binele şi răul ar deveni în viaţa credinciosului valori indiferente. Amândouă aceste laturi sunt cuprinse în ideea paulină a înnoirii făpturii: cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi. Şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu El prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării. Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine Însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării“ („Preotul duhovnic şi darul iertării păcatelor“, în Revista Ortodoxia, nr. 3-4, an XXIX, 1977).
 
Duhovnicia preotului este un „întreg ansamblu de acţiuni pe care le întreprinde preotul în vederea unei înrâuriri personale exercitate asupra penitentului“. Relaţia dintre duhovnic şi penitent în timpul Spovedaniei, îl ajută pe acesta din urmă să fie într-o legătură directă cu Dumnezeu. Astfel, prin această relaţie, se urmăreşte ca întoarcerea penitentului la Dumnezeu să fie autentică. În actul de creştere duhovnicească, de ieşire din individualitate, voinţa penitentului are un rol însemnat pe lângă efortul duhovnicului: „Cu cât pocăinţa este mai adâncă - notează pr. Moldovan - cu atât şi penitentul se descătuşează mai mult de lâncezirea şi învârtoşarea de păcat“. 
 
După cum se poate observa, preotul duhovnic are darul iertării păcatelor, confirmând prin puterea dumnezeiască neîntrecuta capacitate de a-şi cunoaşte psihologic penitentul. El îi oferă credinciosului calea de ieşire din înstrăinare şi întâlnirea cu Dumnezeu. Îl integrează pe acesta în unitatea eclezială, care este „poporul ales, cetatea cerească, trupul Lui Hristos, noua creaţie, noul Israel, Împărăţia lui Dumnezeu“. Pe de altă parte, psihologul recomandă doar o reţetă terapeutică, fără nici o legătură cu Dumnezeu. (Pr. Constantin Ionuţ, Parohia Ciupercenii Noi)