Editorial
Duminica ortodocșilor

Duminica ortodocșilor

Pr. Cosmin Daniel Pricop, 05 Martie 2017

Există câteva momente ale anului bisericesc în care suntem invitați mai mult decât cu alte ocazii să reflectăm asupra identității noastre creștine, răsăritene, ortodoxe. Evident, asta nu înseamnă că în toate celelalte cazuri nu avem voie să facem un astfel de exercițiu, dar punctele acestea fixe vin parcă asemenea unor invitații răspicate la înțelegerea sau reîmprospătarea propriei identități. În acest caz, identitatea credinței noastre.

La ce bun această repetată invitație? Suntem născuți și crescuți ortodocși, botezați (prin afundare probabil?) și cununați (de nași la rându‑le ortodocși și cununați la biserică), spovediți (de părinții duhovnici pe care îi cercetăm cu regularitate, nu doar la Paște și Crăciun) și împărtășiți (după ce în prealabil am participat la slujba Sfintei Liturghii și nu în stil drive‑in la finalul slujbei), dar mai ales catehizați [de preoți în biserică, iar nu (doar) de paginile de facebook atribuite pe nedrept unor părinţi cu autoritate duhovnicească ori de un vecin care a avut o viziune mistică și nu mai poate scăpa de ea]! Știm noi exact ce și cum, credința o are fiecare în suflet, motiv pentru care nu mai este nevoie să vii la biserică! Înțelegerea, chiar și minimală, a apartenenței noastre creștinești și ortodoxe nu se traduce, cred, în închinarea de tip fotbalistic atunci când trecem pe lângă o biserică (semnul Crucii făcut de trei ori strâmb, mic și la repezeală să nu ne vadă alții), în menționarea expresă a „fermecelor" (corect lingvistic „farmecelor"), descântecelor, cununiilor „legateÎ și a dușmanilor în pomelnice, dar nici în confundarea ascultării cu servilismul, a responsabilității cu negarea dreptului altora la opinie ori a justificării duhovnicești a propriilor neputințe.

Să fim serioși, putem fi ortodocși și altfel.

Numai că această însușire de a fi ortodocși se cade a fi verificată constant, reflectată, analizată, asumată, explicată, motivată, poate uneori și în anumite cazuri up‑datată, de ce nu criticată și finalmente practicată. Nimic din toate acestea, exersat cu onestitate, nu presupune diluarea credinței și identității noastre ortodoxe. Ba dimpotrivă. Reflexe de tipul lasă că știm noi mai bine, nu este nevoie să ne învețe alții denotă în mod evident o frică de dialog, de problematizare, de critică în înțelesul ei pozitiv și constructiv. Chiar dacă în esență Dumnezeu, omul, lumea și resorturile ei și‑au păstrat aceleași trăsături fundamentale, unele aspecte și mai ales mentalități s‑au schimbat față de acum două sute sau o sută de ani. Nu neapărat în bine, dar nici principial toate în rău. De exemplu, omul creștin și bine intenționat de astăzi nu este impresionat doar de simpla prezență a preotului, ci are nevoie ca acesta să îl convingă mai ales la nivelul argumentării și evident al exemplului personal. De aceea se documentează, pune întrebări, nu se lasă cu una, cu două, iar aceasta nu doar pentru că vrea să își arate superioritatea, ci pur și simplu pentru că așa este obișnuit astăzi, așa învață în școală, așa este educat. Așa trăiește astăzi. Dacă, din varii motive, nu împărtășește anumite opinii ale reprezentanților clerului, nu înseamnă că își pierde identitatea ortodoxă, ci înseamnă doar că are nevoie de mai multă atenție.

Duminica Ortodoxiei nu este, de fapt, duminica teoriei, ci Duminica ortodocșilor. 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!