Theologica
Dumnezeu nu lasă nevădită sfinţenia

Dumnezeu nu lasă nevădită sfinţenia

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 16 Octombrie 2018

Luna octombrie este marcată în Biserica Ortodoxă Română prin două mari pelerinaje care se organizează la Iaşi şi Bucureşti în cinstea a doi mari sfinţi ai smereniei, şi anume Sfânta Cuvioasă Parascheva (14 octombrie) şi Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie).

Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou în timpul vieţuirii lor în această lume nu au ieşit cu nimic în evidenţă pentru contemporanii lor, ci dimpotrivă s-au încadrat în cuvintele pe care preotul le rosteşte în taină la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: „Pomeneşte, Doamne, pe cei din pus­tie şi din munţi şi din peşteri şi din crăpăturile pământului. Pomeneşte, Doamne, pe cei ce în feciorie, în evlavie, în înfrânare şi viaţă cinstită vieţuiesc”. Aceste cuvinte ale marelui Vasile, Arhiepiscopul Cezareii Capadociei, ne arată că Dumnezeu ştie în orice loc din lumea aceasta pe cei care îşi închină viaţa slujirii Lui şi nu lasă nevădită sfinţenia lor dacă lumea are nevoie de vieţuirea lor ca reper moral, călăuzitor în urmarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe drumul pe care am fost înscrişi de părinţii noştri la Botez şi care are ca finalitate Împărăţia cerurilor.

În acest sens, este relevant să constatăm din parcurgerea textelor care ne istorisesc vieţuirea în această lume a celor doi sfinţi cuvioşi că Dumnezeu a vădit sfinţenia lor abia la un anumit timp după mutarea lor la viaţa veşnică, atunci când au fost descoperiţi cu trupurile necunoscând stricăciunea, binemirositoare şi izvorâtoare de minuni. Iată că după 1.000 de ani, în cazul Sfintei Cuvioase Parascheva, şi la 700 de ani în cazul Sfântului Cuvios Dimitrie, oameni din toate colţurile ţării noastre vin cu sutele de mii, poate chiar milioane, pentru a-i cinsti în zilele lor de prăznuire - 14 şi 27 octombrie - şi pentru a primi binecuvântare de la Dumnezeu spre iertarea păcatelor şi vindecarea diferitelor suferinţe trupeşti şi sufleteşti cu care se confruntă omul înce­putului de mileniu al III-lea.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!