Moldova
E clar, nu mai e vorba despre referendum, e altceva. Dar ce?

E clar, nu mai e vorba despre referendum, e altceva. Dar ce?

Pr. Constantin Sturzu, 25 Septembrie 2018

Acum se arată credinţa fiecăruia. Nu despre vreun om sau vreun partid politic, nu despre minorităţi sau majorităţi, nu despre a fi tradiţional sau a fi modern, a fi tefelist sau habotnic. Nu. Referendumul este despre credinţa sau necredinţa în Dumnezeu, Creatorul omului ca bărbat şi femeie.

Cu trecerea anilor, mărturisesc că mă simt din ce în ce mai puţin sensibil la implicarea în treburile cetăţii. Mă văd ajutându-mi semenii, comunitatea, neamul mai mult cu rugăciunea, cu lecturi ziditoare, cu ascultările pe care le am în Biserică, cu puţina nevoinţă pe care o fac şi, mai ales, cu spoveditul celor ce caută a se întoarce (mereu) la Dumnezeu. Consider că şi dacă doar un suflet se lipeşte mai mult de Hristos Domnul, toată societatea are de câştigat. Am trăit prea mult ispita activismului, a risipirii în cele din agora. Am văzut cum ne dă dracul de treabă, iar noi lăsăm metanierul şi Psaltirea alergând fuguţa, ca să ţinem piept la „provocările lumii contemporane”. M-am retras un an în Mănăstirea Vilaller din Pirineii spanioli şi ca să iau distanţă de anumite risipiri. Nu m-am lecuit de tot, asta e clar. Dar caut mereu să discern între ceea ce este esenţial şi ceea ce e pură cronofagie (sau timp pierdut). Când accept invitaţia la o conferinţă sau mă pregătesc să-mi scriu articolul săptămânal - şi chiar înainte de a posta ceva pe Facebook - mă rog să fie ceva de folos şi pentru mine, şi pentru cei cu care interacţionez. Dar, mai presus de toate, mă rog să fiu cu Dumnezeu şi pentru numele Lui implicat în orice lucrare. Altminteri, genial să fiu, copleşit de toată slava lumii, nu numai că nu-mi ajută la nimic, dar mă şi păgubeşte până la ruina inimii.

Am făcut această poate prea lungă introducere, întrucât tot simt nevoia de reflecţie şi luare-aminte în tot iureşul acesta mediatic - ochiul tornadei fiind Referendumul din 6-7 octombrie pentru clarificarea definiţiei căsătoriei. Între cei ce nu consideră nici măcar oportună organizarea unui astfel de scrutin se numără nu doar opozanţii de serviciu şi cei ce pică în plasa lor manipulatoare, ci şi unii credincioşi din Biserică. Oameni, de altfel, aşezaţi duhovniceşte, care consideră că armele noastre sunt exclusiv postul, rugăciunea şi celelalte - într-un cuvânt, pocăinţa totală. Conştiinţa îmi cere să mă întreb, la modul foarte serios, dacă au sau nu dreptate.

Cu adevărat, de multe ori mersul lumii a fost „îndreptat” de la distanţă şi în chip nevăzut de pustnici şi de oameni cu viaţă sfântă, mulţi dintre ei rămânându-ne ascunşi până la Judecata de Apoi. Un alt adevăr este şi acela că, de-a lungul istoriei, creştinii s-au implicat în treburi pe care nu se cuveneau să le facă, clădind lucruri omeneşti lipsite de Duhul lui Dumnezeu, spoite cu o credinţă formală sau adaptată duhului lumesc. Al treilea adevăr ar putea fi ilustrat de celebra legendă conform căreia, înainte de căderea Constantinopolului, teologii din cetate erau absorbiţi de o dispută pe marginea „sexului îngerilor” - adică sunt şi momente în care riscăm să ne lansăm în lucrări inutile, ignorând realitatea cea mai cruntă. Trăgând linie, istoria ne învaţă că e nevoie de foarte mult discernământ pentru a decide dacă şi cum se poate implica un credincios în viaţa comunităţii, astfel încât să se-mplinească voia lui Dumnezeu („Facă-Se voia Ta, precum în Cer, aşa şi pe pământ”).

O mărturisire de credinţă publică

Am avut, de-a lungul timpului, şi eu unele rezerve cu privire la oportunitatea unui astfel de referendum, majoritatea fiind alimentate de teama că el va fi permis doar „la pachet” cu legea parteneriatelor civile, care ar fi o catastrofă din punct de vedere spiritual, social şi familial. Într-un astfel de caz, am trăi pe viu ceea ce vrea să spună dictonul: „Încă o victorie ca asta şi suntem pierduţi!”. Acest pericol înţeleg că nu a dispărut. Promulgarea unei astfel de legi, după ce referendumul ar valida definirea în Constituţie a căsătoriei ca fiind unirea „liber consimţită între un bărbat şi o femeie”, ar fi cea mai mârşavă lovitură dată neamului românesc taman în Anul Centenar. Iar un Parlament care, după ce s-a declarat de acord cu demersul celor 3 milioane de români susţinători ai Coaliţiei pentru Familie, ar vota o astfel de lege ce ar crea o instituţie paralelă cu cea a căsătoriei - „uniune consensuală” sau oricum va fi numită ea - ar fi cel mai ipocrit şi mai perfid for legislativ din întreaga istorie a României. Dar sunt convins că nu va fi aşa!

Acum nu mai e timp de evocat posibilităţi, variante sau eventuale pericole. Avem în faţă un eveniment ce va avea loc oricum, un referendum la care suntem chemaţi să spunem dacă, prin termenul „soţi”, înţelegem că într-o căsătorie este vorba despre „un bărbat şi o femeie”. Da sau nu? Din perspectiva Bisericii, a spune „da” înseamnă a recunoaşte şi a mărturisi că Dumnezeu aşa l-a şi creat pe om (cf. Facerea 1, 27). E un adevăr de credinţă imuabil. Pot eu, dacă sunt credincios, să nu dau această mărturie? Mai pot filosofa, în astfel de condiţii, despre cât de duhovnicesc este sau nu să merg la vot şi să pun mâna pe o ştampilă?

Categoric, pentru un om credincios nu este vorba despre un simplu referendum. Este vorba despre o mărturisire de credinţă publică, exprimată şi prin vot, dar şi prin susţinerea ei în faţa tuturor celor cu care interacţionează. Tot aşa, pentru un necredincios sau pentru un credincios de faţadă este momentul unei confruntări cu propria-i conştiinţă. Nu e doar vorba despre referendum aici, cum nu era vorba, în cazul Domnului Hristos, înainte de Răstignire, despre un proces oarecare şi despre acuzaţiile de hulă, de încălcare a Legii. Degeaba se ascund în spatele a tot felul de scuze şi invocă tot soiul de motive - toate demontate perfect raţional şi cu argumente - cei ce vor să boicoteze sau să ignore referendumul. Acum se arată credinţa fiecăruia. Nu despre vreun om sau vreun partid politic, nu despre minorităţi sau majorităţi, nu despre a fi tradiţional sau a fi modern, a fi tefelist sau habotnic. Nu. Referendumul este despre credinţa sau necredinţa în Dumnezeu, Creatorul omului ca bărbat şi femeie. Avem libertatea de a vota cum credem sau de a nu merge la vot. Dar nu putem să ignorăm avertismentul Mântuitorului: „Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri” (Marcu 8, 38). Acum se vede cine se ruşinează şi cine nu de cuvântul lui Dumnezeu.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!