Theologica
Ectenia Mare

Ectenia Mare

După binecuvântarea mare urmează la Sfânta Liturghie o succesiune de cereri, cunoscute sub denumirea de „Ectenia Mare”. Provenind din limba greacă, termenul „ectenie” înseamnă întins, prelung, stăruitor şi desemnează, în limbajul liturgic românesc, o rugăciune prelungită, sub formă de îndemnuri stăruitoare adresate de preot sau diacon credincioşilor, la care aceştia răspund invocând mila lui Dumnezeu. Îndemnurile se încheie cu slăvirea lui Dumnezeu de către preot în numele tuturor. Prima ectenie a Sfintei Liturghii se numeşte „mare” comparativ cu ecteniile mici, care reprezintă o prescurtare a ei. Specifică începutului slujbelor, Ectenia Mare este o rugăciune atotcuprinzătoare, care îmbrăţi­şează întreaga lume. Ea ne scoate din particular, ne introduce în conştiinţa eclesială (bisericească) şi este împlinirea îndemnului Sfântului Pavel de a face „cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii” (I Timotei 2, 1).

Toţi cei prezenţi în biserică participă la această rugăciune: preotul sau diaconul adresează succesiv credincioşilor îndemnurile spre rugăciune, învăţându-i astfel ce să ceară, iar aceştia răspund înălţând spre Dumnezeu o scurtă, dar profundă rugăciune: „Doamne, miluieşte!”.

Ectenia Mare ne învaţă ierar­hia creştină a valorilor, îndemnându-ne să ne rugăm mai întâi pentru dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu (pacea de sus şi mântuirea sufletului) şi pentru Bise­rică. Dar rugăciunea îmbrăţişează apoi viaţa întreagă („toate celelalte” - Matei 6, 33), chiar şi sub aspectele ei materiale, mărturi­sind prin aceasta că „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor” (Iacov 1, 17). Astfel, în cea de-a doua parte a Ecteniei Mari ne rugăm pentru condiţiile exterioare ale vieţii, ca acestea să ne permită o vieţuire duhovnicească.

Ea se încheie cu afirmarea solemnă că ne rugăm şi I ne dăruim lui Dumnezeu, pentru că Lui I se cuvine „toată slava, cinstea şi închinăciunea: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!