„În vremea aceea, ieșind din părțile Tirului și Sidonului, a venit Iisus la Marea Galileei, prin mijlocul hotarelor Decapolei. Și I-au adus un surd, care era și gângav, și L-au rugat să-Și pună mâna peste
Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Cluj I
La sediul Protopopiatului Cluj I a avut loc joi, 14 ianuarie, şedinţa lunară a preoţilor. După ce a fost săvârşită slujba de Te-Deum, a urmat şedinţa condusă de protopopul Dan Hognogi. Cu acest prilej s-a discutat despre campania de strângere de semnături pentru modificarea constituției cu privire la precizarea că familia este constituită prin căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Această iniţiativă a mirenilor aparţinând mai multor culte este sprijinită de Biserica Ortodoxă Română, pentru că exprimă învăţătura acesteia despre familie, precum şi poziţia sa constantă din punct de vedere juridic. De asemenea, în cadrul şedinţei s-a subliniat necesitatea implicării, la nivel parohial, în lucrarea filantropică şi în activităţile cu tinerii. La final, protopopul Dan Hognogi a adus la cunoștinţa preoţilor mai multe chestiuni administrative.