Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Ediţie aniversară a Festivalului „Cântecelor Munţilor”

Ediţie aniversară a Festivalului „Cântecelor Munţilor”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Oana Rusu - 05 August 2015

Cu jocuri, cântece şi obiceiuri tradiţionale româneşti şi internaţionale, desfăşurate pe parcursul a cinci zile, anul acesta va fi sărbătorită ediţia aniversară cu numărul 40 a „Cântecelor Munţilor”, cel mai mare şi mai vechi festival folcloric al municipiului Sibiu. Ediția aniversară are loc în perioada 5-9 august, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.

Participă sute de artişti din România, Ucraina, Cipru, Serbia, Spania, Turcia, Germania, alături de interpreţi ai scenei populare româneşti. Organizatorii vor oferi publicului, la această ediţie aniversară, spectacole în aer liber, o paradă a portului popular, workshop-uri, seri tradiționale cu specific culinar, proiecţii de film cu caracter etnografic, expoziţii de costume populare şi audiţii muzicale, conform unui comunicat transmis de organizatorii acestui eveniment, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu din cadrul Consiliului Ju­dețean Sibiu. 

La ediția aniversară a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” participă ansambluri din: Turcia – Ansamblul Centrului Cultural Yeditepe, Serbia – Ansamblul „Nikola Tesla”, Cipru – „Achna Forest Culture Group”, Germania - Fanfara tradiţională din Althengstett, Ucraina - Ansamblul „Sonekko", Spania - Ansamblul de cântece şi dansuri din Cieza și România: „Timișul” – din județul Timiş, Ansamblul căluşeresc „Colelia”, din comuna Vâlcele, județul Olt, Ansamblul de dansuri pădureneşti din Ciulpăz, comuna Peștișu Mic - județul Hunedoara, Ansamblul „Arcanul” din Suceava - județul Suceava, „Veteranii - Junii Sibiului”, „Ceata Junilor” şi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul - Junii Sibiului” – din județul Sibiu.
Tradiționala paradă a portului popular, care va reuni toate ansamblurile participante, se va desfășura pe traseul str. Nicolae Bălcescu – Piaţa Mare și va avea loc în data de 7 august.
În Piața Mare din Sibiu vor fi găzduite, în zilele de 7, 8 și 9 august, spectacole folclorice în cadrul cărora vor fi prezentate momente speciale de cântec și joc popular.
Pe 7 august va avea loc spectacolul extraordinar „Junii Sibiului şi invitaţii lor”, care aduce în prim-plan dansuri populare din toată România, precum şi coregrafii din folclorul internaţional, în compania membrilor Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, cu soliştii Viorica Telcean, Nelu Albu, Robert Târnăveanu, Daniel Rosalim, Marcel Părău și a ansamblurilor folclorice „Ceata Junilor” şi „Veteranii Junii Sibiului”. În Piaţa Mare vor răsuna cântece populare în interpretarea soliștilor invitaţi: Cornelia și Lupu Rednic, Dinu Iancu Sălăjanu, Mariana Deac, Mariana Anghel, Niculina Stoican, Nineta Popa, Viorica Macovei, Ionuț Fulea, Alina Pinca, Ilie Medrea, Adriana Anghel, Traian Stoiţă, Camelia Cosma Stoiţă, Codruța Rodean, Răzvan Năstăsescu, Izabela Tomița, Adrian Neamțu, Andreea Voica.
În următoarele două seri, festivalul oferă alte concerte extraordinare, cu participarea invitaţilor din străinătate. Astfel, seara de 8 august este dedicată folclorului internațional şi invitaţilor din Banat. Spectacolul din data de 9 august va debuta cu re­prezentații de folclor internaţional şi românesc.

Seri tradiţionale, filme, publicaţii

La această ediție aniversară, organizatorii au pregătit patru seri tradiționale, evenimente speciale în cadrul cărora publicul poate să deguste preparate tra­diționale din Cipru, Serbia, Spania și România și să exerseze pași de dans tradițional alături de membrii ansamblurilor invitate și să fredoneze melodii tra­di­ționale.
Workshop-urile de dans vor oferi publicului prilejul să învețe sau să exerseze paşi de dans specifici popoarelor participante la festival, iar cei care vor să cunoască mai bine costumul tradiţional şi muzica populară sunt aşteptaţi să participle la expoziţia de costume populare şi la audiţiile muzicale de la Cercul Militar Sibiu.
Latura artistică a festivalului va fi completată cu una ştiinţifică, prin intermediul proiecţiilor de filme cu caracter documentar şi etnologic, precum şi prin prezentarea publicațiilor cu profil etnologic, editate de instituţie. Vor fi proiectate filmele „La Hanul lui Ghiţă” şi „La Sibiu, în Piaţa Mare, târg de n-are asemănare”.