Editorial: Erasmus, drumul formator spre o educație europeană

Alexandru Ojică, 22 Aprilie 2017

Uniunea Europeană este spațiul de 4 milioane de kilometri pătrați unde ne putem bucura de o diversitate unică de cultură, idei și tradiții. Bucurându‑se de o perioadă de pace după cel de‑al Doilea Război Mondial, Europa a început să redevină ceea ce era odinioară: locul de unde plecau marile idei ale omenirii. Întâi sub aspect economic, iar ulterior și cultural, ținând cont de ceea ce lega popoarele europene, Occidentul a început să dea naștere unei noi viziuni despre Europa, ajungând ca în prezent să concureze cu Lumea Nouă pe care tot el a descoperit‑o, a educat‑o și, în cele din urmă, a format‑o. Scriindu‑și istoria, Uniunea Europeană încearcă să dea dovadă de viziune, încât și statisticile spun că nu‑și permite să piardă grupa de vârstă cea mai educată pe care a avut‑o vreodată.

În 2017 se împlinesc 30 de ani de când a fost lansat programul Erasmus +, un program ce a permis unui număr de 9 milioane de studenți să primească tot ceea ce are Europa de oferit din punct de vedere educațional. Personalități ale Uniunii Europene au beneficiat de acest program, printre ele Federica Mogherini, de exemplu. România a aderat la acest program în 1998, iar din 2007 până în 2014, peste 35.000 de studenți români au beneficiat de programele Erasmus.

Numele programului vine de la filosoful, teologul și umanistul Erasmus din Rotterdam (1465‑1536), care a călătorit în mai multe țări europene pentru a studia: a început cu Paris (Universitatea Catolică din Leuven), a continuat cu Italia (Universitatea din Torino) și Regatul Unit, la Cambridge (Colegiul Queens). Însă studiul în străinătate, la școlile cele mai bune, nu e specific doar perioadei Evului Mediu sau istoriei recente, ci mărturii găsim chiar și în perioada Antichității târzii, când Sfinți Părinți ai Bisericii - Părinții cappadocieni, dar și Sfântul Iustin Martirul și Filosoful și alți scriitori bisericești - au călătorit în lumea mediteraneeană la cele mai bune școli. Un fel de Erasmus înainte de Erasmus.

Încă din Antichitate, educația s‑a adresat și omului adult. Extensia culturii elenistice în tot Imperiul Roman, inclusiv în epoca Antichității târzii, a făcut ca acest obiectiv al depășirii de sine să fie mereu cel vizat. E suficient să ne amintim de vechiul proverb „Trebuie să cerem în rugăciunile noastre sănătatea spiritului reunită cu cea a corpului” (Orandum est ut sit mens sana in corpore sano). De aici și necesitatea unei educații care să aibă un rost nu doar formator, ci în aceeași măsură și înălțător.

Plecând de la aceste premise, unul din idealurile actului educațional din Antichitatea târzie, perioadă ce corespunde și cu epoca de aur a Sfinților Părinți, era tocmai o formare morală. 

Clasicismul nu dorea să se limiteze la formarea unui umanist (fie că-l înțelegem ca literat sau artist) sau a unui savant, clasicismul caută omul, asemenea lui Diogene, adică a vrut să valorifice în primul rând un stil de viață conform unei norme ideale. Pentru Henri-Irénée Marrou, exemplul „deține în această privință, pentru noi, modernii, o înaltă valoare paradigmatică, fiind un punct pe care sistemul nostru de educație, progresiv secularizat începând cu Reforma şi Contrareforma, a sfârșit prin a-l pierde din vedere”. Când grecul vorbea despre „formarea copilului”, el avea în gând o idee esențială, formarea morală.

La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană și la aproape 20 de participare la Erasmus, această experiență educațională (și, prin extensie, ideea studiilor în străinătate) își dovedește cu adevărat latura formatoare pentru tinerele generații. Îi ajută pe studenții români o provocare de acest fel? Cei mai mulți spun că da, că acest drum al studiilor, al căutării se dovedește a fi cu adevărat folositor. Mulți vorbesc de o întâlnire cu spiritualitatea apuseană - catedralele, muzeele, civilizația occidentală–, dar și cu românii și Biserica Ortodoxă din diasporă. În acest fel, Erasmus se arată a fi nu doar civilizator din punct de vedere intelectual, ci și o regăsire a sufletului românesc.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!