Lumina educaţiei
Educaţia fizică, fundament solid pentru personalitatea în formare

Educaţia fizică, fundament solid pentru personalitatea în formare

01 August 2015

Educaţia fizică din şcoală asigură formarea de cunoştinţe, deprinderi practice şi intelectuale, precum şi însuşirea de valori etice, care contribuie la dezvoltarea capacităţii de integrare socială a individului. Specificul calitativ al educaţiei fizice nu constă în faptul că se depune un efort fizic, ci în obiectivele urmărite, în modul în care această activitate se desfăşoară şi în accentul pus pe valoarea formativă a conţinutului instruirii.

Educaţia fizică nu ar trebui să fie dependentă de programa şcolară, întrucât unul dintre indicatorii fundamentali ai calităţii lecţiei îl reprezintă adaptarea conţinuturilor de instruire la unicitatea fiecărui subiect, cunoscând faptul că dezvoltarea motrică este în relaţie cu vârsta, dar nu este dependentă doar de aceasta. Dacă dorim să formăm oameni sănătoși, rezistenți, cu capacitate de muncă eficientă şi creativă, cu o viaţă îndelungată, atunci educației fizice şi sportului trebuie să li se asigure un loc asemănător cu al celorlalte discipline şi activități instructiv-educative, care contribuie la formarea personalității.

Practicarea mişcării fizice ajută la dezvoltarea psihică a individului, previne labilitatea emoţională, modelează temperamentul şi atitudinile, constituind un fundament solid pentru personalitatea în formare. Exerciţiile fizice, jocurile de mişcare împreună cu factorii naturali - apă, aer, soare - fortifică organismul, generându-i o pavăză naturală în faţa îmbolnăvirilor, cultivă răbdarea, stăpânirea de sine, curajul, iniţiativa, perseverenţa, disciplina, dezvoltă sentimentele de prietenie, spiritul colectiv şi competitiv. Un copil care aleargă şi se joacă este sănătos şi pregătit oricând să facă faţă unui efort intelectual.

Din experienţa proprie, am observat că indicatorii de calitate pentru elevi sunt: comportamentul, ţinuta, disciplina, cunoştinţele, atitudinea, abilităţile, capacităţile şi deprinderile.

Unul dintre principalele instrumente în obţinerea performanţelor cantitative şi calitative în lecţia de educaţie fizică este comunicarea, sub toate formele ei: verbală, nonverbală, paraverbală. Obiectivele comunicării în lecţie trebuie să acopere toate exigenţele legate de performanţele propuse, prin care profesorul transmite şi percepe informaţii, relaţionează, organizează, explică, stimulează motivaţia, corectează, apreciază, încurajează etc. La rândul lor, elevii închid şi deschid relaţiile de feedback prin intermediul comunicării, armonizează relaţiile individuale, de grup şi de echipă, transmit păreri, aprecieri şi critici, colaborează etc.

Astfel, elevul care participă la lecţia de educaţie fizică reacţionează printr-o conduită complexă, care înglobează deprinderile motrice, condiţia fizică, cunoaşterea şi plăcerea pentru mişcare. Prin joc, elevii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, îşi pot antrena capacitatea lor de a acţiona creativ, pentru că strategiile jocului sunt în fond strategii euristice, în care se manifestă isteţimea, spontaneitatea, inventivitatea, iniţiativa, răbdarea, îndrăzneala etc.

De asemenea, evidenţiez faptul că educaţia fizică şi sportul în şcoală nu reprezintă scopuri în sine, ci contribuie la realizarea finalităţilor generale ale educaţiei, alături de celelalte discipline din curriculumul şcolar. Îmbunătăţirea nivelului fitnessului pentru viaţă în cadrul lecţiei de educaţie fizică este extrem de importantă, cunoscându-se faptul că obezitatea este cea mai extinsă afecţiune la copii şi că un copil supraponderal va deveni un adult cu aceleaşi caracteristici.

În acelaşi timp, trebuie să existe preocuparea permanentă a profesorilor de educaţie fizică de a asigura un conţinut atractiv pentru lecţiile organizate, astfel încât educaţia fizică şcolară să pună bazele educaţiei fizice permanente, care înseamnă un stil de viaţă, un mod de a gândi şi de a acţiona în beneficiul propriu şi în interesul societăţii.

Dimensiunea temporală a educaţiei fizice şi sportului impune reconsiderarea acestora ca activităţi, în sensul prelungirii lor de la etapele şcolarităţii la celelalte etape de dezvoltare, astfel încât ele să devină un continuum care însoţeşte individul din primii ani ai vieţii până la senescenţă.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!