Repere şi idei
Educație sau distracție?

Educație sau distracție?

Nicușor Deciu, 18 Februarie 2019

Nimeni nu se poate plânge că nu are parte de un spectacol cotidian interesant, oferit cu generozitate de evenimentele ce se petrec în societatea noastră. E de ajuns doar să le privești și să te minunezi, dar să mai intri și în analize de fond! Iată, spre pildă, două dintre aceste evenimente, care ne ating direct pe cei mai mulți dintre noi, întrucât au legătură cu educația copiilor noștri și, implicit, cu viitorul nostru, al tuturor.

Cu câteva zile în urmă, la Focșani, s-a întrunit „Consiliul Județean al Elevilor Vrancea”, unde s-a organizat și Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor, la eveniment participând câte doi elevi din fiecare consiliu județean din țară. Acest organism, care nu are personalitate juridică, a declarat, printre altele, că pledează pentru introducerea educației sexuale și se opune interzicerii smart­phone-urilor în școli. În același timp, chestionat despre reducerea orelor de istorie și geografie, preșe­dintele consiliului a răspuns: „Noi nu privim acest aspect ca fiind cel mai important”. Deci, fără replică!

În aceeași perioadă, Ministerul Educaţiei Naționale își arată preocuparea pentru digitalizarea învă­țământului românesc. Instituția speră ca începând de anul viitor toate clasele din România să fie dotate cu tablă inteligentă, iar fiecare elev să aibă tabletă. Un proiect ambițios și de anvergură, în valoare de 400 milioane de euro.

Oare educația din România de asemenea lucruri avea nevoie pentru a se optimiza? Aceste intenții presupun, oare, niște schimbări de principii educațio­nale, apte să revigoreze învăță­mântul românesc? Sunt acestea niște elemente capabile să ne formeze copii, să-i maturizeze intelectual și emoțio­nal și să-i pregătească pentru viață? Oricine va citi doar câteva studii despre impactul educației sexuale în școli și al digitalizării la vârste fragede se va convinge, cu dovezi, de caracterul subversiv și distructiv al intențiilor pseudo-educaționale amintite.

Mai întâi, educația sexuală nu are nevoie de o oră de curs specială, cu descrieri amănun­țite, întrucât acestea pot avea rezultate contrare așteptărilor; prevenția se poate transforma pe nesimțite în incitare. Așadar, cine promovează un lucru își asumă și răspunderea urmărilor lui. Câteva discuții de principiu pe tema în cauză pot fi purtate cu discernământ în ora de dirigen­ție. Cum așa?, s-ar putea mira cineva mai dornic de învățătură. Chiar așa. Nu este nevoie de manual pentru cele ale firii. Firea însăși te învață cele specifice la vremea lor, numai să lăsăm firea în rosturile ei și să nu venim cu stimuli din afară, la vremi nepotrivite. Căci, dacă stimulăm sexualitatea, credeți că vom spori cumva logica?! Să nu fim ipocriți! Ceea ce vom stimula, aceea vom și dezvolta. La școală copilul trebuie să afle lucruri înalte, elevate, probate prin tradiție, principii, iar nu relativism și subcultură pe care i le pot oferi și mare parte din mass-media și chiar strada. Asta dacă nu cumva o astfel de materie ascunde, inevitabil, promovarea homosexualismului, transgenderismului și chiar a pedofiliei, așa cum vedem în alte state „dezvoltate”.

În privința digitalizării am avut ocazia să vorbim și vom mai atrage atenția multă vreme de aici încolo. E dovedit deja faptul că tehnologia nu este utilă peste tot și la toate vârstele. Sunt locuri și vârste unde tehnologia ucide, la propriu. Iar în privința digitalizării educației, specialiștii de astăzi au de dat un răspuns foarte tranșant: cum se va împăca concentrarea pe care o presupune actul de învățare cu deficitul de atenție pe care gadgeturile digitale îl induc? De asemenea, profesorii cum vor reuși ei să capteze atenția elevilor aflați permanent în fața unei tehnologii hipnotice și adictive? Există, încă de-acum, cazuri de elevi sur­prinși în timpul orelor de curs vizionând filme sau hoinărind pe Facebook sau prin hățișul nesfârșit al internetului pe telefoanele personale. Nu știu de ce, dar parcă nimeni nu e dispus să analizeze rațional impli­cațiile unui model educațional sau a unuia mai larg social, ci se preferă acea atitudine de a da curs primei atracții, precum fluturele ce se lasă atras de lumina flăcărilor și îşi arde aripile.

 În concluzie, se lasă impresia că parcă cineva vrea să se joace cu mințile copiilor noștri, profitând de naivitatea lor și de lipsa noastră de vigilență. Însă, lăsând lucrurile să alunece după principiile acestui „joc”, vom asista curând la degenerarea și distrugerea tinerei generații, iar pentru această distrugere, să nu ne amăgim, vom răspunde toți: părinți, copii și puternici ai zilei.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!