Editorial
Şeful statului şi „asistenţa lui Hristos“

Şeful statului şi „asistenţa lui Hristos“

Preot Nicolaecristian Câdă, 29 Octombrie 2014

Duminica aceasta este programat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. La capătul unei campanii electorale încinse, românii sunt aşteptaţi, pentru a şaptea oară după căderea regimului comunist totalitar din decembrie 1989, să aleagă Preşedintele României pentru următorii cinci ani (cf. art. 83 din Constituţia României).

Importanţa momentului rezidă, în primul rând, din rolul şefului statului român. De asemenea, alegerile prezidenţiale din acest an şi, ulterior, depunerea jurământului de către noul preşedinte se învecinează calendaristic cu împlinirea a 25 de ani de la evenimentele revoluţionare din decembrie 1989, evenimente marcate de sacrificiu şi aducătoare de libertate. Începerea celui de-al şaptelea mandat prezidenţial coincide, aşadar, cu încheierea unui sfert de secol de schimbări şi transformări politice antitotalitariste.

Legătura între democraţie şi preşedinţie este pe cât de succint, pe atât de clar exprimată de Legea fundamentală a statului român: „Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate“ (articolul 80). Prin însăşi natura funcţiei, activitatea şefului statului este o oglindă a modului în care sistemul politic a evoluat în societatea românească de-a lungul primului secol de democraţie postcomunistă.

Pus în faţa unei opţiuni, alegătorul trebuie să aplice imaginii candidaţilor o grilă de aptitudini şi competenţe care decurg din ro­lul şi atribuţiile preşedintelui (articolele 80, 85-94). Dincolo de toa­te celelalte elemente implicate în selectare - revendicări doctrinar-ideolo­gi­ce, înregimentări de partid sau alianţă etc. -, contura­rea unei opţiuni mai presupune un criteriu. Acesta este criteriul prim mai ales pentru membrii societăţii care participă la viaţa Bi­se­ri­cii şi se străduiesc să-şi conformeze viaţa Evangheliei lui Hristos.

Este vorba despre deschiderea candidatului şi a programului său politic la crezul şi valorile etice şi sociale creştine. Nu se pune problema identificării unor elemente de ideologizare politică a Evangheliei în programele politice şi nici a unei preferinţe subiective motivată doar de afişări publice în contexte cultice. Este nevoie mai degrabă de recuperarea unei ierarhii în viaţa socială, după cum observa părintele Dumitru Stăniloae în 1936: „Pentru creştinismul ortodox, cei ce conduc nu conduc pentru plăcerea lor de a fi stăpâni, iar cei conduşi nu sunt robi ce trăiesc pentru şi mai mare mărire a conducătorilor; cei ce conduc stau în serviciul celor pe care îi conduc; conducerea lor trebuie să fie străbătută de spiritul jertfei; […] Dumnezeu i-a înzestrat cu puteri mai mari, nu de dragul lor, ci pentru binele întregului grup social“. Transpare aici chemarea Mântuitorului la exer­citarea autorităţii prin smerenie, şi nu de pe poziţii de forţă (cf. Marcu 10, 42-45).

În acest spirit evanghelic al jertfei, părintele Stăniloae afirmă că „la cârma statului creştin trebuie să-şi facă simţită asistenţa lui Hristos“. Iar afirmaţia sa nu exprimă o proiecţie utopică asupra vieţii politice, invitând mai degrabă la faptă. Mergând la vot, nu trebuie uitat că, în definitiv, programele politice şi „loviturile“ de imagine rezultate din participarea la slujbe au nevoie de confirmarea faptelor care să alunge „fraudele uriaşe care devastează sistematic avutul ţării“, „incapacitatea politicienilor noştri de a restabili respectul principiilor morale, de a opri vântul de disoluţie şi de meschin egoism din viaţa noastră politică“, după o radiografie pe care părintele Dumitru Stă­ni­loae o făcea în perioada interbelică, rămasă din nefericire actuală [citările din Cultură şi duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român, vol. 1 (1930-1936), Bucureşti, 2012, pp. 839 şi 878].


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!