Repere şi idei
Egoismul nefericește

Egoismul nefericește

Augustin Păunoiu, 22 Ianuarie 2019

Un jurnalist şi filosof francez, Andre Frossard, spunea referitor la egoism că reprezintă unul dintre cei mai mari inamici ai fericirii umane. Egoismul nu înseamnă să trăiești cum dorești, ci să le ceri altora să trăiască așa cum vrei tu, scria Oscar Wilde. Pretenția de a dicta altuia cum să se comporte e inacceptabilă, fiindcă pune la baza relației dintre oameni ceva rău. Însă nimeni nu poate fi fericit în detrimentul cuiva. Aceste cuvinte reprezintă un mare adevăr, pe care însă majoritatea dintre noi îl ignoră cu desăvârșire. Privesc cu multă amărăciune cuplurile în care soția e permanent nemulțumită de bărbatul ei, chinuind, cicălind, făcând viața amară atât celui care ar fi trebuit să-i fie sprijin și ajutor, cât și copiilor lor... Toate cu gândul că, dacă ea conduce casa și toată lumea ascultă de ea, va fi fericită, iar lucrurile vor merge bine. Fals. Nu doar că nu se va întâmpla așa, adică persoana în cauză nu va cunoaște bucuria, dar statutul ei în familie va fi cel mult unul de tolerată, nicidecum iubită de către soț și de copiii ei. Pentru că, oriunde se va duce, cu oricine va intra în contact, ea va semăna indispoziție.

Nu e bine ca odată ce te-ai căsătorit să crezi că ai intrat în posesia sclavului perfect. Și nici să-ți imaginezi că bărbatul tău e o făptură care trebuie dresată, pentru simplul fapt că aceasta este o pretenție absurdă, el fiind infinit mai mult decât o făptură necuvântătoare. De aceea, într-o relaţie, tratezi persoana iubită în modul în care vrei să fii tratat. E obligatoriu.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!