Reportaj
Ein Karem, locul naşterii Sfântului Ioan Botezătorul

Ein Karem, locul naşterii Sfântului Ioan Botezătorul

Mariana Borloveanu, 21 Iunie 2013

Ca pelerin la locul naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Ein Karem, aflat pe urmele paşilor săi pe unde a copilărit şi s-a nevoit, trăieşti emoţii şi bucurii aparte. Ai vrea să nu mai uiţi aerul proaspăt cu miros de iederă şi smirnă cu care te întâmpină potecile prin care te strecori până la Mănăstirea Sfântului Ioan din Pustiu, din locul unde a copilărit pruncul Ioan, la Even Sapir. 

Parcurgând drumul dintre Ierusalim şi Ein Karem, ai impresia că te afli în acelaşi timp în două lumi diferite, cea prin care trecem acum fiind o zonă colinară fertilă, cu multe flori şi multă verdeaţă, dincolo de care începe tărâmul unic al Pustiului Iudeii. Atunci am aflat că numele orăşelului evreiesc Ein Karem înseamnă Fântâna din Vie, ceea ce îţi dă sentimentul că acolo, în patria Sfântului Ioan Botezătorul, totul emană prospeţime şi dorinţă de rugăciune.

Eram chiar în centrul acestui loc mirific. Ca orice pelerin însetat de puterea harului acestor locuri, m-am oprit la Izvorul Maicii Domnului. Chiar dacă apa acestuia astăzi nu mai este potabilă, simpla ei atingere îţi dă fiori la gândul că şi Fecioara Maria s-a răcorit la apa izvorului de aici, în perioada şederii sale la bătrâna Elisabeta. Tradiţia ne spune că Maica Domnului a locuit aici trei luni (Luca 1, 39-56), iar pe locul în care cele două s-au întâlnit se înalţă astăzi Mănăstirea Vizitării, pe zidurile căreia se poate citi în zeci de graiuri ale pământului Imnul de laudă al Maicii Domnului: „Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile…“ (Luca 1, 46-48).

Îngenuncherea la locul naşterii

Atingerea fiecărei pietre din curtea mănăstirii însemna încă şi încă un pas spre locul în care Elisabeta l-a născut pe Sfântul Ioan Botezătorul: „Şi după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. Şi au auzit vecinii şi rudele ei că Domnul a mărit mila Sa faţă de ea şi se bucurau împreună cu ea.“ Chiar pe locul naşterii sfântului se ridică o maiestuoasă bazilică, construită iniţial în secolul al V-lea, consolidată de cruciaţi în secolul al XII-lea, pângărită apoi de musulmani şi refăcută în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În pofida acestui zbucium, lăcaşul de închinare este ca un pocal, susţinut de o impresionantă pardoseală de mozaic, pe care paşii ne-au dus undeva în stânga altarului. Acolo se conturează o grotă atipică. Se spune că aici a fost locuinţa Preotului Zaharia, tatăl Botezătorului, iar locul acela, străjuit de două candele care nu se sting niciodată, este cel în care Elisabeta l-a născut pe Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Pentru a putea atinge locul acela sfânt, trebuie obligatoriu să te apleci, iar după ce îngenunchezi, simţi nevoia să-ţi lipeşti tâmplele de cercul imaculat. Am îngenuncheat pe lespedea albă şi, zăbovind o clipă cu fruntea lipită de marmura rece, am simţit mângâierea harică a sfântului, întru purificarea sufletului împovărat de păcate. M-am dezlipit cu greu şi am simţit o eliberare care îţi creează senzaţia că eşti purtat pe aripi de îngeri. Am rămas apoi pe treptele din faţa bazilicii, dând frâu liber privirii care se pierdea puţin câte puţin pe tablele minuţios inscripţionate în mai multe limbi ale omenirii, printre care şi limba română, cu proorocia făcută de Preotul Zaharia la naşterea fiului său: „Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său… Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii“.

Pustia de la Even Sapir

Plecând din Ein Karem, ne-am trezit în faţa unor versanţi abrupţi, printre care maşina cu greu îşi făcea loc. Am ajuns la Even Sapir. La un moment dat ne-am oprit în faţa unei păduri, pentru a coborî pe o potecuţă care ducea la Mănăstirea Sfântului Ioan din Pustiu. Acest lăcaş a fost construit chiar peste stânca ce s-a deschis, ocrotindu-i pe Elisabeta şi pe pruncul său Ioan, care se ascundeau de oamenii regelui Irod, în campania cumplită de ucidere a pruncilor. La un moment dat am avut sentimentul că am ajuns în Grădina Edenului. În timp ce-mi răcoream faţa cu apă de la Izvorul Sfântului Ioan Botezătorul am ridicat privirea spre versantul acoperit cu iederă, după care mi-am răsfăţat simţurile cu mirosul proaspăt al florilor pe care numai în locul acela le-am văzut. Coborând pe platoul de jos al aşezământului, am păşit cu sfială în peştera în care a vieţuit pruncul Ioan, acesta fiind şi locul în care mama sa s-a stins: „După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Înaintemergătorului, şi-a dat sfârşitul în aceeaşi peşteră. Iar Sfântul Ioan a fost hrănit de un înger până la creşterea lui, şi l-a păzit în pustie, până la ziua arătării sale către Israel.“ Se pare că sfântul a vieţuit în acest pustiu singur, de la vârsta de doi ani, hrănindu-se cu lăstari şi miere sălbatică, adormind adesea la mormântul Sfintei Elisabeta, care se află la numai 200 de metri de locul acela, şi stăruind în aspră nevoinţă. Elocventă este în acest sens mărturia Sfântului Apostol Luca: „Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel“.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!