„El va mântui pe poporul Său de păcate...”

Duminica înaintea Nașterii Domnului

(a Sfinților Părinți după trup ai Domnului)

Matei 1, 1-25

Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda și pe frații lui; Iuda a născut pe Fares și pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei; Iesei a născut pe regele David; David a născut pe Solomon, din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amos; Amos a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia și pe frații lui, la strămutarea în Babilon; După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Ahim; Ahim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care Se cheamă Hristos.

Așadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; și de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; și de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. Iar nașterea lui Iisus Hristos așa a fost: Maria, Mama Sa, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind și nevrând s-o vădească, a voit s-o lase, în ascuns. Și, cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, căci Cel zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor. 

Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a spus de Domnul prin prorocul, care zice: «Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu». Și, deșteptându-se din somn, Iosif a făcut așa precum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat la el pe logodnica sa. Și, fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Ne putem întreba de ce a ales Evanghelistul Matei să prezinte la înce­putul Evangheliei sale „cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam” (Matei 1, 1), adică neamul Mântuitorului începând cu Patriarhul Avraam? O genealogie similară a neamului Mântuitorului, prezentată invers, adică începând cu Mântuitorul Însuși și încheindu-se cu Adam, pă­rintele întregului neam omenesc, este redată de către Sfântul Evanghelist Luca (Luca 3, 23-38). Ce au dorit să ne transmită cei doi evan­gheliști prin realizarea acestor genealogii și introducerea lor la începutul Evangheliilor și de ce a rânduit Biserica citirea în cadrul Sfintei Liturghii din duminica dinaintea sărbătoririi Naș­terii Domnului a genealogiei Mântuitorului după Matei? Prin aceste genealogii, Evangheliștii Matei și Luca ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos a fost nu numai Dumnezeu adevărat, ci și Om adevărat, Care după trup S-a născut în mod real din Fecioara Maria, fiind parte a neamului evreiesc și descendent după trup al unei familii e­vreiești a cărei linie genealogică poate fi urmărită până la Patriarhul Avraam, care a fost chemat să fie părintele poporului ales, sau chiar până la Adam, părintele umanității. Așa cum ereticul Arie și adepții lui au negat egalitatea și consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl, ereticii dochetiști care au apărut încă din primul veac de la Întruparea Domnului au negat că Fiul lui Dumnezeu S-ar fi născut în mod real din Fecioara Maria și că El ar fi asumat firea umană deplină formată din trup material și suflet spiritual. Pentru acești eretici, nașterea Mântuitorului din Fecioara Maria ar fi fost doar a­pa­rentă și prin urmare Trupul însușit doar unul părelnic, nu real. Dochetiștii au ajuns să susțină această erezie întrucât pentru ei materia de orice fel era rea în sine și prin urmare dumnezeirea întrupată nu putea să asume sau să se unească cu o materie reală cum este trupul. Negând însă ma­te­rialitatea Trupului Mântuitorului, dochetiștii negau în același timp și realitatea mântuirii aduse de Mântuitorul Iisus Hristos lumii, căci dacă Întruparea și Nașterea Mântuitorului au fost doar aparente, El neînsușind un trup real, atunci și celelalte acte mântuitoare ale iconomiei mântuirii, precum Răstignirea, Patimile, Moartea și Învierea, au fost tot aparente. Iată de ce pentru Evangheliști a fost atât de important să sublinieze faptul că Mântuitorul Iisus Hristos s-a născut după trup în mod real din neamul poporului ales al lui Israel, iar linia propriei Sale familii poate fi urmărită de-a lungul istoriei.

Nașterea Noului Adam aduce viața veșnică

Dacă urmărim genealogia Mântuitorului așa cum este ea prezentată de către Sfântul Evanghelist Matei, observăm că Acesta descinde din patriarhii vetero-testamentari Avraam, Isaac, Iacob și Iuda, precum și din neamul regesc al lui Israel începând cu David, fiul lui Iesei. Familia din care își are originea după trup Mântuitorul Iisus Hristos este așadar familia evreiască a patriarhilor și regilor lui Israel. Linia acestei familii poate fi urmărită în mare parte în Sfintele Scripturi ale Vechiului Testament. Nașterea Mântuitorului după trup în sânul acestei familii ne apare ca o împlinire a unui plan de mântuire a lumii care stă în centrul istoriei lui Israel. Întreaga istorie tumultuoasă a neamului lui Israel așa cum este ea prezentată în Vechiul Testament primește sens și împlinire prin nașterea Mântuitorului lumii în sânul poporului ales.

Hristos Se naște în sânul nea­mului evreiesc, însă mântuirea adusă de El are un caracter universal, aşa cum sugerează Evanghelistul Matei prin sublinierea faptului că din genealogia Mântuitorului au făcut parte și ne-evrei. Salmon l-a născut pe Booz din Rahav (Matei 1, 5). Rahav a fost de origine din Ierihonul încă necucerit de fiii lui Israel și o femeie desfrânată (Iosua 2, 1). Pentru că auzise de minunile săvârșite de Dumnezeu cu poporul lui Israel în pustie și știa că cetatea Ierihonului va fi dată acestora de către Dumnezeu (Iosua 2, 9-14), ea a convenit să-i ajute pe fiii lui Israel să cucerească cetatea Ierihonului, cu condiția ca ea și familia ei să fie salvată de la moarte, ceea ce s-a întâmplat: familia ei a fost integrată în poporul lui Israel (Iosua 6, 17-25). Dar Rahav nu este singura femeie din afara neamului evreiesc care este parte a genealogiei Mântuitorului. „Booz a născut pe Iabed din Rut” (Matei 1, 5), care era moabiteancă (vezi Rut 1, 4). Așadar, Mântuitorul S-a născut după trup din poporul ales al lui Israel, însă și alte popoare sunt parte a spiței neamului Său, pentru că mântuirea adusă de El este pentru întreg neamul omenesc. Caracterul universal al mântuirii aduse de Mântuitorul Iisus Hristos este subliniat poate mai pregnant de genealogia propusă de Sfântul Evanghelist Luca, întrucât nu se oprește la Patriarhul Avraam, ci continuă până la Adam, părintele umanității, subliniind astfel faptul că Mântuitorul Hristos este Noul Adam prin care neamul omenesc se naște din nou la viața cea veșnică.

Trei perioade istorice în care au trăit câte 14 generații

Evanghelistul Matei a dezvoltat o adevărată teologie a istoriei în genealogia Mântuitorului, pe care a plasat-o la începutul Evangheliei Sale: nu numai că Mântuitorul este descendent direct al patriarhilor vetero-testamentari și ai regilor lui Israel, ci numărul descendenților asociat cu anumite evenimente istorice majore din istoria neamului evreiesc formează o adevărată teologie a istoriei. „Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri” (Matei 1, 17) scrie Evanghelistul Matei. Avem de-a face cu trei perioade istorice majore în care au trăit câte 14 generații de predecesori ai Mântuitorului. Evenimentele istorice majore care marchează aceste trei perioade sunt consolidarea regalității în Israel prin regele David, plecarea poporului lui Israel în robia babiloniană și Întruparea Mântuitorului. Fiecare dintre aceste evenimente istorice are și un sens spiritual: consolidarea regalității în Israel anunță venirea lui Mesia din sânul aceleiași familii a lui David, plecarea poporului evreu în robia babiloniană este parte a pregătirii acestuia și a întregii lumi pentru venirea lui Mesia, iar Întruparea Mântuitorului este împlinirea acestei pregătiri. Valoarea simbolică a numerelor folosite aici de Evanghelistul Matei vine să întregească ideea că Întruparea Mântuitorului a avut loc într-un moment istoric pregătit de pronia divină: avem de-a face cu trei etape istorice, fiecare cuprinzând câte 14 neamuri. Atât cifra trei, cât și numărul 14, care este dublul lui șapte, au o valoare numerologică pozitivă. Numărul de predecesori ai Mântuitorului începând cu Patriarhul Avraam, anume 42, este un număr perfect, întrucât rezultă din înmulțirea cu trei a lui 14.