Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Eleve din Sri Lanka, la Iaşi

Eleve din Sri Lanka, la Iaşi

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 28 Martie 2018

Şase eleve şi o profesoară din Sri Lanka se află în perioada 25 martie - 3 aprilie la Iaşi, în cadrul schimbului cultural Bridging Cultures derulat de Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”, au informat reprezentanţii instituţiei de învăţământ.

Cele şase eleve provin de la şcoala Visakha Vidyalaya - Colombo şi au ajuns la Iaşi în urma unui parteneriat educaţional, rezultat al iniţiativei pe care a avut‑o, în 2016, Teodora Medeleanu, actualmente elevă în clasa a XII‑a la respectivul colegiu.

Elevele din Sri Lanka vor participa la proiectele educaţionale Arts Week şi Science Week, unde sunt organizate sesiuni experimentale de fizică, biologie, chimie, ateliere de muzică şi teatru, expoziţii. Ele vor merge şi la un spectacol de balet la Opera ieşeană şi vor vizita, totodată, principalele obiective turistice din Iaşi, precum Palatul Culturii, Biserica „Trei Ierarhi”, Muzeul Universităţii „Al. I. Cuza”, Grădina Botanică, dar şi din ţară - Castelul Peleş, Palatul Parlamentului.

„Contactul nemijlocit între cele două culturi va deschide noi perspective de a privi lumea, într‑un context geopolitic care îndeamnă, acum mai mult ca oricând, la cunoaşterea mărcilor identitare ale unui popor în vederea formării şi dezvoltării toleranţei culturale şi a eliminării stereotipurilor. Astfel, elevele implicate în acest proiect vor avea ocazia de a trece de bariere lingvistice pentru a descoperi dialogul cu membrii unui spaţiu îndepărtat geografic, în vederea formării unei comunităţi a tinerilor de excepţie, conştienţi de rolul lor în promovarea valorilor autentice. De asemenea, elevele vor comunica în limba engleză, dezvoltându‑şi astfel competenţele de comunicare într‑o limbă de circulaţie internaţională, competenţe esenţiale în societatea cunoaşterii de astăzi”, a declarat prof. dr. Anca Voicu‑Ghenghea, coordonator de proiect.