Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica Episcopul Teofil Herineanu al Romanului şi Huşilor în documentele Securităţii

Episcopul Teofil Herineanu al Romanului şi Huşilor în documentele Securităţii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 04 Iunie 2013

Revenit la adevărata credinţă în contextul evenimentelor din 1948, încă de la început preotul Teofil Herineanu fusese văzut ca unealta regimului comunist în Biserică. Foşti protopopi greco-catolici, acum reveniţi la Ortodoxie, îşi doreau ca prin Teofil Herineanu să fie reprezentaţi atunci când urma să fie ales într-un scaun eparhial din Ardeal şi evident cu ajutorul autorităţilor statului. Numai că opoziţia fermă a sinodalilor ardeleni în frunte cu mitropolitul Nicolae Bălan şi patriarhul Justinian Marina a blocat această intenţie, care în fond viza subminarea autorităţii Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. A fost văzut cu neîncredere, dar el şi-a îndeplinit în mod autentic rolul de arhipăstor pentru care fusese ales în iunie 1949. Chiar dacă înregistrase un eşec, Ministerul Cultelor încerca să canalizeze activitatea tânărului episcop al Romanului şi Huşilor în concordanţă cu interesele regimului politic. Însă episcopul Teofil înţelegea să-şi îndrume credincioşii, după cum afirma la 5 noiembrie 1949: „Eu nu sunt o energie politic-administrativă. Eu am o preferinţă pentru rugăciune, pietate şi meditaţie. Vreau ca preoţimea eparhiei mele să înveţe a se ruga. E o greşeală în a se crede că eu sunt un om politic şi că am obligaţii politice. Eu nu am ţinut de la venirea mea nici un discurs sau predică cu aspect politic şi cred că însuşi guvernul nu are nimic contra. Nu-i genul meu. Să luăm de la catolici tot ce-i bun în educaţia tineretului şi în crearea obişnuinţei pentru popor de a se ruga… Eu am fost obişnuit să duc o viaţă liniştită, deşi am avut parohii sărace, iar ultima avea 300 de sectanţi. Din lupta cu aceştia am ajuns să mânuiesc bine Scriptura... Eu doresc pace între toţi preoţii şi popor. Permanent sunt pe teren, unde prin rugăciune şi redeşteptarea la o nouă viaţă mistică creştină a preoţilor şi a poporului să putem regenera naţiunea. Sunt convins că Biserica trece prin mare criză. O întâmpină numai prin rugăciune... Încă nu sunt orientat, sunt robul colaboratorilor imediaţi. Nu-mi cunosc eparhia. Cu timpul voi căuta ca din pregătirea dată de Biserica unită cu tradiţia Bisericii Ortodoxe să înfăptuiesc ceva. Mă mulţumesc să văd Episcopia plină de credincioşi din toate clasele sociale venind şi urmându-mi pilda în a se ruga“. Astfel, episcopul Teofil a început să facă o serie de vizite canonice în Postul Paştilor din 1950, începând cu cele din oraşul Roman şi împrejurimi. Se consemnează în documentele Securităţii cum episcopul a cerut „pedepsirea preoţilor care nu au fost găsiţi la biserici făcând slujbe“, că „populaţia primeşte cu bucurie vizitele canonice ce le face episcopul Teofil, iar autorităţile civile sunt oarecum cam mirate de aceste dese ieşiri pe teren ale episcopului“.

Un alt capitol din activitatea episcopului Teofil la Roman a constat în apropierea faţă de monahi şi monahii. În iunie 1950, o sursă a Securităţii informa: „Episcopul merge în biserică (catedrală) în fiecare zi dimineaţa şi după masă cu fast (însoţit de călugări). Prin aceasta exaltează sentimentul religios al credincioşilor, care ştiind că în fiecare zi episcopul asistă la slujbe, vin în număr mai mare la biserică, neglijându-şi ocupaţiile“. Pentru a se diminua acest fenomen, informatorul propunea amenajarea unei capele pentru episcop în Palatul episcopal. Nu ştim dacă episcopul Herineanu şi-a amenajat paraclisul, însă aflăm că şi în octombrie 1953 mergea permanent la catedrală, după cum arăta un informator: „La Catedrala episcopală din Roman domneşte un misticism bolnăvicios, încurajat şi alimentat de către episcopul Teofil. Catedrala, în loc să fie şi ca celelalte catedrale un loc de fast, s-a transformat într-o mănăstire, unde se cultivă falsul misticism. Episcopul Teofil merge obişnuit la biserică în fiecare zi de la orele 7:00-8:30 dimineaţa; vinerea şi după-masa la acatist, între orele 16:00-18:00, iar duminica şi de sărbătoare slujeşte regulat Liturghia. Seara pe întunecate, între orele 19:30-21:00 merge aproape regulat la catedrală“.

Tot episcopul Teofil era semnalat în documentele Securităţii că oferă numeroase ajutoare materiale, alimentare şi băneşti familiilor sărace şi funcţionarilor, mai ales la marile sărbători religioase. La 24 martie 1950, un informator scria Securităţii: „Informez cu următoarele: Episcopul a dat azi un ajutor de 2.000 lei la două femei bătrâne-surori, foste cu avere mare (negustori), dar acum lipsite şi trăind din mila vecinilor, bani înmânaţi prin subsemnatul“. Acestea sunt numai câteva aspecte privind activitatea de episcop a lui Teofil Herineanu la Roman, aşa cum se găsesc în documentele Securităţii.