Foto: AGERPRES - Patriarhul Justinian slujind Sfânta Liturghie de Crăciun în Catedrala Patriarhală (1956)

„Era o plăcere să-l asculți vorbind despre preoție”

Alexandru Briciu, 18 Martie 2017

Părintele profesor Nicolae D. Necula și-a început cariera academică în vremea slujirii vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina. Devenirea sa profesională stă sub semnul unor binecuvântări de care s-a bucurat din partea celui de-al treilea Patriarh al României. Astfel, în urma unor decizii patriarhale, a primit burse de studii peste hotare (în Egipt și Italia), a fost numit asistent în cadrul Institutului teologic și a primit hirotonia întru diacon și preot. După mai bine de 40 de ani de slujire la catedra Facultății de Teologie din București, l-am rugat să ne împărtășească amintiri din vremea Patriarhului pe care îl comemorăm în acest an.

Părinte profesor, v-ați format ca teolog în vremea arhipăstoririi Patriarhului Justinian Marina. Care sunt cele mai vechi amintiri pe care le aveți despre Patriarhul României din acea perioadă?

Despre Patriarhul de vrednică pomenire Justinian Marina vorbesc cu foarte mult respect și cu multă admirație. A fost un ierarh de excepție în Biserica noastră. Am avut, într-adevăr, bucuria și șansa de a mă forma ca teolog în timpul patriarhatului său. La Seminarul de la Buzău auzeam despre Patriarhul României și citeam despre el în revistele bisericești. Se auzeau lucruri frumoase despre Patriarhul Justinian și noi, tineri elevi interesați de viitorul Bisericii, eram foarte atenți la ce se vorbește despre el.

Când ați avut bucuria întâlnirii cu Patriarhul Justinian?

Bucuria cea mare a întâlnirii a avut loc câțiva ani mai târziu, când eram student. Nici atunci nu aveam cadrul necesar să ne întâlnim cu Patriarhul decât prin citit și prin experiența profesorilor.

Prima întâlnire cu Patriarhul Justinian a fost la facultatea de teologie. Era un bărbat foarte prezentabil, impunător. Nu era foarte înalt, dar se impunea prin autoritate. Avea un chip foarte frumos, sculptat parcă, cu niște ochi ageri, negri, ca de vultur, care, când îi ațintea asupra ta, aveai impresia că te-a citit de sus până jos. Râdea ca un copil. Când prindeai aceste momente rare de a-i fi în preajmă, îl vedeai râzând cu tot farmecul, de aveai impresia că nu este pic de răutate în chipul său. Venea de multe ori la facultatea de teologie. Și am auzit de la cei dinaintea noastră că venea foarte des, mai ales la începutul slujirii sale patriarhale. A fost una dintre instituțiile care i-au stat la inimă.

După absolvire, ați urmat o carieră academică. După mai bine de patru decenii la catedră, cum apreciați moștenirea lăsată de Patriarhul Justinian învă­ță­mântului teologic românesc?

A prețuit foarte mult profesorii de teologie și s-a preocupat în chip special de învățământul teologic. Dacă nu este cel dintâi, este cu siguranță unul dintre ctitorii învățământului teologic românesc. Patriarhul Justinian, cu experiența acumulată în anii tinereții ca învățător, preot de parohie, profesor și director de seminar, apoi episcop-vicar și mitropolit, a știut ce trebuie să facă pentru învățământul teologic. Când statul a expulzat facultățile de teologie din universități, el a adus învățământul teologic sub cupola Bisericii. Aceasta a fost una dintre operele vieții sale. Învățământul a devenit un sprijin, o funcție a Bisericii. Pur și simplu, îi era dragă facultatea de teologie. Pe dascăli îi numea „profesorii mei”, avea o colaborare foarte apropiată cu ei. Avea dorința sinceră ca învățământul teologic să fie unul practic, aplicat necesi­tăților Bisericii. A reușit să-l înduhovnicească legând pregătirea teologică teoretică de practica bisericească, de spiritualitate și de pregătirea pentru a sluji poporului binecredincios. Învățământul a fost legat, astfel, de viața bisericească. Studenții erau încurajați să participe la biserică, profesorii se ocupau de formarea lor duhovnicească, de spovedirea și împăr­tășirea lor, de deprinderea cu rostirea catehezelor și a cuvintelor de învățătură, învățându-i să fie buni păstori, buni organizatori și administratori ai bunurilor bise­ricești.

Venea foarte des la facultate. Mai ales după înființarea cursurilor de doctorat, de multe ori prezida aceste examene. Venea la toate manifestările și serbările deosebite ale facultății. Era nelipsit de la concertul de colinde pe care studenții îl dădeau înainte de plecarea în vacanța de Crăciun. În acea vreme, școlile de teologie erau singurele locuri unde se mai cântau colinde, de aceea la concerte venea puhoi de lume. Când nu te așteptai, atunci îl vedeai în facultate. Era direct interesat de teologie și de aceea lucrurile au mers destul de bine în vremea patriarhatului său.

Învățământul a fost de mare calitate. S-a îngrijit ca studenții să fie plătiți de eparhii, erau studenți bursieri întreținuți pe toată perioada studiilor. Prezența în mijlocul studenților a constituit una dintre preocupările sale. Venea cu foarte mult drag și le vorbea de la suflet la suflet.

Cum vorbea Patriarhul Justinian?

Vorbea foarte frumos, cursiv, liber de cel mai multe ori, cu un limbaj foarte frumos, în cuvinte românești neaoșe, strecurate cu pilde din teologia Sfinților Părinți sau din experiența sa bogată în ogorul Bisericii. În toate, se vedea dragostea sa pentru Biserică. A iubit foarte mult preoția. Era o plăcere să-l asculți vorbind despre preoție. Când vorbea despre preoție, se transfigura. Te făcea să crezi că, într-adevăr, este cea mai frumoasă slujire pe care o poate face omul pe pământ. Realizai numaidecât că este slujitor desăvârșit al Bisericii, pentru care preoția este o mare taină și o mare slujire. Studenții și profesorii l-au iubit foarte mult. Relațiile dintre el și cadrele didactice erau foarte bune, deși păstra o aură de autoritate. Te apropiai de el, dar cu sfială, pentru că impunea respect numai prin persoana lui. Rămâne în conștiința noastră drept unul dintre cei mai mari ierarhi pe care i-a avut Biserica Ortodoxă Română și își merită locul în galeria lor. Nu avem în amintirea noastră, a celor care am avut fericirea de a ne forma sub el, decât ima­ginea acestui om care a stat întotdeauna cu gândul la Biserică.

Sunteți profesor de Liturgică, atent la statura sacerdotului. Cum slujea cel de-al treilea Patriarh al României?

Patriarhul Justinian slujea foarte frumos. Profesorul nostru de liturgică, părintele Ene Braniște, îi face un portret foarte frumos. În primul rând, era o persoană elegantă. Îi plăcea să fie îmbrăcat foarte frumos la slujbă. Mi se pare normal ca atunci când slujitorul intră în Altar să fie îmbrăcat frumos. Slujea cu veșminte foarte frumoase, având o ținută impresionantă. Avea o voce clară, distinctă, imediat îți dădeai seama că este el. Rostea fără ostentație, fără formule pretențioase, cu un recitativ simplu foarte bine gândit și executat. Avea mult tact, cădea cu foarte multă liniște, pe care o răspândea în jur. Rostea ecfonisele cu multă claritate și o voce pătrunzătoare. O ținută hieratică, aleasă, deosebită. Dacă slujea în sobor, nu făcea observație, dar observa totul. Dacă un slujitor greșea, se uita către el și schița doar un zâmbet părintesc. În rest, rămânea sobru și distins. Doar la sfârșitul slujbei, dacă era cazul, îi explica părintește celui în cauză unde a greșit. Nu mustra dur, dar se impunea prin simpla prezență. Când era în fața Sfintei Mese, tot soborul făcea liniște, stătea în ordine și fiecare își cunoștea rolul. Slujba curgea de la sine. A avut un cult deosebit pentru slujbă, pentru Liturghie. I-a plăcut să slujească frumos, să audă muzică frumoasă cântată de tot poporul în biserică. Noi, cadrele didactice de la facultate, mergeam și slujeam uneori în sobor împreună cu Patriarhul Justinian. Fiecare profesor era rânduit la predică la Catedrala Patriarhală, prin rotație. Îmi amintesc că mergeam cu foarte multă emoție, dar era atât de blând și de bun că îți mai dispăreau din emoții.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!