Interviu
Fotografii: Silviu Dascălu

„Eroii noștri sunt seva viitorului României!”

„Bătălia de la Mărășești, scria istoricul Constantin Kirițescu, a fost, prin durata, proporțiile și intensitatea ei, cea mai mare bătălie care s-a dat pe frontul românesc în decursul războiului mondial.” Această victorie a fost poate treapta decisivă către realizarea României Mari, idealul pentru care țara noastră intrase în Primul Război Mondial. Nu este așadar deloc întâmplătoare alegerea construirii unui mausoleu închinat eroilor noștri în această localitate, pe care însuși mareșalul Joseph Joffre, comandantul-șef al armatelor franceze, o va numi mai târziu „nobila localitate martoră a zilelor de grea cumpănă și a luptelor glorioase din 1917”. Despre istoria acestui loc-simbol al eroismului românesc ne-a vorbit Valeria Bălescu, muzeograf în cadrul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” din Capitală.

Doamnă muzeograf, care a fost contextul în care s-a născut ideea ridicării Mausoleului de la Mărășești și cum s-a materializat ea?

Inițiativa a fost luată la 8 iunie 1919, în Sala Senatului din București, în momentul în care s-a desfășurat Congresul Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor din România, societate înființată din 1910 cu scopuri social-filantropice, caritabile, de promovare a științei și culturii, societate care a fost sprijinită substanțial de Biserica Ortodoxă Română. Preșe­din­tele acelei societăți era principesa Alexandrina Grigore Cantacuzino.

Propunerea a făcut-o chiar Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Mitropolitul de atunci al Moldovei și Sucevei, ales președinte de onoare al acestei societăți. Acesta a sugerat ca pe locul mormintelor eroilor de la Mărășești să se construiască un loc de pioasă aducere aminte și de cinstire a eroilor care au murit pe acest front în urma importantelor lupte de la Mărășești.

În același an, la 8 octombrie, s-a fixat și locul. Cu doar o zi în urmă, moșierul locului, George Negroponte, făcuse promisiunea de a dona 20 de hectare de teren pentru construirea acestui memorial, fapt care se va și materializa printr-un act de donație din 14 iulie 1921. La 11 iunie 1921, avea deja loc un concurs de proiecte pentru construirea acestui mausoleu.

Vreau să mărturisesc faptul că, implicându-mă mai mult în cercetarea ridicării acestor memoriale de cinstire a eroilor căzuți îndeosebi în Primul Război Mondial, am văzut câtă seriozitate acorda societatea română acestor lucruri. Toată floarea cea vestită a specialiștilor din România își aducea contribuția. Făcând o paralelă cu ce se întâmplă astăzi, iată, avem de învățat din perioada interbelică, de la această corectitudine cu care oamenii lucrau. Exista seriozitate în respectarea caietelor de sarcini, dar și oameni de excepție.

La acest concurs din 11 iunie 1921, dintre mai multe proiecte câștig de cauză a avut cel cu mottoul „Jus”, căci fiecare a avut un motto pentru ca să nu se cunoască autorii și să fie foarte cinstită alegerea. Autorii câști­gători au fost arhitecții Constantin Pomponiu și George Cristinel.

Proiectul inițial înfățișa o construcție maiestuoasă. În mijlocul memorialului urma să se ridice o catedrală care trebuia să ajungă la 45 m înălțime. În final a atins doar 22 m, căci cea inițială presupunea un cost foarte ridicat, iar societatea românească după război nu a avut atât de multe posibilități materiale.

Frapant este tocmai faptul că la mai toate aceste mari memoriale banii au început să se strângă în focul fierbinte al războiului. De pildă, în cazul Mă­răștiului, inițiativa s-a luat la 12 septembrie 1917, în acel an în care încă se lupta. S-a început prin contribuția ostașilor din Armata 2 română, iar după aceea prin obolul obștii.

Acestor arhitecți li s-a propus să reducă proiectul inițial, ceea ce ei nu au dorit. Despre acest fapt, George Cristinel spune că dacă ar proceda astfel „blamul unei astfel de modificări meschine se va răsfrânge nu numai asupra unei singure persoane sau a unui comitet, ci asupra întregii generații de astăzi”. Vedeți ce mentalitate frumoasă aveau… Doreau să facă un lucru măreț ca să facă cinste societății respective și eroilor care s-au jertfit pentru unitatea României.

Propunerea a rămas valabilă: urma să nu se modifice proiectul inițial, ci numai să se etapizeze executarea lucrărilor. S-a constituit după aceea Comitetul Executiv pentru construirea mausoleului, în frunte cu Înaltprea­sfințitul Părinte Mitropolit Pimen, Alexandrina Cantacuzino, general Constantin Ștefănescu-Amza (ministrul Apărării Naționale), generalul Constantin Cristescu (șef de Stat-Major), arhitectul Ștefănescu Roda (președintele Asociației Arhi­tecților), inginerii George Balş și Ghika-Budeşti de la Comisia Monumentelor Istorice, George Negroponte, moșierul locului, și Ștefan Florescu, secretar.

Strângerea de fonduri a durat apoi ceva vreme. În jur de 6 iulie 1923 încep să se traseze axele, să se facă schițarea locului unde trebuie să se ridice monumentul, iar la 6 august 1923 se pune piatra de temelie a monumentului în cadrul unei ceremonii importante. Imediat se vor începe lucrările. Vor dura până la 13 decembrie, când din cauza iernii sunt întrerupte, fiind reluate la 1 martie 1924. La 6 august 1923, tot Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Pimen a dat citire actului de întemeiere, care a fost și el pus la temelia monumentului.

Societatea Mormintele Eroilor căzuți în Război avea atribuții stricte pentru a se ocupa de mormintele eroilor. Un delegat al acestei societăți a urmărit exhumarea și strângerea osemintelor de pe câmpul de luptă de la Mărășești ca să fie pregătite pentru a fi înhumate în criptele din osuar la finalizarea acestuia.

S-a urmărit construirea pe etape a mausoleului: în prima parte urmau să fie făcute criptele-osuar în care să fie înhumate osemintele eroilor, iar în a doua parte să se construiască în întregime clădirea mausoleului.

Colaborarea dintre George Cristinel și Constantin Pomponiu durează doar până la 7 februarie 1924, după care rămâne arhitect doar George Cristinel. El va face proiectele intermediare, care vor avea aproximativ 11 modificări ale proiectului inițial.

La ceremonia din 6 august 1933 a fost prezent Regele Carol al II-lea. Cu acest prilej, a acordat orașului Mărășești „Virtutea Militară” de aur, tocmai ca dovadă a rezonanței luptelor victorioase din vara anului 1917. Nu era o ches­tiune cu totul originală, pentru că în 1920 aici venise mareşalul Joffre și acordase orașului Mără­șești Medalia „Crucea de Război” franceză.

Construcția este finalizată în 1938. Inaugurarea se va face la 18 septembrie 1938, în prezența Regelui Carol al II-lea.

Câte cripte are mausoleul?

Când s-a făcut inaugurarea acestor cripte, la 27 septembrie 1924, mausoleul se prezenta ca un osuar circular, cu o capelă în mijloc. De altminteri, Mausoleul de la Mărășești se construiește cu numele de „Biserica neamului”, tocmai pentru că are în mijloc o biserică.

El are o formă circulară cu diametrul de 40 m, având dispuse radial culoare. Inițial, la 27 septembrie 1924, erau 16 culoare. Alternau unele în formă de hemiciclu și neluminate natural, cu opt sub formă dreptunghiulară și luminate natural. Cele dreptunghiulare și luminate natural au eroii înmormântați în cripte verticale. Imaginați-vă că în fiecare criptă sunt câte opt rafturi, iar pe fiecare raft sunt osemintele a câte trei eroi, în total fiind câte 24 de eroi într-o criptă. Spre deosebire de aceste culoare, în cele sub formă de hemiciclu, în afară de criptele individuale, există în pardoseală cripte comune, în care sunt înhumați câte 300 de eroi, având înscrise locurile de unde au fost aduse osemintele: Pralea, Răzoare, Moșunoaiele etc.

Se cunosc numele tuturor eroilor ale căror oseminte se află în mausoleu?

Numele cunoscute ale eroilor au fost înscrise pe cripte. În total, în mausoleu sunt cunoscuți cu numele 1.926 de eroi. Sunt scrise cu acribie în lucrarea mea, Mausoleul de la Mărășești (Ed. Militară, Bu­cu­rești, 1993). La început le-am copiat de pe criptele din mausoleu, iar după aceea le-am verificat cu documentele din Arhivele Na­ționale Istorice Centrale. A fost o muncă asiduă să fac acest capitol al cărții, pentru că atunci nici nu dispuneam de calculatoare. Am scris multe registre, apoi le-am ordonat alfabetic, pentru ca în final să-i fie oricui ușor să găsească informația. La fiecare erou apare și unitatea din care făcea parte, indicându-se exact și culoarul, locul și numărul curent, adică ordinea în care sunt înscriși în cripte.

În total sunt în jur de 6.000 de eroi. Mi-e frică să specific exact numărul lor. De ce? Pentru că ei au mai fost aduși după ce s-a construit prima parte. În 1936, când a început a doua etapă de construcție a mausoleului, așadar după o pauză de 12 ani, au mai fost adăugate două culoare, de-o parte și de alta, la intrare. Sub sarcofagul generalului Eremia Grigorescu se află înhumați încă 600 de eroi.

În cele 154 de cripte individuale și nouă morminte comune sunt înhumați aproximativ 6.000 de eroi.

Care sunt cele mai importante locuri din mausoleu?

În mijlocul mausoleului de la Mărășești este înhumat generalul Eremia Grigorescu, comandantul Armatei 1-a române pe frontul de la Mărășești din 30 iulie 1917. Un alt sarcofag special a fost rezervat generalului Constantin Cristescu, cel care condusese Armata 1-a română până la acea dată. Din varii motive însă sarcofagul lui a rămas neocupat.

Un culoar special se află după intrarea în mausoleu, pe dreapta. Poartă numele „Culoarul Cavalerilor” tocmai pentru că acolo sunt înhumați cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul”, printre care și maiorul Grigore Ignat, căzut la 6 august 1917, la cota 100. A fost găsit cu mâna încleștată pe mitralieră.

Punctăm în mod deosebit existența în acel culoar a fetiței de 12 ani Maria Ion Zaharia, care a preluat postul de observator în 6 august 1917, în apropierea pădurii Răzoare. Și ea a fost reperată de dușmani și omorâtă, iar Patria i-a fost recunoscătoare, fiind singurul civil înmormântat printre ostașii Armatei Române în acest memorial. Chiar dacă a făcut parte dintre civili, a murit într-o misiune militară. De aceea țara i-a fost recunoscătoare. Iată de ce Eroul Necunoscut al României trebuie să se numească „erou”, și nu „ostaș”, pentru că nu au fost numai ostași, ci și civili cei care s-au jertfit pentru țară.

Ce elemente arhitectonice și de artă asigură unicitatea mausoleului?

Putem menționa, de exemplu, pictura din cupola mausoleului, numită „Cupola Gloriei”, realizată de Eduard Săulescu, care este o apoteozare a eroismului românesc. Acolo sunt și cuvinte din Biblie, sunt și chipuri de eroi, localitățile care au constituit frontul de la Mărăști, precum și formațiunile de luptă care au fost implicate în zonă.

În exterior, pe donjonul mausoleului, se află o sculptură realizată de Ion Jalea și Corneliu Medrea. Ion Jalea era și invalid de război, se știe că a rămas fără o mână.

Pe donjonul mausoleului, în prim-plan este reprezentată Victoria Armatei Române de la Mărășești, personificată printr-o femeie înaripată. De-o parte și de alta se află chipurile monarhilor, Regele Ferdinand și Regina Maria, în mărime naturală, celelalte reprezentări, cu scene de luptă, fiind o reprezentare pe ½ față de mărimea naturală.

Pe frontispiciul mausoleului este scris mottoul: „Întru slava eroilor neamului”, iar de-o parte și de alta sunt fixate steme heraldice de formă circulară, care reprezintă unele regiuni ale țării cu rezonanță în istoria Primului Război Mondial. Explicația este că eroii de la Mărășești făceau parte din formațiuni militare de pe întreg teritoriul țării.

Mausoleul a beneficiat și de un parc, numit „Paradisul Păcii”, realizare a arhitectului peisagist Rehbuhn, director tehnic al Casei Grădinilor Publice din București. Pentru ambientarea monumentului au fost aduse și importante trofee câștigate în bătălie. Mă refer la tunuri și arme, care au constituit și baza organizării unui muzeu încă din perioada interbelică. Noua clădire a muzeului de pe lângă mausoleu datează din 1987. Toate aceste trofee se află expuse acolo, alături de alte obiecte: de­sene, stampe, fotografii, și ele provenind în mare parte din colecțiile Muzeului Militar Național.

Ce mesaj ați transmite tinerilor de astăzi legat de cinstirea eroilor noștri?

Îmi place să mă adresez copiilor. De multe ori ne exprimăm generic: „Să ne slujim eroii…”. Dar cum să ne slujim eroii? Numai ducând un buchet sau o coroană de flori în zile festive? Nu este suficient! Dar ce trebuie să facem? Important este ca fiecare la locul nostru de muncă să muncim cinstit, corect, să ne facem datoria. Așa ne slujim eroii și patria. Să fim urmașii demni ai caracterelor celor care s-au jertfit pentru a ne lăsa această țară și pe noi să trăim liberi în ea.

Ne spun cei care pleacă în afară că se simt străini, că nu le este respectată pe deplin demnitatea. Toți aceștia, chiar dacă muncesc în străinătate, se gândesc în continuare că vin să trăiască în țară măcar la pensie. Unii mai apucă, alții nu. Important este să-ți iubești țara, să trăiești în ea liber și independent, deziderate pentru care au murit eroii despre care vorbim. Să le slăvim memoria, să fim demni la rândul nostru de această moștenire și s-o ducem mai departe pentru a o lăsa gene­rațiilor viitoare!

Făcând o legătură între trecut, prezent și viitor, un filosof asemăna această moștenire națională cu un arbore alcătuit din rădăcină, trunchi și ramuri. Noi, cei de astăzi, suntem trupul țării, trunchiul ei. Prin seva rădăcinilor curge sângele stră­moșilor în trupul nostru, iar prin ramurile acestui arbore, care sunt viitorimea, ducem mai departe această moștenire.

Eroii noștri sunt seva viitorului României! Dacă în noi curge sângele strămoșilor noștri, cinstindu-i pe ei, ne cinstim și pe noi ca moștenitori ai acestui trecut, iar prin viitorii noștri copii ducem mai departe această moștenire.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!