Etiopia, patria Ortodoxiei Tewahedo

Diac. Nicolae Dima, 24 Iunie 2007

▲ Deşi este situată pe un continent al suferinţei şi al sărăciei, Etiopia este o ţară care impresionează prin demnitate, vechime şi prin istoria bogată în evenimente ▲ Biserica Etiopiei este cea mai numeroasă dintre Bisericile Ortodoxe Orientale şi îşi are originea în predica Sfinţilor Apostoli, în special a Sfântului Evanghelist Matei şi a Sfântului Arhidiacon Filip ▲ Marcată de conflicte politice şi militare, Etiopia îşi împlineşte cu hotărâre destinul de a fi o naţiune aparte în Africa ▲

Deşi este situată pe un continent al suferinţei şi al sărăciei, Etiopia este o ţară care impresionează prin demnitate, vechime şi prin istoria bogată în evenimente. Dar Etiopia este şi una dintre ţările în care Ortodoxia, în varianta ei necalcedoniană, este trăită la intensităţi remarcabile. Biserica Etiopiei este cea mai numeroasă dintre Bisericile Ortodoxe Orientale şi îşi are originea în predica Sfinţilor Apostoli, în special a Sfântului Evanghelist Matei şi a Sfântului Arhidiacon Filip. Marcată de conflicte politice şi militare, Etiopia îşi împlineşte cu hotărâre destinul de a fi o naţiune aparte în Africa.

Biserica Ortodoxă Tewahedo din Etiopia spune despre sine că îşi are originile într-un eveniment povestit în cartea Faptele Apostolilor, scrisă de Sf. Evanghelist Luca. Acolo este relatată întâlnirea dintre Sfântul Arhidiacon Filip şi un înalt demnitar al reginei Etiopiei, al cărui nume nu este precizat. Întâlnirea este mijlocită de un mesager divin, care îl îndeamnă pe Filip să-i vorbească acestui om de stat din Africa despre Hristos. Diaconul îl vede pe acel demnitar citind din profeţiile lui Isaia, se apropie de el şi începe să-i vorbească despre Hristos, Cel pe care proorocul îl anunţase cu sute de ani înainte. Impresionat de mărturia lui Filip, etiopianul cere să fie botezat în numele lui Hristos, ceea ce se şi întâmplă. Tradiţia bisericească precizează că Sfântul Apostol Matei a fost cel care a predicat în teritoriul Etiopiei de azi, fapt confirmat de o serie de dovezi arheologice.

Sfântul Frumentius şi regele Ezana

Mai există, totuşi, un moment semnificativ în momentele de început ale creştinismului etiopian: în secolul IV, o corabie siriană a naufragiat pe coastele africane, iar un tânăr creştin, numit Frumentius, care călătorea cu acel vas, a scăpat cu viaţă. El a fost prins de localnici şi dus la curtea regelui Ella Amida, care l-a plăcut imediat şi i-a dat diferite însărcinări la curtea regală. Cu timpul, Frumentius a ajuns chiar secretarul monarhului şi profesor al fiului acestuia, Ezana. După câţiva ani, Ella Amida a murit, iar Frumentius a fost rugat de regina văduvă să rămână în Etiopia şi să vegheze din umbră regenţa, până când Ezana avea să crească suficient ca să preia puterea. Frumentius a rămas, iar din poziţia sa a influenţat foarte mult pe viitorul rege.

O dată ajuns pe tron, Ezana a cerut să fie botezat, iar ulterior l-a trimis pe Frumentius la Alexandria, pentru a-i cere Patriarhului de atunci, Atanasie, să numească un episcop pentru Etiopia. Sfântul Atanasie l-a numit chiar pe Frumentius, iar acesta a devenit un mare misionar în eparhia sa. Viaţa şi activitatea lui i-a determinat pe etiopieni să-l numească, după ce a părăsit viaţa aceasta, „Abba Selama, Kesate Birhan“ - adică „Părintele Păcii, Aducătorul Luminii“. Din vremea aceea s-a păstrat obiceiul ca arhiepiscopul Etiopiei să fie numit de patriarhul Alexandriei, dar nu de cel ortodox, ci de patriarhul Bisericii Copte. Această tradiţie a fost întreruptă în 1959, când Biserica Etiopiei şi-a declarat autocefalia, dorind să se administreze autonom. Tot de atunci datează şi tradiţia de a pune în faţa numelui episcopilor etiopieni cuvântul „abuna“, care înseamnă „părinte“.

Ulterior Sinodului Ecumenic de la Calcedon, din 451, etiopienii au respins hotărârile ierarhilor şi teologilor participanţi la această foarte importantă întrunire pancreştină. Ca urmare, etiopienii se declară până astăzi necalcedonieni, ceea ce înseamnă că teologia hristologică pe care ei o mărturisesc este într-o anumită măsură diferită de cea ortodoxă.

Contraatac iezuit la infiltrările musulmane

Evul Mediu a adus în Etiopia şi o puternică influenţă catolică, venită pe filiera celui mai puternic ordin misionar al acelei perioade, ordinul iezuiţilor. În primii ani ai secolului al XVI-lea, una dintre rutele maritime cele mai des folosite era cea care traversa Marea Roşie şi făcea legătura dintre Europa şi India. Sesizând potenţialul economic al dominării acestei rute, sultanatul arab de Adal a preluat controlul asupra ei, în dauna regatului etiopian. În această situaţie, etiopienii au trimis o delegaţie în Portugalia, care era una dintre marile puteri mondiale maritime şi militare ale momentului, cerând ajutor împotriva acetei agresiuni venite din partea musulmanilor. Portugalia a trimis ajutorul armat, dar a trimis şi misiuni catolice, care s-au aşezat pe teritoriul ţării. Sub presiune politică externă, prin 1630 regele etiopian Susenyos a declarat ţara sa catolică, după ce a trecut el însuşi la catolicism. Numai că, în aplicarea consecinţelor acestei declaraţii, Susenyos s-a lovit de foarte puternica opoziţie a locuitorilor ţării, ceea ce l-a determinat să abdice în favoarea fiului său. Prima decizie a noului rege a fost, evident, aceea de a anula decretul regal anterior şi de a repoziţiona Ortodoxia necalcedoniană ca principală confesiune în Etiopia. Doi ani mai târziu, iezuiţii au fost expulzaţi din această ţară.

Prigoana fascistă

Istoria Bisericii Etiopiene devine dramatică începând cu primele decenii ale secolului XX, şi mai ales din 1936, când Italia fascistă a invadat Etiopia. În acel moment, doi dintre episcopii etiopieni s-au opus pe faţă noului regim, ceea ce le-a adus moartea: ei au fost executaţi chiar în piaţa publică din capitala Addis Abeba. Arhiepiscopul ţării nu era însă născut în Etiopia, ci era venit din Egipt. El nu s-a opus fasciştilor, ceea ce a însemnat în mod evident subordonarea Bisericii faţă de italieni. Lucrul acesta a nemulţumit pe foarte mulţi etiopieni, care au spus că ţara lor nu ar fi putut fi invadată atât de uşor dacă ar fi fost condusă de un ierarh nativ. Măcelărirea unei părţi a populaţiei capitalei, apoi uciderea călugărilor ortodocşi din unele mănăstiri au întărit şi mai mult această opinie. Aşa încât, după retragerea italienilor, în 1941, a redeschis problema independenţei Bisericii faţă de Patriarhatul de la Cairo.

După îndelungi discuţii, pe 13 iulie 1948, Biserica Etiopiei şi Biserica Coptă a întregii Africi au semnat un acord în conformitate cu care Biserica Ortodoxă Tewahedo (Monofizită) din Etiopia devenea autonomă. Până în acel moment, arhiepiscopul ţării era numit de patriarhul copt al Africii, iar ortodocşii necalcedonieni etiopieni nu aveau drept de decizie în cele mai importante dintre problemele interne ale acestei Biserici. Patriarhul Iosif II al Africii a hirotonit în perioada următoare cinci episcopi originari din Etiopia, iar astfel a putut să fie format Sfântul Sinod al acestei Biserici naţionale. A mai durat încă un deceniu până la punerea în practică a principiilor autocefaliei. Totuşi, acest moment a venit, iar în 1959 patriarhul Chiril VI al Alexandriei şi al întregii Africi

l-a înscăunat pe Abuna Basilios drept primul patriarh al Etiopiei.

Ororile comunismului african

În 1974, în Etiopia s-a instaurat un regim autoritar de tip marxist, susţinut de armată, care a răsturnat monarhia şi a introdus comunismul. Una dintre primele griji ale noului regim a fost aceea de a confisca toate proprietăţile Bisericii şi de a încerca slăbirea influenţei pe care Biserica o avea în rândul populaţiei. Patriarhul ţării, Abuna Tewophilos, a fost arestat în 1976 şi după trei ani a fost ucis în închisoare, în secret. Conducerea ţării a cerut imperativ Bisericii să aleagă un nou patriarh, iar cel propus a fost Abuna Tekle Haymanot, un simplu călugăr fără studii teologice. Patriarhia Africii nu a acceptat această numire, întrucât Tewophilos nu fusese încă declarat mort de către autorităţile etiopiene şi nici nu fusese înlăturat din scaun conform rânduielilor bisericeşti.

Relaţiile dintre Biserica Etiopiei şi Patriarhia Africii au fost astfel întrerupte, deşi numirea noului patriarh etiopian era perfect valabilă, în virtutea principiilor autocefaliei. Surpriza a fost că Abuna Tekle Haymanot nu s-a dovedit un patriarh comod şi colaboraţionist, aşa cum regimul comunist dictatorial îşi imaginase. El a devenit repede un model spiritual, întrucât ducea o viaţă ascetică foarte severă, mânca foarte rar şi doar produse vegetale şi nu dormea niciodată în pat. El chiar a adus în reşedinţa sa câţiva copii orfani, pentru care plătea profesori şi cărora le-a oferit cele necesare ca să ducă o viaţă normală. Nu a fost un opozant făţiş al comunismului, întrucât o astfel de atitudine ar fi putut provoca un val de represiune. Totuşi, rezistenţa spirituală a fost astfel organizată de noul lider al Bisericii, încât viaţa religioasă a fost mult adâncită, iar Ortodoxia monofizită a rămas principala confesiune a ţării. El este considerat astăzi sfânt al Bisericii pe care a condus-o.

Moartea lui Tekle Haymanot, în 1988, a oferit regimului dictatorial ocazia să impună ca patriarh un apropiat al structurilor guvernamentale, numit Merkorios. El a stat în fruntea Bisericii doar trei ani, întrucât regimul marxist a fost înlăturat în 1991, iar Merkorios a fost nevoit să demisioneze, la cererea insistentă a clerului şi a poporului.

O estimare generică asupra efectelor perioadei comuniste indică un număr de aproximativ un milion şi jumătate de victime. În fruntea Bisericii a fost apoi aşezat Abuna Paulos, un fost deţinut politic, care fusese forţat să trăiască în exil. Patriarhul alungat, Merkorios, s-a refugiat în Statele Unite şi a înfiinţat acolo un sinod episcopal paralel, susţinând că destituirea sa din funcţia de patriarh nu ar fi fost legitimă. El este acuzat până astăzi că ar intenţiona doar să provoace rupturi şi dezbinare, iar diferite tensiuni din Biserică sunt puse pe seama acţiunilor lui.

Ce înseamnă „Tewahedo“

Cuvântul „Tewahedo“, care intră în denumirea oficială a Bisericii Ortodoxe Etiopiene, înseamnă „monofizit“. Etiopienii fac parte din grupul Bisericilor Ortodoxe Orientale, care nu au acceptat hotărârile de la Sinodul Ecumenic de la Calcedon, prin care teologii exprimau adevărul că în Persoana Mântuitorului Hristos au existat două naturi, cea divină şi cea umană, distincte şi în acelaşi timp unite între ele, neconfundabile între ele şi nealterate. Necalcedonienii susţin că nu ar fi vorba despre două naturi, ci despre o singură fire - de unde şi numele „monofiziţi“.

Bisericile Orientale sunt următoarele: Biserica Ortodoxă Coptă din Egipt, Biserica Apostolică Ortodoxă din Armenia, Biserica Antiohiană Ortodoxă din Siria, Biserica Ortodoxă Malabar din India, Biserica Ortodoxă Tewahedo din Etiopia. La acestea s-a adăugat din 1993 şi Biserica Ortodoxă din Eritreea, care s-a format în urma cuceririi independenţei acestei ţări faţă de Etiopia. Cu 35 de milioane de membri, Biserica Etiopiană este cea mai numeroasă dintre Bisericile Orientale.

Etiopia

Republica Democratică Federală Etiopia este una dintre cele mai vechi naţiuni ale lumii şi este a doua ţară ca număr de locuitori din Africa. Etiopienii spun despre ei înşişi că sunt parte a civilizaţiei mediteraneene şi deci că nu fac parte din cultura africană. Etiopia este singura ţară a continentului negru care nu a fost colonizată niciodată. Eşecul invaziei italiene din timpul celui de-al doilea Război Mondial a confirmat forţa de rezistenţă a acestei naţiuni. Este stat fondator al ONU şi principalul fondator al Uniunii Africane, al cărei cartier general îl şi găzduieşte. În textele vechi, deci şi în Vechiul Testament, ea mai este numită şi Abisinia, dar numele acesta se referă mai ales la regiunile din nord-vest.

Iată câteva statistici referitoare la Etiopia:

- data înfiinţării: aproximativ anul 980 î.Hr.;

- suprafaţa: 1.104.000 km2 (este pe locul 24 în lume la acest capitol);

- populaţia: 75 de milioane de locuitori (pe locul 16 în lume);

- capitala: Addis Abeba;

- limba oficială: amhara;

- moneda: birr;

- venitul anual pe cap de locuitor: 823 $ (pe locul 175 în lume);

- religii practicate: creştinism 61%, islam 33%, religii tradiţionale 5%.

Uriaşe biserici săpate în stâncă

Unul dintre cele mai preţioase situri arheologice şi locuri de pelerinaj creştin din Etiopia este Lalibela, acolo unde se găsesc 11 biserici monolitice. Acestea sunt adevărate catedrale decupate din blocuri imense de stâncă. Cea mai cunoscută este biserica Beta Giyorgis (Sfântul Gheorghe), care a fost sculptată în adâncimea unui masiv stâncos. Bisericile acestea au complexitatea clădirilor construite, însă este impresionant faptul că toate detaliile au fost concepute de la început, aşa încât să poată fi sculptate pornind de la blocul iniţial de piatră. Ele au fost create în secolele XII-XII, iar unii cercetători spun că ele ar fi fost iniţiate de Cavalerii Templieri, care ar fi avut experienţa şi viziunea necesare unei astfel de opere. Deşi cele de la Lalibela sunt cele mai vechi şi mai cunoscute, în nordul ţării se găsesc peste 120 de astfel de biserici monolitice.

Prima convertire a unui etiopian este relatată în Noul Testament

(Faptele Apostolilor, capitolul 8)

26. Şi un înger al Domnului a grăit către Filip, zicând: Ridică-te şi mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalim la Gaza; aceasta este pustie.

27. Ridicându-se, a mers. Şi iată un bărbat din Etiopia, famen, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care era peste toată vistieria ei şi care venise la Ierusalim ca să se închine,

28. Se întorcea acasă; şi şezând în carul său, citea pe proorocul Isaia.

29. Iar Duhul i-a zis lui Filip: Apropie-te şi te alipeşte de carul acesta.

30. Şi alergând Filip l-a auzit citind pe proorocul Isaia, şi i-a zis: Înţelegi, oare, ce citeşti?

31. Iar el a zis: Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? şi a rugat pe Filip să se urce şi să şadă cu el.

32. Iar locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „Ca un miel care se aduce spre junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce-o tunde, aşa nu şi-a deschis gura sa.

33. Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine-l va spune? Că se ridică de pe pământ viaţa Lui“.

34. Iar famenul, răspunzând, a zis lui Filip: Rogu-te, despre cine zice proorocul acesta, despre sine ori despre altcineva?

35. Iar Filip, deschizând gura sa şi începând de la scriptura aceasta, i-a binevestit pe Iisus.

36. Şi, pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă; iar famenul a zis: Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat?

37. Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, este cu putinţă. Şi el, răspunzând, a zis: Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

38. Şi a poruncit să stea carul; şi s-au coborât amândoi în apă, şi Filip şi famenul, şi l-a botezat.

39. Iar când au ieşit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. Şi el s-a dus în calea sa, bucurându-se.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!