Editorial
Evadarea de pe cruce

Evadarea de pe cruce

Augustin Păunoiu, 10 Septembrie 2014

Pe un post de televiziune privată am auzit de curând o reclamă care sună cam aşa: „Crezi că poţi schimba societatea în care trăieşti? Crezi că este posibilă o lume mai bună? Noi spunem că da. Acum ai şansa să transformi visul. O societate unde tu îţi alegi regulile şi legile după care vrei să trăieşti.“

Toţi ne dorim o lume mai bună, o lume fără corupţie, o lume dreaptă, o lume cinstită. Dar nu trebuie să uităm un lucru, şi anume faptul că linia care separă binele de rău trece exact prin centrul inimii noastre. Aşa spunea Fiodor Mihailovici Dostoievski. Or, pentru a scăpa de rău, pentru ca lumea aceasta în care trăim să fie mai bună trebuie ca răul din inimile noastre să moară, fie şi cât de puţin. Reclama de care v-am vorbit la început conţine o intuiţie dreaptă: cea a conştientizării lumii căzute în care existăm şi a căutării binelui într-o societate nouă. Dar o societate unde regulile, principiile conform cărora să trăieşti sunt alese după bunul tău plac este, aşa cum se intitulează şi site-ul unde găsiţi promo-ul cu pricina, o utopie. Adică un loc inexistent, un proiect, o concepţie imaginară, fantezistă, irealizabilă. Istoria universală a consemnat multe încercări de schimbare radicală a paradigmei lumii, ultima mai serioasă începând odată cu Revoluţia franceză, când s-a vrut eliminarea cu totul a lui Dumnezeu din ecuaţia vieţii oamenilor. Dumnezeu ca un gentleman S-a retras de acolo de unde nu era dorit, dar apoi Nietzsche a început să strige că Dumnezeu a murit, că s-a făcut întuneric şi frig în suflete.

Dacă Hristos S-a întrupat pe pământul acesta, dacă ne-a ales pe noi oamenii să ne mântuiască, înseamnă că lumea în care trăim este, vorba lui Leibniz, cea mai bună dintre lumile posibile. În lucrarea Teodiceea a strălucitului filosof german, se afirma foarte simplu: „Dumnezeu este perfect şi în bunătatea sa El a creat cea mai bună dintre lumile posibile.“ De ce este, în accepţia lui Leibniz, aceasta cea mai bună dintre toate lumile care pot exista? Pentru că are cele mai puţine contradicţii posibile, oferă cea mai mare ordine posibilă şi atinge atâta perfecţiune pe cât este posibil.

Aşadar, matematic vorbind, ni s-a dat o lume, bună foarte cum spune Scriptura, dar am căzut în corupţie, şi lumea odată cu noi. Şansa de a ne ridica ne-a adus-o Hristos. Şi ne-a arătat El Însuşi care este calea. Crucea, drumul la capătul căruia ne aşteaptă Învierea, este singura soluţie salvatoare, mântuitoare a omenirii.

Evadarea din lumea aceasta, evadarea de pe cruce nu fac decât să prelungească căutările noastre agonizante şi bezmetice după un bine intangibil, care asemenea unei fata morgana se depărtează tot mai mult şi mai mult de noi.

De pe Cruce nu ai voie să te dai jos singur. Ar însemna să renunţi la mântuire, să capitulezi în faţa durerii. Dar „suferinţele aduc un rod atât de măreţ, încât, dacă am fi noi ceva mai înţelegători, nu am dori nicidecum a ne «pogorî de pe cruce»“,  scria arhimandritul Sofronie Saharov. În legătură cu izbăvirea de povara crucii personale, unui ieromonah de la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon“ din Athos i S-a arătat Domnul în vis, răstignit pe Cruce, şi i-a zis: „De pe Cruce nu te pogori, alţii te iau.“ Iar aceste cuvinte Domnul le-a repetat de trei ori. Şi apoi vedenia s-a sfârşit. Catedra suferinţei este cea mai înaltă, iar Crucea rămâne cel mai bun teolog.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!