Patristica
Evagrie Ponticul - un autor filocalic condamnat de un sinod ecumenic

Evagrie Ponticul - un autor filocalic condamnat de un sinod ecumenic

Adrian Agachi, 04 Decembrie 2009

Evagrie Ponticul ocupă un loc aparte în istoria creştinismului. Este un autor tradus şi publicat în cadrul Filocaliei, considerat drept un precursor al scrierilor şi terminologiei ascetice, dar în acelaşi timp, condamnat de al cincilea Sinod Ecumenic în 553 datorită influenţelor origeniste din opera sa. Constituie acest lucru un argument pentru care Evagrie Ponticul nu ar trebui citit? Scrierile sale publicate în vol. I al Filocaliei sunt cât se poate de ortodoxe. Putem trece peste greşelile sale pentru a valorifica conţinutul lor?

O scurtă prezentare biografică

Principalele informaţii pe care le avem cu privire la viaţa lui Evagrie provin dintr-o operă destul de cunoscută şi apreciată în lumea ortodoxă: Lavsaiconul lui Paladie. Cum data de compunere a acestei scrieri este estimată în jurul anului 419-420, la doar 20 de ani de la moartea lui Evagrie, şi cum cei doi au stat pentru o perioadă în aceeaşi mănăstire, informaţiile sunt cât se poate de pertinente. Astfel, Evagrie s-a născut în jurul anului 345 în cetatea Iberilor din Pont, fiind fiu al episcopului local. Este hirotonit citeţ de Sfântul Vasile cel Mare şi diacon de Sfântul Grigorie Teologul, pe care îl însoţeşte în Constantinopol. Evagrie era foarte învăţat şi cunoştea care sunt principalele erezii ale vremii şi cum pot fi contracarate. De aceea, după plecarea Sfântului Grigorie Teologul, a fost rugat să rămână în cetate de noul Patriarh al Constantinopolului, Nectarie. Deşi a fost deseori rugat să ocupe un scaun episcopal, a refuzat cu regularitate, preferând să rămână diacon. La un moment dat, din pricina unor ispite, a plecat din Constantinopol şi s-a retras prima dată la Ierusalim. Apoi, a decis să plece în Egipt, unde s-a nevoit mai întâi la Muntele Nitriei, iar apoi la Chilii. Nevoinţele aspre i-au provocat o boală grea de stomac, din pricina căreia este posibil să i se fi produs o hemoragie internă. A murit în 399, la 54 de ani, după mai bine de 15 ani de nevoinţe.

Influenţele origeniste şi condamnarea

Doar două sunt greşelile fundamentale preluate de la Origen de Evagrie, şi anume teoria preexistenţei sufletelor şi a restabilirii finale a tuturor: apocatastaza (pr. D. Stăniloae, Introducere, în: Filocalia, vol. I, p. 39). Pe baza acestor două considerente a fost condamnat împreună cu Origen în cadrul celui de-al cincilea Sinod Ecumenic din 553. Ce este cu adevărat interesant rămâne faptul că scrierile sale nu au fost distruse, ci puse pe seama altor scriitori bisericeşti. Cel mai des folosit nume în această direcţie este Nil Ascetul. După opinia părintelui Stăniloae, Evagrie este un autor a cărui influenţă şi originalitate s-au dovedit mai puternice decât chiar condamnarea unui Sinod Ecumenic. „Evagrie pare a fi primul scriitor bisericesc care, imitând literatura filosofică de sentinţe, şi-a îmbrăcat învăţătura în această formă. El este iniţiatorul «centuriilor», al sentinţelor în grupuri de câte o sută. În general este recunoscut drept «cel mai fecund şi mai caracteristic scriitor duhovnicesc din pustia Egiptului» (Viller-Rahner, p. 99). El a dat o formă mai înţeleasă marilor idei ale lui Origen şi ale Sf. Grigorie de Nyssa. Scrierile lui, afară de tezele origeniste condamnate, au exercitat poate cea mai mare influenţă asupra ascezei şi misticii răsăritene până în veacul al XIV-lea, ba până în al XX-lea, cum zice I. Hausherr. Evagrie a însemnat mai mult pentru mistica ortodoxă decât Dionisie Areopagitul, care a venit mai târziu, când misticii aveau prin Evagrie o învăţătură gata fixată. Această învăţătură trece de la el peste Scărarul, Isihie, Maxim Mărturisitorul, Nichita Stithatul, până la isihaşti“ (Filocalia, vol. I, pp .40-41). Influenţa lui Evagrie asupra dezvoltării ulterioare a scrierilor ascetice este indubitabilă.

Cele trei patimi fundamentale

Evagrie Ponticul este primul scriitor al vieţii ascetice care ne lasă o listă cu cele opt patimi fundamentale, dar pe care le reduce la trei, din care se nasc celelalte cinci. El anticipează astfel scrierile Sfinţilor Ioan Cassian şi Marcu Ascetul din ambele puncte de vedere. Cele opt patimi sunt: lăcomia pântecelui, mândria, slava deşartă, desfrânarea, trândăvia, iubirea de arginţi, mânia şi tristeţea. Acestea se împart la rândul lor în trei patimi de bază şi cinci, care se dezvoltă din acestea. Cele trei patimi fundamentale sunt: mândria, lăcomia pântecelui şi iubirea de arginţi. Evagrie ne explică această alegere în debutul Capetelor despre deosebirea patimilor şi a gândurilor: „Dintre dracii care se împotrivesc lucrării noastre, cei dintâi, care se ridică cu luptă, sunt cei încredinţaţi cu poftele lăcomiei pântecelui, cei ce ne furişează în suflet iubirea de argint şi cei ce ne momesc cu slava de la oameni. Toţi ceilalţi vin după aceştia să ia în primire pe cei răniţi de ei. Căci este cu neputinţă să cadă cineva în mâinile duhului curviei, dacă n-a fost doborât întâi de lăcomia pântecelui. Precum nu poate tulbura mânia pe cel ce luptă pentru mâncăruri, sau bani, sau slavă. Şi este cu neputinţă să scape de dracul întristării cel ce nu s-a lepădat de toate acestea. Nici de mândrie, cel dintâi pui al diavolului, nu va scăpa cineva, dacă n-a smuls din sine iubirea de argint, rădăcina tuturor răutăţilor, dacă şi sărăcia smereşte pe om, după înţeleptul Solomon. Scurt vorbind, este cu neputinţă să cadă omul în puterea vreunui drac, dacă n-a fost rănit mai întâi de acele căpetenii ale lor. De aceea şi diavolul aceste trei gânduri i le-a înfăţişat Mântuitorului: întâi îndemnându-l să facă pietrele pâini, al doilea făgăduindu-i toată lumea dacă i se va închina, şi al treilea spunându-i că va fi acoperit cu slavă dacă va asculta, întrucât nu va păţi nimic dintr-o aşa de mare cădere. Dar Domnul, dovedindu-Se mai presus de acestea, i-a poruncit diavolului să meargă înapoia Lui. Prin acestea ne-a învăţat că nu este cu putinţă să alunge cineva de la sine pe diavolul, dacă n-a dispreţuit aceste trei gânduri“ (Filocalia, vol. I, pp. 52-53). Pornind de la cele trei ispite ale diavolului împotriva Mântuitorului, Evagrie dezvoltă o schiţă interesantă privind evoluţia patimilor. Demonii acţionează mai întâi prin lăcomie, arghirofilie şi mândrie. Mândria este deseori subînţeleasă prin slava deşartă sau invers, astfel încât autorii ascetici ulteriori au vorbit în dese rânduri doar de şapte patimi, nu de opt. Evagrie permutează între cele două patimi înţelesuri asemănătoare şi acesta este motivul pentru care ceilalţi scriitori bisericeşti au unit în dese rânduri aceste patimi atât de comune în manifestări.

Demonul amiezii: akedia

Cel mai cutremurător demon care te poate ataca în afara celor menţionaţi anterior este cel al plictiselii. Akedia, aşa cum este numită această stare, poate fi legată de patima trândăviei, dar, într-un fel cuprinde şi manifestări mai speciale. „Dar ce să zicem despre dracul care face sufletul nesimţit? Căci mă tem a şi scrie despre el. Când năvăleşte acela, iese sufletul din starea sa firească şi leapădă cuviinţa şi frica Domnului, iar păcatul nu-l mai socoteşte păcat, fărădelegea n-o mai socoteşte fărădelege şi la osânda şi la munca veşnică se gândeşte ca la nişte vorbe goale. De cutremurul purtător de foc el râde. Pe Dumnezeu, e drept, Îl mărturiseşte, însă poruncile Lui nu le cinsteşte. De-i baţi în piept când se mişcă spre păcat, nu simte: de-i vorbeşti din Scripturi, e cu totul împietrit şi nu ascultă. Îi aminteşti de ocara oamenilor şi nu o ia în seamă. De oameni nu mai are ruşine, ca porcul care a închis ochii şi a spart gardul. Pe dracul acesta îl aduc gândurile învechite ale slavei deşarte“ (Filocalia, vol. I, p. 59). Akedia te face total indiferent, cu multe ispite de a-ţi părăsi locul şi de a începe altceva. Soluţia propusă de Evagrie pentru cei din lume este ascultarea durerilor altora, pentru că astfel sufletul ajunge mai milostiv şi aplecat spre iubire. În pustie, însă, unde oamenii au mai puţine necazuri şi griji exterioare, este necesară răbdarea cu osârdie a ispitirii fără părăsirea propriei chilii. Akedia îndeamnă inclusiv la vizite inoportune şi grăire în deşert, de care monahul trebuie să se ferească foarte atent.

Evagrie - un autor special

Meritele lui Evagrie Ponticul în direcţia dezvoltării scrierilor legate de asceză şi contemplare sunt impresionante. Chiar dacă anumite opinii preluate de la Origen au făcut ca scrierile sale să fie ascunse sub numele Cuviosului Nil Ascetul după condamnarea sa la Sinodul al V-lea Ecumenic, acesta s-a dovedit un lucru benefic. Astfel, am putut înţelege imensa contribuţie şi influenţă a lui Evagrie Ponticul asupra a numeroşi scriitori bisericeşti de mai târziu. O influenţă cât se poate de benefică. De aceea, scrierile lui trebuie citite în continuare cu atenţie şi râvnă. În definitiv, acum, cel puţin în textele publicate în Filocalie nu vom găsi rătăciri, ceea ce le transformă în adevărate comori duhovniceşti. Comori care încă aşteaptă să fie descoperite.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!