Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Eveniment dedicat proclamării canonizării Sfântului Iosif cel Milostiv

Eveniment dedicat proclamării canonizării Sfântului Iosif cel Milostiv

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Flavius Popa - 24 Martie 2018

Cu binecuvântarea şi participarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a avut loc joi, 22 martie 2018, în Sala „Sinaxar" din cadrul Muzeului Mitropolitan, evenimentul „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei - din file de istorie în pagini de Sinaxar".

Întâlnirea, moderată de jurnalistul Răzvan Bucuroiu, a adunat zeci de preoţi, credincioşi şi persoane dornice de a afla câteva detalii cu privire la viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Iosif Naniescu. În cadrul programului, părintele prof. dr. Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a lansat volumul biografic Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei - din file de istorie în pagini de Sinaxar, prezentând câteva elemente din lucrare, dar şi din activitatea sfântului mitropolit. De asemenea, părintele Mircea Stoleriu, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului" Iaşi, a dat citire predicii scrise de Sfântul Iosif cel Milostiv la punerea pietrei fundamentale la noul edificiu al Seminarului „Veniamin Costachi", dar şi din textul testamentului sfântului ierarh.

„Mitropolitul Iosif avea o stare de bunătate pe care credincioşii au simţit-o"

În continuarea întâlnirii, părintele Cristian Muraru, directorul Centrului de Conservare şi Restaurare „Resurrectio" al Arhiepiscopiei Iaşilor, a prezentat în câteva cuvinte expoziţia pe care Muzeul Mitropolitan o oferă vizitatorilor, înfăţişându-le acestora profilul deosebit de luminos al Mitropolitului Iosif Naniescu. De asemenea, părintele arhidiacon Ciprian Rusu, dirijorul Corului „Chivotul" al Catedralei Mitropolitane, a lansat cele patru CD-uri ce cuprind cântări din slujba Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, spre finalul prelegerii corul catedralei oferind celor prezenţi în sală şi un scurt moment de muzică psaltică.

Totodată, părintele lect. univ. dr. Gabriel Nastasă a prezentat auditoriului o recenzie din volumul „Din moştenirea muzicală a Sfântului Ierarh Iosif Naniescu" - manuscrisul 340 din Biblioteca Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. În continuare, părintele Cezar Ţăbârnă, directorul Editurii Doxologia, a prezentat lucrările tipărite şi lansate cu ocazia canonizării sfântului ierarh, iar Anda Elena Pintilie, producător Doxologia Media, a vorbit celor prezenţi despre DVD-ul „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei - de la portret la icoană", film documentar lansat cu prilejul proclamării canonizării ce va avea loc mâine, 25 martie 2018.

Cuvântul de încheiere a fost rostit de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: „Am observat evlavia credincioşilor la mormântul Sfântului Iosif şi informându-mă de ce aceasta, am observat un lucru pe care credincioşii l-au sesizat printr-un simţ pe care Dumnezeu îl oferă credincioşilor, şi anume au sesizat în chipul Mitropolitului Iosif o bunătate, o generozitate, o stare de deschidere spre cel sărac, pe care probabil nu au observat-o la ceilalţi mitropoliţi, dinainte sau de după el. Probabil, şi ceilalţi mitropoliţi n-au evitat să fie prezenţi în zona filantropică. Cu certitudine şi ceilalţi aveau o deschidere spre celălalt, însă Mitropolitul Iosif avea o stare de bunătate pe care credincioşii au simţit-o, pe care contemporanii lui au mărturisit-o, şi acesta este argumentul prim şi ultim al canonizării sale".

La finalul evenimentului, Corul „Chivotul" a cântat axionul „Cuvine-se cu adevărat", compoziţia Sfântului Mitropolit Iosif Naniescu. Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, şi a Sfântului Gheorghe Pelerinul va avea loc mâine, 25 martie 2018, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, eveniment la care va participa Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dimpreună cu numeroşi ierarhi, clerici şi credincioşi.