Banat
Evenimente bisericești şi culturale închinate Centenarului

Evenimente bisericești şi culturale închinate Centenarului

Parohia Arad-Centru a organizat timp de trei zile o serie de evenimente culturale și bisericești, închinate Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia. Tot cu acest prilej a fost lansată și monografia „Catedrala Ortodoxă Veche - centru spiritual-liturgic și misionar-cultural al Aradului”, în care se evidențiază rolul major al acestui loc sacru în contextul marelui eveniment al unirii tuturor românilor.

Manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri din 1918, organizate de Parohia Arad-Centru, au debutat la sfârșitul săptămânii trecute în Sala „Vasile Goldiș” a Consiliului Județean Arad cu lansarea monografiei-album intitulată „Catedrala Ortodoxă Veche - centru spiritual-liturgic și misionar-cultural al Aradului”. Lucrarea aparține pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja și protos. lect. univ. dr. Nicolae M. Tang şi este inedită, cu caracter monografic, dedicată Catedralei Vechi din Arad, instituție eclesiastică ce a avut un rol major în viața Eparhiei Aradului.

Evenimentul s-a situat în prelungirea Te Deum-ului oficiat în Catedrala Veche. La această manifestare au fost prezenți Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei al Aradului, Preasfințitul Episcop-vicar Emilian Crișanul, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, prof. Coralia Cotoraci, rectorul Univer­sității „Vasile Goldiș” din Arad, membrii Permanenței Consiliului eparhial, preoți slujitori din municipiul Arad, membrii Consiliului parohial, distinși invitați și oficialități din oraș, precum și credincioșii parohiei.

Manifestarea s-a deschis prin cuvântul parohului Catedralei Vechi, părintele Traian Micoroi, urmând cuvântul de salut din partea celor aflați în prezidiu.

Prezentarea volumului a fost făcută de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei, care a subliniat că „acesta reprezintă o trăire aievea a istoriei Catedralei Vechi, mai ales prin pozele și documentele cuprinse în monografie, o concretizare a icoanei celor care au fost odinioară. Istoria parohiei nu se rezumă doar la o înșiruire de date, ci este plasată în contextul social și cultural al vremii, ceea ce oferă o integrare a acestei parohii în contextul general al istoriei locului și țării”.

A urmat cuvântul autorilor, apoi intervențiile din sală din partea pr. dr. Vasile Pop și pr. dr. Ionel Popescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timi­șoarei.

Monografia prezentată la eveniment cuprinde texte, imagini şi documente în care este ilustrată istoria Catedralei Vechi din Arad, precum şi contribuţiile de excepţie ale ierarhilor, preo­ților slujitori și intelectualilor vremii la păstrarea și afirmarea identității de neam și credință a românilor din aceste părți de țară.

Editarea și publicarea acestui volum la sărbătorirea Centenarului Marii Uniri din 1918 reprezintă un omagiu adus făuritorilor Unirii de la 1 Decembrie 1918, precum și tuturor înain­tașilor noștri care au trăit și s-au jertfit pentru idealul unității naționale.

Cu acest prilej, părintele Traian Micoroi a primit din partea președintelui Consiliului Jude­țean Distincția Centenar a județului Arad.

Evenimentul s-a bucurat de un moment artistic prin interpretarea de către Ilinca Sârbu a Baladei pentru vioară de Ciprian Porumbescu și recitarea de către prof. drd. Sorin Săplăcan a poeziei Doina de Mihai Eminescu. A urmat interpretarea a trei cântece patriotice: Nu uita că ești român; Noi suntem români, solist Ștefan Muț, și Treceți batalioane române Carpații, interpretat de corul bărbătesc al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, condus de arhid. lect. univ. dr. Tiberiu Ardelean.

Concert de muzică corală românească

În seara de 11 noiembrie 2018, în Sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad, a avut loc un concert coral sub genericul „Nu uita că eşti român!”, susținut de cele două coruri ale Parohiei Arad-Centru.

Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltprea­sfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, şi cu îndrumarea părintelui Traian-Ioan Micoroi, fiind prezentat de pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie din Arad și preot slujitor la această biserică.

Această manifestare cultural-muzicală se înscrie în șirul manifestărilor cultural-biseri­cești organizate de Catedrala Veche din Arad cu prilejul Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. La eveniment a participat şi Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Epis­cop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Concertul reprezintă un omagiu închinat celor care au pregătit în Aradul secolului XIX Marea Unire din 1918. Este un prinos de recunoştinţă adus înaintaşilor, dar şi o afirmare în actualitate a acelor valori naţionale şi spirituale care au însoţit şi susţinut devenirea neamului românesc în istorie.

Deschiderea repertoriului coral s-a făcut de către copiii Parohiei Arad-Centru, care, sub îndrumarea domnului profesor Sorin Săplăcan, au interpretat două cântece patriotice. Tot în acest cadru, domnul profesor a interpretat poezia Doina de Mihai Eminescu, acompaniat la vioară de Ilinca Sârbu, care a interpretat Balada de Ciprian Porumbescu.

A urmat corul de tineret al Parohiei Arad-Centru, dirijat de conf. univ. dr. Mircea Buta, care a deschis recitalul cu Imnul de stat, muzica de Anton Pann, versuri de Andrei Mureşanu. În continuare, corul a interpretat următoarele cântece patriotice și folclorice: Se-aude glas peste Carpaţi, muzica de lt.-colonel Florian Mihai, versuri de Emilia Dorobanţu; Fraţi români din lumea-ntreagă, melodie tra­diţio­nală, armonizare prof. Ghe. Bercea; Polieleul românilor, armonizare şi prelucrare Mircea Buta; La fântână, prelucrare de Augustin Bena: Chindia - de Alexandru Paşcanu; Omul când e necăjit de Nicolae Oancea; Nu mă călca, mândro, pe picior, de Nicolae Ursu; Hai, să-ntindem hora mare, cântec tradiţional patriotic, aranjament la patru voci de Mircea Buta.

Interpretarea pieselor a fost acompaniată de cvartetul „Debussy” de la Colegiul de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad, condus de profesorul Dan Boar.

În partea a doua a concertului a urmat recitalul Corului „Armonia”, recital compus din urmă­toa­rele piese patriotice și folclorice: Imnul eroilor, muzica Ionel G. Brătianu, versuri Ion Dormidont; Doină, muzica Sabin Dră­goi; Pui de lei, muzica Ionel G. Brătianu, versuri de Ion Neni­ţescu; Sus inima români, muzica de Nicolae Oancea, versuri de George Coşbuc; Rapsodia I (fragment), muzica de George Enescu; De la noi până la mândra, muzica de Emil Monţia; Bădişoru-i dus departe, muzica de Emil Monţia; La fântâna cu găleată, muzica de Emil Monţia, versuri de Maria Cunţan; Mociriţă cu trifoi, muzica de Doru Şerban. Concertul s-a încheiat prin interpretarea piesei Treceţi batalioane române Carpaţii, aranjament coral prof. Mircea Buta, de către cele două coruri, precum și tradiționalul La mulți ani!


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!