Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Evenimente comemorative la Constanța

Evenimente comemorative la Constanța

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri
Un articol de: Ioan Bușagă - 17 Martie 2018

Iubitori de istorie, cultură și spiritualitate românească din municipiul Constanța au participat timp de două zile, pe 14 și 15 martie, la două evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri, dar și personalităților românești care au marcat istoria noastră.

Despre importanța reunificării Basarabiei cu țara-mamă care a avut loc la 27 martie 1918 s-a discutat joi, 15 martie, la Constanța, în cadrul Conferinței naționale intitulată „100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, primul pas spre Marea Unire”. La întrunirea știin­țifică găzduită în Sala Senatului din cadrul Universității „Ovidius”, au conferențiat istoricul Ion Constantin, vicepreședintele Asocia­­ției Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” - filiala Bacău, colonel Mihai Purcaru și pr. conf. univ. dr. Constantin Claudiu Cotan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Ovidius”. La eveniment a fost prezent și IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. „Noi nădăjduim ca acest centenar să aducă mai aproa­pe zorii unirii Basarabiei cu România, dar și a Bucovinei de Nord, întrucât țara noastră este darul lui Dum­nezeu. De aceea, milităm ca toți românii, mai ales studenții noștri, să aibă sentimente patrioti­ce, pline de credință, să ne hrănim cu ele și să ne rugăm ca idealul pe care l-au văzut în 1918 înain­tașii noștri să revină cu aceeași forță lumină puternică prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu”, a declarat, pentru TRINITAS TV, IPS Părinte Teodosie.

Evenimentul științific se înscrie în seria manifestărilor desfășurate în cadrul Patriarhiei Române, dedicate unității de credință și de neam, precum și făuritorilor Marii Uniri din 1918. „Alături de Biserică, la Marea Unire au avut rolul lor și personalități politice ale vremii, precum regele Ferdinand, regina Maria; personalități din Basarabia, precum Pantelimon Halippa, Ion Gheorghe Pelivan și, evident, Constantin Stere, care poate fi considerat un «spiritus rector» al tuturor basarabenilor și care în momentele din martie 1918 a avut o rol hotărâtor în determinarea cât mai multor basarabeni din Sfatul Țării ca să voteze în favoarea unirii cu România. E un moment de bilanț care ne obligă să aniversăm cum se cuvine, să fim conștienți de obligațiile care ne incumbă pentru întărirea statului național, dar și pentru refacerea acestuia și cred că există premise favorabile în această direcție”, a spus istoricul Ion Constantin.

Nichifor Crainic, mare gânditor și mărturisitor

La Constanța a avut loc miercuri, 14 martie, un alt eveniment comemorativ, conferința „Academician profesor Nichifor Crainic - mare gânditor și mărturisitor pentru neamul românesc și credința ortodoxă”. „Profesorii mei care au cunoscut personalitatea marelui Nichifor Crainic l-au avut foarte des pe buzele lor. Se vorbea despre Nichifor Crainic ca despre un mit care ar trebui să continue să existe în conștiința românească. Nu se putea spune atât de tare pentru că în vremea aceea era încă interzis, dar ne-au rămas imprimate în minte numele și mesajul operei marelui Nichifor Crainic. Iată, de aceea, îl redescoperim și îl aducem în actualitate”, a spus, pentru TRINITAS TV, IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

„Academicianul profesor Nichifor Crainic a fost o personalitate impresionantă pentru cultura și spiritualitatea ortodoxă în perioada interbelică, dar și în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Putem spune că este creator de cultură teologică, că a introdus «Ascetica și mistica» în învățământul teologic românesc ortodox, fiind profesor la Chișinău și la București, și că a avut un rol de seamă în publicistica românească din toată România”, a precizat dr. Gheorghe Anghelescu, directorul Centrului de Cercetări Științifice Interdisciplinare din Târgoviște.