Actualitate religioasă
Foto: Arhivă/Luigi Ivanciu

Evenimentele lunii februarie la Palatul Patriarhiei

În cea de-a doua lună a acestui an, Palatul Patriarhiei a continuat să-și primească vizitatorii și să găzduiască numeroase evenimente. Astfel peste 1.600 tu­riști i-au pășit pragul, printre vizitatori aflându-se un grup de profesori universitari din Vene­ția, un grup de pelerini din Rusia și un grup de elevi din România și Italia aflați la un schimb de experiență prin intermediul Colegiului „Sfântul Iosif” din Bucu­rești.

Unul dintre cele mai importante evenimente ale lunii l-a constituit Ședința de lucru a Adunării Naționale Bisericești, desfășurată în data de 20 februarie, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul”, sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Tot din seria evenimentelor amintim vernisajul expoziției „Chipul satului românesc”, organizat în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei, miercuri, 27 februarie 2019, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Expoziția cuprinde 50 fotografii realizate de 14 artiști fotografi. Fotografiile prezintă în viziunea acestor artiști, chipuri și momente care reflectă viața satului românesc. Evenimentul a fost organizat de Agenția de știri BASILICA a Patriarhiei Române în colaborare cu artiștii fotografi pentru a marca Anul omagial 2019 în Biserica Ortodoxă Română, dedicat satului românesc.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!