Religie şi ştiinţă
Exersarea atenţiei şi libertatea de a fi

Exersarea atenţiei şi libertatea de a fi

Marta Grădinaru, 31 Ianuarie 2013

Energizante sau apă? Parcul de distracţii sau uliţele pădurii? Un thriller 3D cu cele mai diverse efecte sonore şi imagini extraordinare sau un film alb-negru, eventual şi mut? Multe experienţe sunt foarte interesante, şi mai ales tentante, însă nu toate ne ajută cu ceva în mod real. Mai mult, prin aceste experienţe riscăm să alunecăm cel mai adesea pe terenuri mişcătoare fără să ne dăm seama şi să nu ştim cum să mai ieşim din ele.

Cameleonismul marketingului devine din ce în ce mai efi­ci­ent şi genial prin fap­tul că reuşeşte să se adreseze a­proape oricărei categorii de oameni, tratând pe fiecare într-un mod foarte (pseudo-) personal. Mar­ketingul ştie să se promo­ve­ze pentru că se pune la dis­po­zi­ţia slăbiciunilor noastre, intu­ieş­te punctele de atracţie, ştie cum să intre pe sub pielea fiecăruia, cum să facă din produsele sale un nou mijloc de deviere de la sen­sul existenţei umane şi o cale de dis-tragere (sau distracţie) a a­tenţiei de la inima noastră, de­si­­gur - în firescul ei de înaltă ţi­nu­tă. Întregul arsenal de care dis­pune nu face altceva decât să spu­nă poftelor noastre - „Da, sun­­teţi bune. Exprimaţi-vă. În­drăz­­niţi să cereţi, să cunoaşteţi, să încercaţi. Nu vă inhibaţi! Ci­ne nu încearcă este slab“. Ac­cen­tul exagerat acordat senzorialului se traduce, în fapt, ca o su­pra­solicitare a simţurilor astfel în­cât acestea să devină la un mo­ment dat efectiv manipulate, să răspundă comenzilor stimu­li­lor exteriori în mod automat, iar as­ta pentru că mintea ajunsă la un grad ridicat de stres - din par­tea acestor stimuli (nefireşti sim­ţirii) - nu mai este în starea de a raţiona. Însă această ma­nipu­lare reprezintă consecinţa ine­rentă a alegerii noastre, ceea ce înseamnă că avem şi capaci­ta­­tea de a opta să nu ne lăsăm de­terminaţi de simţurile noastre. Ţine de noi să ştim să ne e­xer­­săm puterea şi libertatea.

Antrenarea percepţiilor şi concentrarea atenţiei

În sprijinul exerciţiilor de a­ten­ţie vin şi argumentele din şti­in­ţă, în special din psihologie şi ne­uroştiinţe. Un articol despre sti­muli şi atenţie descrie cum a­nu­miţi factori contribuie la plas­ti­­citatea reprezentărilor vizuale. Au­torii studiului sugerează că sem­nalele de răspuns ale aten­ţiei ajută la procesul de învăţare pen­tru că permit plasticitatea tră­­săturilor relevante ale infor­ma­ţiilor cu care intră în contact, în detrimentul celor nesemnifi­ca­tive, a căror plasticitate o su­pri­mă. În acest sens, este foarte im­portant să ne antrenăm per­cep­­ţiile ca să poată înregistra a­ten­ţia pe ceea ce ne interesează în mod direct. De pildă, un florar pa­sionat va distinge cu uşurinţă flo­rile între ele după anumite tră­sături definitorii, care însă de­vin imperceptibile pentru ci­ne­va care nu şi-a cultivat a­ceas­tă sensibilitate. Cu alte cuvinte, a­cuitatea percepţiilor se do­bân­deş­te prin exerciţiul unei atenţii con­centrate1.

S-a demonstrat în mai multe rân­duri că învăţarea pe baza per­cepţiilor prin experierea re­pe­tată este eficientă totodată şi în educaţie, cu atât mai mult cu cât se încadrează în memoria de lun­gă durată. Studiul mai men­ţio­nează că totuşi antrenarea re­gu­lată a văzului, spre exemplu, pe o anumită regiune din câmpul vizual nu înseamnă că îm­bu­­nătăţirea performanţei se poa­te generaliza şi aplica astfel al­tor puncte de interes din acel câmp vizual. De aceea, rolul a­ten­ţiei selective devine foarte im­­portant pentru anumite for­me de învăţat, însă nu şi pentru al­tele. Atenţia selectivă poate re­cunoaşte un obiect care a fost de­ja învăţat - printr-un exerciţiu re­petat -, însă adesea neglijează un obiect diferit, nou, care face par­te din altă arie de interes. A­şa­dar, atenţia selectivă presu­pu­ne focalizarea doar pe una dintre trăsăturile obiectivului, nu şi pe alta - chiar de ar avea aceeaşi frec­­venţă a prezenţei în peisaj -, ast­­fel încât îşi dezvoltă sensibi­li­ta­­­tea faţă de trăsătura învăţată. În acest context, se poate de­ter­mi­na dacă o trăsătură a unui o­biect provoacă plasticitatea sau nu. Astfel, „ariile corticale res­pon­­­sabile cu selectarea răspun­su­­­lui dau un feedback ariilor sen­­zoriale prin faptul că rele­van­­ţa obiectelor pentru compor­ta­­ment este reprezentată mai pro­e­minent decât cele nerele­van­te“2.

Acest studiu confirmă astfel ca­pacitatea de a ne educa a­ten­ţia selectivă în funcţie de ceea ce ne interesează, printr-un ritm re­gulat. Cu ceea ce ne obişnuim a­tenţia, cu aceea ne hrănim min­tea, iar mintea transmite in­for­­maţia inimii. Iar dacă ne de­prin­dem să contemplăm ceva a­nu­­me, inima îşi va găsi odihna în acel ceva, chiar dacă fiinţial se poate să se simtă stresată pen­tru că omul poate schimba ar­tificial firescul său în funcţie de deprinderile actualizate sau, din contră, poate reveni la un fi­resc al oricărui suflet, indiferent de gene (la firea după har).

Sensul dispoziţiei şi al mediului în atenţia holistică

Pe de altă parte, există studii ca­re demonstrează că uneori în­vă­ţarea se bazează pe un alt tip de atenţie, integratoare de astă da­tă, în stare să reconfigureze o a­numită imagine, o amintire în func­ţie de mediul ei captat la mo­mentul observării de către ci­ne­va. Iar în acest context, în­vă­ţa­rea se realizează prin a­so­ci­e­rea diferitor stimuli paraleli, spre exemplu, unul vizual cu u­nul auditiv sau olfactiv. Sigur, mai sunt şi situaţii, tot de tip ho­lis­­tic, care activează învăţarea pe bază de receptivitate la nou, un­de stimulii se orientează în­de­osebi spre informaţia recentă, in­clusiv detalii de fineţe, când ob­servatorul memorează în­trea­ga secvenţă dintr-o singură cli­pi­re, adică într-un interval de timp foarte scurt memorează un cu­mul impresionant de infor­ma­ţii, dar - atenţie! - datorită modu­lui lor de dispunere într-un me­diu anume. Un exemplu relevant este un episod din viaţă ca­re ne marchează, o secvenţă de film (sau chiar un film întreg), un recital, tonul cuiva, o replică, ori­ce care ne şochează sau a­tra­ge efectiv atenţia. Mai simplu spus, creierul reuşeşte să inter­pre­­teze adecvat un eveniment a­tunci când îl contextualizează în­tr-un anumit cadru, când îl per­cepe în complexitatea sa, şi de aceea este foarte semnificativ mo­mentul sau dispoziţia (sta­rea) în care se înregistrează eve­ni­mentul respectiv3.

În cele din urmă, aceste con­sta­­tări sugerează, între altele, că atenţia - fie că vorbim de a­ten­ţia selectivă, fie că ne referim la cea holistică sau alta - depin­de atât de experierea personală a vieţii, cât şi de libertatea de a­le­gere, libertatea asumată îm­pre­­ună cu consecinţele sale. De­si­gur, de-a lungul experienţei în­vă­ţăm că tipurile de atenţie se îm­bină între ele, dar este foarte sem­nificativ cum dispunem de a­ceste aranjamente, care sunt pri­­orităţile atenţiei noastre şi ca­re sunt cadrele fotografiate în min­tea noastră, ulterior cugeta­te şi transmise mai departe ini­mii. Pentru că inima este foarte sen­sibilă şi ia forma gândurilor, cel mai adesea, şi îşi însuşeşte a­nu­mite stări, atitudini sau dis­po­­ziţii (mişcări) lăuntrice prelu­a­­te din exterior în funcţie de filtrul nostru de selecţie şi de capa­ci­tatea de concentrare a atenţiei.

Libertatea de alegere în ascetica ortodoxă

În acest sens, ni se pare edi­fi­­c­a­­toare observaţia Sfântului Ma­­xim Mărturisitorul referi­toa­­re la discordanţa dintre pomul vie­ţii şi pomul cunoaşterii bi­ne­lui şi răului. Desigur, pomul re­pre­zintă mai curând o me­taforă pen­tru omul care ex­pe­­riază via­ţa sau cunoaşterea. Pen­tru că po­mul vieţii prefigu­rea­ză min­tea, înţelepciunea, a­di­că „pute­rea de a distinge în­tre cele spiri­tu­­ale (inteligibile) şi cele supuse sim­ţurilor (sensi­bi­le)“4, între cele veş­nice şi cele e­femere, putere ca­re îl conduce pe om spre ale­ge­rea vieţii. Pe când pomului cu­noaş­terii ca ex­pre­sie a simţirii (do­­minarea sim­ţurilor) îi este a­tri­buită pu­te­­rea de a deosebi plă­cerea de du­rerea trupului, în­cer­când de­s­i­­gur să manipuleze vo­inţa o­mu­lui spre un confort a­şa-numit personal, care îi aduce în ce­le din urmă moartea, pier­de­rea capacităţilor duhovniceşti (în lipsa exersării acestor capa­ci­­tăţi). Practic, Dumnezeu i-a lă­sat omului posibilitatea de a a­­­le­ge şi de a fi aşa cum voieşte. Po­­mul vieţii îl reprezintă pe o­mul c­a­re ascultă, care se în­cre­de în iu­birea Tatălui său, în timp ce po­mul cunoaşterii ten­tea­­ză prin es­­tetica lui şi pro­voa­că ne-ascul­ta­rea pentru ca o­mul să guste el în­suşi din cu­noaş­tere spre propria afirmare, a­­dică nu-i este de a­juns iubirea şi uită că iubirea a­duce cu sine şi cunoaşterea, dar o cunoaş­te­re în duhul smereniei, în­drep­ta­tă tot spre iubire. Omul es­te în funcţie de ceea ce alege: să fie sau să cunoască prin sine.

Note: 1 ‑Perceptual learning rules ba­­sed on reinforcers and atten­tion, Pieter R. Roel­f­se­ma, Aarjen van Ooyen, Ta­keo Watanabe, 2010, http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2835467/

2 Ibidem

3 ‑The link between Brain Lear­ning, Attention and Con­sciousness, Stephen Gross­berg, http://www.cns.bu.edu/Profiles/Gros­s­berg/Gro1999ConCog.pdf

4 ‑Filocalia românească, vol. 3, Sfântul Maxim Mărturi­si­torul, Ed. Humanitas, Bu­­cureşti, 2009, p. 146.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!