Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Expoziția de artă vizuală „La răscrucea satului – lumini străpunse”, la Timișoara

Expoziția de artă vizuală „La răscrucea satului – lumini străpunse”, la Timișoara

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Banat
Un articol de: Diac. Răzvan Fibișan - 03 Aprilie 2019

La Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timișoara a fost vernisată, în Duminica a 3-a din Sfântul și Marele Post al Paștilor, închinată cinstirii Sfintei Cruci, expoziția de artă cu tema „La răscrucea satului – lumini străpunse”. La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.

Expoziția organizată de Arhiepiscopia Timișoarei, în colaborare cu Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timi­șoara și Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala Timișoara, reunește lucrările a 65 de artiști plastici din urbea de pe Bega și din țară.

Expoziția a fost deschisă printr-un spectacol de cântece și poezii cu tematică religioasă, susținut de copiii din grupul catehetic al Parohiei Timișoara – 700.

Evenimentul, moderat de părintele consilier Nichifor Tănase, de la Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, a cuprins alocuțiuni ale univ. dr. Gabriel Kelemen, critic de artă, artistului Silviu Orăvițan, meșterului popular Nicolae Muntean și prof. univ. dr. Dana Constantin, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Timi­șoara, care au reliefat caracteristicile operelor expuse.

„Specificul acestei expoziții constă în aceea că pune laolaltă lucrări laice într-un muzeu cu artă sacră, punându-ne, totodată, și pe noi vis-à-vis de artă. Dacă lucrările artiștilor plastici reprezintă un dialog pe orizontală, între autor și privitor, icoanele și obiectele de cult din muzeu au o vibrație dincolo de noi, apar­ținând matricei absolutului, ele fiind o căutare permanentă a verticalei. Ca atare, expoziția face ca orizontala să se întâlnească cu verticala”, a menționat artista Lia Popescu, membră a echipei curatoriale din cadrul Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Timișoara.

„În muzeul Catedralei mitropolitane există deja o continuitate pe melanjul constructiv dintre arta bisericească paleo­creștină și arta cu caracter sacramental, legată de cultura umanistă. Această îmbrățișare complexă dintre cultura umanistă, paleocultura și cultura creș­tină ortodoxă, reprezintă un act de înfrățire și încrucișare. Între umanism și cultura ortodoxă, în sensul ei canonic, a existat de foarte mult timp un soi de tatonare sau logodnă. Ca atare, prin această expoziție se realizează o simbioză, în sensul cel mai armonic și constructiv. Referitor la opera de artă prezentată, ea este apropiată de elevarea sufletească, pe care fiecare artist o încearcă prin intermediul penelului”, a spus criticul de artă, Gabriel Kelemen.

Expoziția, organizată în forma crucii, surprinde, în linii și culori, diverse elemente reprezentative pentru satul românesc, troițe de la răscruci de drumuri, colțul de rugăciune al casei tradiționale, simboluri ale portului tradițional românesc (costume care poartă semnul crucii), sub semnul Luminii lui Hristos și al Crucii.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan al Banatului a vorbit despre prezența icoanelor de vatră din casele sătești.

„În vechile case românești, icoanele de vatră erau așezate într-o firidă deasupra locului unde membrii familiei făceau focul pentru pregătirea hranei. De fapt, acel loc, numit și vatră, reprezenta centrul casei. În vechime, nu exista casă de român în care să nu existe o astfel de icoană de vatră, întrucât femeia creștină se ruga atunci când aprindea focul sau când prepara hrana”, a menționat Înaltprea­sfințitul Părinte Ioan.

Lucrările expuse vor fi cuprinse într-un catalog care va fi tipărit la Tipografia Partoș a Arhiepiscopiei Timișoarei. Expo­ziția va fi deschisă publicului până în 25 mai 2019.