Expoziţii şi concerte, la Zilele Muzeului Ţăranului

15 Septembrie 2010

Seria de manifestări, care a debutat în 10 septembrie şi se va desfăşura până în 19 septembrie, include şi un vernisaj al expoziţiei-atelier "Cruci de piatră", deschisă de vineri, până în 30 septembrie. "Sunt 14 cruci de piatră, cinci de la Pietroasele, restul nouă sunt din satul Greceanca, comuna Breaza, judeţul Buzău", a declarat Cosmin Manolache, muzeograf la Muzeul Ţăranului Român (MŢR), menţionând că expoziţia cuprinde şi fotografii înfăţişând cruci. Alte evenimente desfăşurate în cadrul Zilelor Ţăranului sunt: expoziţia cu obiecte din piele "Furga Murga" (16 - 19 septembrie), un concert susţinut pe 16 septembrie de grupurile Iza şi Ardealul, precum şi Festivalul degustătorilor de film şi artă culinară (17 - 19 septembrie).


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!