Patristica
Familia creştină: iubirea desăvârşită este darnică

Familia creştină: iubirea desăvârşită este darnică

Adrian Niţă, 08 Decembrie 2013
Familia este un organism viu în care se dezvoltă dragostea între soţi, precum şi celelalte virtuţi creştine prin care omul se apropie de Împărăţia lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său şi l-a chemat să ajungă la asemănarea cu El. Asemănarea este împreună-lucrarea omului cu harul Duhului Sfânt de a se curăţi, lumina şi desăvârşi pe parcursul întregii sale vieţi. Una din căile pe care Biserica le pune la îndemâna credincioşilor pentru a ajunge la asemănarea cu El este familia. Despre această Sfântă Taină a Bisericii, numită Cununie sau Nuntă, vom vorbi în cele ce urmează.
 
Omul, fiinţă socială, dialogală, are posibilitatea comunicării şi comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii. În primele pagini ale Sfintei Scripturi aflăm ce a hotărât Dumnezeu pentru el: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor pe potriva lui“ (Fac. 2, 8). Mai mult decât atât: „Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi supuneţi-l!“ (Fac. 1, 28), arătându-i menirea pe care o are de continuator şi organizator al vieţii. Aceste deziderate pot fi împlinite în cadrul familiei, la baza căreia se află căsătoria.

Caracteristicile familiei: unitate şi indisolubilitate

Teologia morală învaţă că trăsăturile fundamentale ale familiei creştine sunt unitatea şi indisolubilitatea. În cadrul familiei, un bărbat nu poate avea decât o singură femeie, poligamia nefiind admisă de Biserică, deoarece Dumnezeu i-a creat omului o singură femeie, şi nu mai multe. Unitatea familiei o avem chiar de la începutul creaţiei: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup“ (Fac. 2, 24). Unitatea duce în mod firesc la complementaritatea dintre bărbat şi femeie în cadrul familiei. În Noul Testament, este  lămurită problema indisolubilităţii familiei prin dialogul pe care-l poartă Mântuitorul Hristos cu fariseii: „... ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă... căci din pricina învârtoşării inimii voastre v-a dat voie Moise să vă lăsaţi femeile, dar la început n-a fost aşa“ (Mat. 19, 5-9), arătând că pentru incapacitatea poporului evreu de a înţelege superioritatea monogamiei, Prorocul Moise a admis despărţirea soţilor. Taina Nunţii îi invită pe cei căsătoriţi la responsabilitate reciprocă, care - ne spune părintele Dumitru Stăniloae - duce la o spiritualizare treptată a legăturii dintre ei. Din această perspectivă, la polul opus, infidelitatea conjugală - „dragostea minţită“ - îi transformă pe oameni în obiecte ale plăcerilor carnale, deturnând înţelesul iubirii în favoarea relaţiilor trupeşti, de aventură.

Coordonate ale reuşitei în familie: Biserică - feciorie - iubire jertfelnică

Însă, pentru a înţelege mai uşor aceste îndemnuri teologice, aş dori să punctăm trei mari repere pe care se sprijină familia şi care dau strălucire căsniciei: Relaţia tinerilor cu Biserica până la căsătorie; cuminţenia sau fecioria înainte de căsătorie; disponibilitatea spre jertfă în cadrul căsătoriei. Relaţia tinerilor cu Biserica. Adolescenţii „crescuţi“ în Biserică, în anticamera Împărăţiei lui Dumnezeu, au un avantaj imens: înţeleg lumea din perspectiva Ortodoxiei. Aici, se deprind cu învăţăturile Bisericii şi îşi hrănesc sufletul şi mintea cu valori care sunt din altă lume: rugăciune, înfrânare, iertare, sinceritate, însă definitoriu pentru ei este dialogul cu preotul (care încet, încet se transformă în Taina Mărturisirii). Asemenea tineri capătă maturitate în relaţiile interumane şi conştientizează că nu pot trăi o viaţă din care să nu facă parte Hristos. Poate cea mai deasă constatare pe care am auzit-o în urma Spovedaniei unor tineri a fost aceasta: „...dar n-am ştiut că lucrurile stau aşa!“ Iată, Biserica ne oferă şansa să ştim cum stau, realmente, lucrurile. Cuminţenia sau fecioria înainte de căsătorie. Fenomenul de îndrăgostire este unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care-l poate trăi un tânăr. Însă, de cele mai multe ori, adolescenţii nu fac distincţie între dragostea nepătimaşă, curată şi sentimentul voluptăţii trupeşti. De aceea, foarte mulţi dintre ei (mai ales fetele) îşi oferă cuminţenia şi pudoarea unor oameni în care nu merită să „investeşti“. Nu mai putem recupera energia iubirii sincere dăruită haotic, fără Dumnezeu. În acelaşi timp, nu ştim dacă cel pentru care ne sacrificăm fecioria va fi soţul meu sau soţia mea. Cine poate garanta acest lucru? Sau cine poate garanta pace şi bucurie într-o relaţie care se aşază pe păcat şi neglijează valorile veşniciei? În aceste condiţii, după mai multe încercări nereuşite, se ajunge în căsnicie ca oamenii să fie răniţi, cu rezervele iubirii epuizate. Cu acest „bagaj“ intrăm în căsnicie. Părintele Ilie Moldovan spunea că o familie îşi alimentează fidelitatea conjugală din cuminţenia pe care au deprins-o cei doi parteneri de viaţă până la nuntă! Sigur, Biserica are soluţii şi pentru cei care şi-au început căsnicia de pe alte poziţii, dar nu dezvoltăm acum acest subiect. Aşadar, reţinem că există căsătorii frumoase, reuşite, însă acestea respectă voia lui Dumnezeu. Disponibilitatea spre jertfă în cadrul căsniciei. În Ortodoxie, între iubire şi jertfă se pune semn de egalitate. Nici o căsnicie nu are viaţă lungă dacă nu se întemeiază pe iubire jertfelnică. Ce înseamnă să te jertfeşti pentru celălalt? Sfântul Apostol Pavel le spune efesenilor: „bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea“ (Efeseni 5, 25). Pentru a reuşi în căsnicie e necesar să existe dorinţă de transformare din partea amândurora. Fiecare membru al cuplului familial, înainte de căsnicie, are un fel de a fi al lui. Dacă modul de viaţă deprins în timpul copilăriei şi adolescenţei nu este conform cu starea de jertfelnicie, trebuie efort pentru a renunţa la această sumă de obiceiuri rele. Tocmai această străduinţă ne face mai sensibili şi mai atenţi faţă de partenerul de viaţă. Grija, activităţile, precum şi odihna, relaxarea, din cadrul familiei, toate se fac împreună. Dacă pe acest fond apar şi pruncii - darul lui Dumnezeu oferit familiei -, iubirea între soţi creşte, se maturizează şi se adânceşte permanent în drumul ei către mântuire. În acest orizont poate fi înţeleasă Evanghelia de la Cununie, în care auzim că Mântuitorul a transformat apa în vin. Această preschimbare este un îndemn către tinerii căsătoriţi de a-şi transforma fiecare egoismul său în iubire jertfelnică spre celălalt.
 
Care sunt cele două caracteristici fundamentale ale familiei? Ce trebuie să urmărească tinerii pentru a reuşi în căsătorie? De ce nu trebuie acceptate relaţiile trupeşti dinainte de căsătorie?
 
Aşa cum Mântuitorul Iisus Hristos a iubit Biserica şi s-a jertfit pentru ea, la fel şi membrii familiei sunt datori să se iubească sincer, jertfelnic, căci legătura dintre bărbat şi femeie devine prin Taina Cununiei asemenea legăturii lui Hristos cu Biserica Sa.
 
Generalizăm învăţătura despre familie prin cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, în Omiliile la Facere: „dragostea căsătoriei este un lucru ce întrece orice avuţie, căci nici un lucru - afară de bunătăţile cereşti - nu este mai de preţ decât a fi iubit de soţie şi a o iubi pe ea“.
 
Aplicăm învăţătura despre familie cu îndemnul ca fiecare dintre tinerii care au o relaţie de prietenie şi se gândesc să-şi întemeieze o familie să-l roage pe Dumnezeu pentru căsătorie binecuvântată, spre mântuire. Cu o săptămână sau două înainte de căsătorie, tinerii se pot spovedi şi împărtăşi, după vrednicie, ca o conştientizare a faptului că Hristos Domnul este temelia vieţii lor.
 
Repere bibliografice:
 
Pr. prof. dr. Ilie Moldovan, În Hristos şi în Biserică. Adevărul şi frumuseţea căsătoriei. Teologia iubirii, Alba Iulia, 1996.
 
Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003.
 
John Meyendorf, Căsătoria, perspectivă ortodoxă, Editura Renaşterea&Patmos, Cluj-Napoca, 2012.
 

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!