Interviu
Familia, darul lui Dumnezeu

Familia, darul lui Dumnezeu

Pr. Eugeniu Rogoti, 25 Martie 2017

Zămislirea unui copil într-o familie este un motiv de bucurie. Copiii aduc zâmbetul pe buze, cu toată grija pe care trebuie să le-o porţi de când se nasc până când îşi întemeiază propriile familii. Această viziune începe însă să fie pusă la îndoială de multe persoane, pentru care familia şi copiii au devenit echivalentul lucrurilor materiale, fapt care face această balanţă nefirească să încline în multe cazuri spre obiecte. Despre familie, bucuria de copii şi dulcea povară am stat de vorbă cu părintele Marian Mihai, parohul Bisericii `Sfântul Grigorie Palama~, Paraclis universitar, tată a şase copii.

Părinte Marian, ştiu că aveţi o familie frumoasă. Aţi crescut, împreună cu doamna preoteasă, şase băieţi, dintre care cel mai mare acum termină liceul. V-aţi gândit vreodată, când eraţi un tânăr necăsătorit, că veţi avea o familie numeroasă?

Dacă priveşti cu mintea omului de acum, îţi dai seama că Dumnezeu îţi dă lucruri pe care nu le meriţi. În perioada tinereţii nu realizezi şi nici nu gândeşti prea departe. Mintea se duce la ziua în care trăieşti sau cel mult până la terminarea studiilor. Vremea tinereţii este ca un must de toamnă, care are nevoie de limpezire. Probabil că Dumnezeu a lăsat darul acesta al tinereţii cu un anumit scop. Dacă ai realiza ce te aşteaptă pe parcursul anilor de căsnicie, cu mai mulţi copii, probabil că nu ai fi atât de curajos. Dacă te gândeşti că fiecare copil în parte nu are nevoie doar de scutece de unică folosinţă, ci şi de o purtare de grijă, de vorbire şi dacă mai pui deasupra şi eventualele dezamăgiri, pentru că te străduieşti ca părinte, şi copiii poate că nu reprezintă roadele muncii tale, atunci îţi vei pune întrebarea: de ce am primit copiii de la Dumnezeu? Nu te aştepţi niciodată la câţi copii îţi va da Dumnezeu sau la cât de greu îţi va fi. În vremea tinereţii nu realizezi foarte atent viitorul. Atunci vezi o fată care îţi place, vrei să întemeiezi cu ea o familie şi te gândeşti la lucrurile imediate: să fie iubire, înţelegere, armonie. Câteodată eşti luat pe neaşteptate de naşterea copiilor, dar nu este atât de greu, pentru că eşti tânăr, ai răbdare şi forţă. Nu te gândeşti la casă sau la o maşină mai mare, pentru mai mulţi copii. Dar cred că dacă Dumnezeu îţi oferă aceste daruri, tot El poartă de grijă pentru ele. Dumnezeu îţi dă posibilitatea să le porţi de grijă, pentru că şi El le poartă de grijă. În rânduiala închinării la patruzeci de zile de la naştere preotul lasă copilul pe solee, arătând că Dumnezeu este adevăratul Părinte. Noi suntem ca nişte vase care pregătesc copiii, ca nişte cuptoare. Dacă Dumnezeu este Dătătorul de viaţă, ne şi ajută. Dacă nu observăm aceasta, înseamnă că suntem orbi şi încăpăţânaţi. Multe din lucrurile pe care le primim sunt şi pentru aceşti copii pe care ni i-a dat Dumnezeu. Chiar dacă de multe ori suntem împovăraţi şi copleşiţi de griji. Ne plasăm atunci în locul lui Dumnezeu. Încercăm să-i creştem după cum vrem. Dar dacă jumătate din informaţia unui copilaş este dobândită până la vârsta de trei ani, înseamnă că el are un dar mai presus de înţelegerea noastră, încă din pântecele mamei, sporit apoi la Taina Botezului. Atunci rugăciunile cer pentru copil înger de lumină de la Dumnezeu. Părinţii se bucură de realizările copiilor, dar mai mult timp se confruntă cu griji. Când te aştepţi ca manifestarea copilului să fie ca o oglindă a ta, atunci Îl excluzi pe Dumnezeu din ecuaţie. Dumnezeu iubeşte acest dar pe care noi l-am primit şi ne mândrim cu el ca şi cum ar fi proprietatea noastră.

Cum ar fi potrivit să de­curgă relația la începutul vieţii de familie?

La începutul prieteniei, băiatul este foarte atent, tânjeşte să ţină fata de mână, să o scoată în oraş sau să-i dăruiască o floare. Întreb bărbaţii căsătoriţi de multă vreme când şi-au ţinut ultima oară soţia de mână pentru o jumătate de oră? Primesc drept răspuns nedumeriri şi amintiri din luna de miere. Atunci când vrei ca fata să devină a ta, faci aceasta cu toată convingerea, din dragoste, ca să te angajezi pentru toată viaţa, după cum făgăduieşti la căsătorie. Răspunsul fetei este „Da”, dar şi cererea e pe măsură. Nu te gândeşti că te pot aştepta şi lucruri grele. Pe urmă însă vin şi adevăratele daruri, care ne schimbă viaţa. O familie nu se naşte atunci când spune fata „Da” şi nici odată cu semnarea unui act, ci atunci când se naşte copilul. Cei doi soţi sunt, după cum spune Biserica, un singur trup. Copilul este acel altcineva care completează familia. Atunci când spui „Da” urmezi porunca lui Dumnezeu: „Creşteţi şi vă înmulţiţi!” Elanul iniţial poate scădea cu timpul, dar în momentul în care vine un copilaş, se aşterne o punte care creează o nouă legătură între cei doi soţi. Este vorba de o măsură prin care Dumnezeu îi uneşte pe cei doi şi dă un nou sens vieţii lor prin această naştere de prunci. După căderea în păcat, Dumnezeu le-a dat primilor oameni darul copiilor, care este o mângâiere şi un mesaj pentru viitor, un simbol al învierii. Dacă fata spune „Da”, se angajează şi la ce urmează: naşterea şi creşterea copiilor. Pentru că, dacă o vrei lângă tine, o vrei cu totul: şi sufleteşte, şi trupeşte. Nu este dar mai mare decât darul care poartă suflet. Dar, în afară de aceasta, căsătoria este şi pentru neputinţa firii omeneşti. Aşadar, când spui „Da”, trebuie să te gândeşti la toate aspectele: naşterea şi creşterea copiilor, ferirea de desfrânare şi întrajutorarea. Chiar dacă de multe ori arătăm că nu prea mai putem, dar ne trezim a doua zi şi o luăm de la capăt.

Darurile sunt diferite, nu-i aşa? Unul este mai înalt, altul mai scund; unul mai vioi, altul mai lent.

Dumnezeu îi dă fiecăruia darurile pe care le merită, după inima lui. Ar fi culmea ca toţi copiii să fie la fel; să zicem ca toţi să aibă virtutea milosteniei. Fiecare copil este diferit şi inepuizabil. În libertatea aceasta nemărginită pe care i-o dăruieşte Dumnezeu, omul poate face de toate şi primeşte daruri diferite. Nu m-aş simţi bine dacă de ziua mea aş primi tot timpul acelaşi dar. Dumnezeu parcă te mângâie uneori, dându-ţi un dar mai zâmbăreţ, altul mai liniştit, altul mai vioi. Dacă toate ar fi la fel, poate că nu am înţelege ce înseamnă darul. Dumnezeu dăruieşte copiii ca pe o mângâiere pentru părinţi, dar şi ca pe o modalitate de a-i aşeza în lume, în familiile lor.

Am auzit părerea că unul sau doi copii sunt de ajuns pentru o familie...

Cred că există două păreri nepotrivite cu gândirea creştină: „Este suficient un copil. Măcar de aş avea grijă de acesta!” sau „Este suficient un copil, pentru că ceilalţi vor fi cam la fel”. Nu sunt de acord. Fiecare copil vine cu propria lui zestre şi bogăţie sufletească. Putem da slavă lui Dumnezeu nu doar pentru că i-am primit, dar şi pentru că sunt diferiţi. Ce te faci atunci când copilul se poate naşte bolnav? Când pruncul este în pântece, atunci credinţa îţi este pusă la încercare. Dacă acelaşi copil ar păţi ceva la trei sau patru ani, de pildă, nu cred că am gândi la fel ca în timpul sarcinii. Din ce cauză primim câteodată lecţii de la oameni care chiar au adoptat copii cu probleme de sănătate, din care mulţi sunt atât de minunaţi şi cu daruri? Este trist să facem programări cu darurile lui Dumnezeu, de parcă ar fi nişte haine din şifonier. Dacă apelezi la un păcat pentru a tria darurile, atunci nu vei mai primi altele şi uciderea pruncului te va urmări întreaga viaţă. Suntem prea de multe ori atraşi, toţi, de purtarea de grijă. Dacă Dumnezeu îţi dă mai mult, înseamnă că cere mai mult de la tine. În simplitate vezi mai frumos darul primit. Mulţimea darurilor materiale ne estompează bucuria darului autentic. Lipsa de aşezare în faţa lui Dumnezeu aduce şi o lipsă de aşezare în faţa lumii. Mai mulţi copii sigur că înseamnă şi mai multe griji, însă de multe ori ajungem să ne facem griji în plus, procurând lucruri puţin importante pentru ei. Sfântul Paisie i-a spus unei mame care se plângea de copilul ei: „Vei arăta lui Dumnezeu fie pe copilul tău mântuit, fie rănile de la genunchi, făcute în rugăciune pentru el”. Atunci când Dumnezeu nu-ţi dă darul acesta al copiilor, probabil că vrea să-i iubeşti pe ceilalţi copii ca şi cum ar fi ai tăi.


Galerie foto:

 

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!