Analiză
Familia tradițională este adevărata familie

Familia tradițională este adevărata familie

Dintotdeauna s-a știut că familia are la bază relația specifică dintre un bărbat și o femeie. Observată și înțeleasă din cele mai vechi timpuri, această realitate a fost definită „familie” și în actele juridice. Care ar fi fost rostul creației dacă Dumnezeu n-ar fi creat primul cuplu uman, bărbat și femeie?

Marele jurist roman Modestinus (secolul III), definind căsătoria, spunea că aceasta este „unirea dintre bărbat și femeie, o legătură pentru toată viața, o împărtășire de dreptul divin și uman (Nuptiae sunt coniunctio maris et feminae et consortium omnis vitae, divini et humani iuris communicatio)”.

Declarația Universală a Drepturilor Omului spune și ea: „Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia... au dreptul să se căsătorească și să întemeieze o familie” (Art. 16, alin. 1). În alineatul al doilea, aceeași Declarație continuă: „Familia (deci, acel tip de familie stipulat la alineatul 1) este elementul natural și fundamental al societății” (Art. 16, alin. 2). Convenția Europeană a Drepturilor Omului ­stipulează, la rândul ei, următoarele: „Începând cu vârsta stabilită de lege, bărbatul și femeia au dreptul să se căsătorească și să întemeieze o familie conform legislației naționale ce reglementează exercitarea acestui drept” (Art. 9). Aceeași Convenție garantează viața privată a oricărei persoane (Art. 8, alin. 1). Dar, în situația când persoana care vrea să i se respecte drepturile face din viața ei privată obiect de spectacol public, mai poate avea pretenția să i se respecte dreptul la viață privată atâta vreme cât ea însăși își exhibă tipul de viață privată? Din moment ce își expune scabros și zgomotos viața privată, nu cumva acea persoană sau acel grup de persoane încalcă articolul 8 al sus-numitei Convenții care apără manifestările publice cu condiția ca acestea să nu contravină ordinii publice, sănătății și moralei publice? Sigur că da.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului interzice discriminarea minorităților etnice (Art. 13). Nu vorbește de alte minorități. Din nefericire, în numele drepturilor omului, în societatea postmodernă s-au constituit tot felul de minorități care-și revendică drepturi. Este normal ca toți cetățenii planetei să trăiască liber, să li se garanteze drepturile, dar drepturile nu exclud obligația de a respecta pudoarea și libertatea celuilalt, autonomia individuală a celui de lângă tine, care nu este obligat la rândul lui să-ți accepte încălcarea dreptului tău la viață privată prin expunerea acestui nivel privat al vieții tale individuale în piața publică, așa cum vedem în ultimii ani că fac grupurile sodomite din societatea postmodernă. „Suprimarea cea mai criminală a autonomiei individuale se întâmplă să aibă loc astăzi în numele «drepturilor omului», confiscate și colectivizate ca «drepturi ale unei minorități (dar întotdeauna o minoritate care dorește să fie majoritate sau măcar care dorește să se comporte ca atare»”, (Zigmunt Bauman, Etica postmodernă, Ed. Amarcord, Timișoara, 2000, p. 53).

Amenințați de o asemenea agresiune din partea unei minorități neetnice, ci de moravuri ciudate, trei milioane de cetățeni ai țării au pornit o acțiune de redefinire a familiei în Constituția României, în sensul precizării a ceea ce toată lumea dintotdeauna a știut că este familia. Știm că nici la păsări, nici la alte ființe de sub nivelul uman nu poate fi numit „familie” statul alături sau în același cuib a două exemplare de același sex decât dacă acestea sunt părinte și pui. De ce s-ar numi altfel familia la oameni?

Carta Drepturilor Omului socotește familia alcătuită din bărbat și femeie element fundamental și natural/firesc al societății tocmai pentru că ea se întemeiază pe relații naturale/firești între bărbat și femeie. Nu poate fi numită fundamentală și firească orice relație dintre indivizii unei specii, fie ea chiar specia om. Relațiile interumane presupun utilizarea unor capacități și funcții psihosomatice, care să funcționeze în parametrii pe care Dumnezeu i-a dat acestor capacități.

Noile condiții de viață, noile ideologii și liberalismul exagerat ne conving pe zi ce trece că ființele umane au pierdut o parte semnificativă din psihologia morală cu care au fost înzestrate de Dumnezeu, încât se află în primejdia de a nu mai putea face față marilor riscuri existențiale în care sunt nevoite să trăiască. Nu de puține ori, omul contemporan nu mai este interesat să depășească natura spre a trăi în supranatural, ci este tentat și de multe ori îndemnat de persoane, de grupuri și unele minorități să trăiască sub nivelul naturii sale, să trăiască nefirescul ca firesc.

Morala este dimensiune specific umană. Nu vom putea să-l facem pe om să se împlinească în ceea ce-i este specific, punându-i în față precepte morale abstracte, neoferindu-i repere cu autoritate.

În calitate de oameni cu mintea întreagă, avem cartea naturii care ne arată ce este firesc și ce nu. În calitate de creștini, noi avem și Revelația supranaturală a lui Dumnezeu care ne vorbește de ceea ce este firesc și ceea ce este nefiresc, care ne stimulează să-L iubim pe Dumnezeu și să trăim în interiorul parametrilor pe care El i-a pus fiecărui organism omenesc și fiecărui organ în parte al acestui organism. Ba, mai mult, reperul cu autoritate prin excelență, Fiul lui Dumnezeu făcut om, Mântuitorul Hristos, ne-a învățat ca iubirea pentru ceea ce este firesc în noi, pentru viața noastră individuală, să se extindă și în societate. În felul acesta vom trăi în pace unii cu alții, în pace cu Dumnezeu și vom avea garanția unei vieți fericite și eterne cu El și cu toți cei pe care i-am iubit și care ne-au iubit, cu condiția să nu stricăm nimic din ceea ce am fost învățați prin legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu oamenii, nici măcar o iotă sau o cirtă (adică, o virgulă). Iar legământul fundamental este să păstrăm în toate rânduielile firii. Orice funcționare nefirească în interiorul organismului fiecăruia dintre noi este suferință, care în cele din urmă duce la moarte. Moartea de care ne temem cu toții este îndepărtarea definitivă de Dumnezeu și autoexcluderea de la Împărăția lui Dumnezeu.

Sfântul Pavel, sub inspirația Duhului Sfânt, ne spune în mod clar că homosexualii (ἀρσενοκοίτης) nu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu (Ep. I către Corinteni, VI, 9). Ne doare sufletul pentru ei și pentru cei pe care ei vor să-i târască în boală, suferință și să-i excludă de la Împărăția lui Dumnezeu. De aceea, vrem să-i convingem pe cei care sunt dominați actualmente de păcatul nefirescului să se întoarcă la cele pe care, în firea lor, le-a făcut Dumnezeu bune. Vrem să apărăm copiii și urmașii noștri de riscul batjocoririi firii și al rostului cu care fiecare organ al organismului nostru a fost rânduit să funcționeze.

De aceea avem nevoie de legi care să stopeze fărădelegea și primejdia de a lua fărădelegea drept lege și nefirescul drept firesc.

Ca să fiu mai clar, poate cineva să-și imagineze că, spre a trăi normal/firesc, ar putea să schimbe inima în locul ficatului, obligând-o să preia funcția ficatului și invers, ficatul să preia funcția inimii? Își poate imagina cineva că urechea poate prelua funcția ochiului? Ar fi monstruos să vedem un semen de-al nostru cu o ureche în loc de ochi, având și pretenția că va trebui să vadă cu ea. Crede cineva că, în mod firesc, aparatul excretor poate prelua funcțiile aparatului de reproducere? Sau că limba poate deveni organ genital? Numai un om fără de minte sau cu mintea strâmbă poate gândi așa. Și, din păcate, sunt asemenea oameni printre noi, pe care o bună parte a societății contemporane, vai!, îi acreditează normali.

Minoritatea „sexuală” (nerecunoscută ca minoritate de vreunul dintre cele două documente citate mai sus), în numele drepturilor omului, cere să i se recunoască plăcerea de a perverti funcțiile unor organe și aparate ale organismului uman ca drept. Ar fi aberant. Dar nu ne mai surprinde nimic în societatea secularizată postmodernă. Ne surprinde însă cortegiul de oameni învățați care le susțin aberația, în numele libertății și al drepturilor pe care le au, încălcând dreptul la instrucție pentru normalitate pe care îl au cei naivi și necunoscători ai riscurilor privind sănătatea fizică, psihică și socială pe care le presupun toate formele de siluire a naturii. Ca să vă convingeți, citiți literatura relativ bogată cu privire la bolile homosexualilor.

Toți știm că erotismul are forme diferite de manifestare, care merg de la pasiuni la patimi și la adicție, unele ușoare, altele foarte violente. Unii par a-și pierde de-a dreptul mințile în tensiunea erotică, formele lor de comportament intrând în ceea ce psihopatologia le numește „comportament erotic deviant” (mă gândesc la sadici, masochiști, exhibiționiști etc.). Cei care, pentru plăcerea erotică, inversează organele organismului uman, mă întreb, au comportament mai puțin deviant decât ceilalți sau dimpotrivă?

Cei care respectăm trupul uman, această minune a creației lui Dumnezeu, cu funcțiile sacre pe care Dumnezeu le-a pus fiecărui organ, cei care prețuim omul ca persoană, adică ființă destinată comuniunii, atragem atenția că iubirea autentică presupune fața persoanei iubite. Comportamentul erotic care nu se împlinește căutând fața persoanei iubite se aseamănă cu formele de acuplare a tuturor celorlalte ființe în timpul rutului, dar care, spre deosebire de unii confrați de-ai noștri, vai!, nu inversează organele.

Mă surprinde corul celor care dezaprobă ceea ce se vrea prin referendum. Formula că la baza familiei stă relația dintre un bărbat și femeie nu exclude familiile monoparentale, pentru că la baza acelora au stat tot relația dintre bărbat și femeie. Cei care vor reformularea denumirii familiei nu devin indiscreți cu cei care au alte convingeri decât ei, nu-i hăituiesc pe sodomiți, ci vor să-și apere copiii, nepoții și urmașii de pericolul pângăririi funcțiilor sacre ale organismului uman.

Rezistența mass-mediei și a multor oameni învățați (probabil cu multe, în propria lor intimitate) îmi dă impresia unei existențe în lumea de azi a unei mentalități sodomite, fără ca toți apărătorii sodomiei să fie și ei sodomiți. Aceasta mă îngrijorează profund. În Sodoma și Gomora Antichității nu erau toți locuitorii homofili, dovadă a fost familia lui Lot, dar toți aveau o mentalitate homofilă, care nu înfiera păcatul spurcării trupurilor. Dumnezeu a hotărât pierderea acelor oameni cu cetățile lor cu tot.

Criza climatică de azi îmi dă teama că este un semn al faptului că pământul a început deja să ardă. Altădată, Sodoma și Gomora au pierit în flăcări. Noi găsim cauzele încălzirii globale în altă parte. Nu cumva sunt semnele sfâr­șitului unei lumi cu apucături de grup și cu mentalitate cvasigenerală sodomită?

Trebuie să mergem la referendum și să votăm DA, pentru normalitate.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!