Repere şi idei
Familia, un ideal fundamental

Familia, un ideal fundamental

Într-o lume zbuciumată precum societatea în care trăim, mai mult ca oricând este nevoie de repere și de valori, iar familia constituie un ideal fundamental, pentru că, dincolo de toate reușitele materiale sau profesionale, ființa umană are nevoie de un loc de refugiu și pace, de liniște și iubire, în care să se remonteze, în vederea unor reușite și mai înalte. Fiecare are nevoie de un „acasă”, în care, trudit și ostenit, chiar împlinit material și spiritual, să se în­toarcă. Un „acasă” unde să-și întâlnească persoanele cele mai dragi și iubite, cu care să împăr­tășească toate aceste reușite și alături de care să se întărească și să pornească spre altele și mai înalte, și mai de preț. Familia reprezintă, astfel, o oază de liniște și pace, un loc al iubirii și al împlinirii, al dăruirii și al fericirii comune.

De aceea, în lumea contem­porană și în mod particular în societatea românească este nevoie de o adevărată „reformă a căsă­toriei”, care să aibă în centrul ei o „cultură a mariajului” sau a căsătoriei. Acestea trebuie să fie provocate și promovate de toți factorii responsabili de ființarea unui neam: familie, școală, Biserică, medici, legiuitori. Măsurile adoptate de către aceștia trebuie să acorde mare preț valorilor care au făcut familia să dăinuie, care i-au dat stabilitate, trăinicie și împlinire, scopul fiind redescoperirea frumuseții și sacralității vieții de comuniune în familie. Pentru împlinirea acestei chemări și respon­sabilități, într-o lume a tehnologiei și comunicării performante, este nevoie de redescoperirea și reafirmarea vocației dialogice și a chemării ontologice spre comuniune a ființei umane; înțelegerea importanței înfrânării premaritale, pentru viitorul și fericirea unei relații autentice și cultivarea ei; identificarea unor criterii înalte de alegere a „sufletului pereche”, criterii care să aibă în vedere nu aspectele exterioare și conjuncturale, ci comuniunea de idealuri și valori spirituale; arta managementului stărilor conflictuale și a momen­telor de criză din viața de familie; descoperirea semnifi­ca­țiilor profunde ale Tainei Cununiei și ale căsătoriei creștine, prin care cei doi soți, uniți într-un trup, primesc harul divin și plinătate de daruri; cultivarea spiritului de jertfă din partea celor doi soți, care trebuie să aibă permanent convingerea că nu s-au căsătorit doar pentru a fi fiecare dintre ei fericiți, ci mai ales pentru a-și căuta fericirea în bucuria și împlinirea celuilalt, fericire la a cărei dobân­dire el are rolul esențial. Sau, cu alte cuvinte, să își afle fericirea sa în puterea de a-l face fericit pe celălalt.

Nu în ultimă instanță, merită a fi subliniat, încă o dată, su­blimul învățăturii ortodoxe, cu privire la rolul pe care soțul și soția îl au, unul în viața și fericirea celuilalt. Astfel, pentru un soț creștin, aleasa inimii sale sau soția sa reprezintă cea mai frumoasă binecuvântare pe care Dumnezeu i-o poate oferi bărba­tului, pentru ca aceasta să îi în­frumusețeze viața cu trăsăturile ei, legate mai ales de „eternul feminin”: frumu­sețea fizică, dar mai ales spiri­tuală, dragostea, bunătatea, blândețea, delicate­țea, tandrețea etc., calități care trebuie, în mod obligatoriu, să împodobească sufletul unei femei și sunt atât de necesare pentru liniștea unei familii.

Într-o astfel de logică duhov­ni­cească, familia este chemată să devină o reală „școală a vir­tuților creștine”, o „mică biserică” sau „Biserica de acasă”, un rai în mi­nia­tură, un paradis primordial, restaurat în lumea aceasta și în sufletele noastre, o anti­cameră a Împărăției lui Dumnezeu, încă de aici și încă de pe acum.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!