Fapte de milostenie pentru persoane defavorizate

Fapte de milostenie pentru persoane defavorizate

Pr. Ciprian Bâra, 09 August 2018

În contextul societăţii actuale, Patriarhia Română a intensificat activităţile filantropice, unind permanent cuvântul bun cu fapta carita­bilă, grija pentru sănătatea trupului cu grija pentru cele folositoare sufletului. Fără a-şi diminua vocaţia pastorală şi sfinţitoare, Biserica a înţeles necesitatea păstrării unităţii dintre spiritualitatea liturgică şi opera social-filan­tropică. Astfel, îmbinând evlavia cu dărnicia, în ultimii ani s-a dezvoltat o solidă reţea a furnizorilor de servicii sociale acreditaţi, precum Cantina socială „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”, din cadrul Protoieriei Sector 1 Capitală.

Inaugurată în mai 2016, cantina funcţionează la demisolul bisericii Parohiei „Sfânta Vineri” - Pajura, din strada Băiculeşti nr. 27, sector 1 Bucureşti, într-un spaţiu elegant, bine utilat și organizat conform normelor în vigoare. Apro­ximativ 40 de persoane defavorizate primesc hrană caldă în regim de catering, de luni până vineri.

„Și eu, și copiii suntem mulțumiți”

Cantina funcţionează cu sprijinul parohiilor din cadrul Protopopiatului Sector 1 Capitală, care susţin financiar desfăşurarea activităţilor social-filantropice de aici, dar şi prin sponsorizări şi donaţii ale unor oameni cu suflet şi iubitori de aproapele. „Am înţeles cu toţii, preoţi şi credincioşi, că provocările actuale cer o acţiune socială susţinută şi o implicare plină de dăruire în lucrarea pastoral-duhovnicească, precum şi în cea social-filantropică. Ne dorim să fim receptivi la mesajul evanghelic de a-l ajuta pe aproapele nostru aflat în necazuri. Cu bunăvoinţa şi sprijinul parohiilor din Protoieria Sector 1 Capitală intensificăm activităţile filantropice şi darurile pentru cei care au venituri reduse”, ne-a declarat părintele protoiereu Dan Toader.

Persoane aflate în dificultate, cu risc social crescut, copii pro­veniți din familii numeroase care trăiesc în condiții precare, familii monoparentale, familii sărace de romi, persoane fără adăpost, vârst­nici fără sprijin familial și cu venituri mici, persoane cu dizabilităţi şi mulţi alţii care simt de multe ori durerea singurătăţii şi a neputinţei sunt primiţi cu braţele deschise, spre bucuria alinării, în cadrul diverselor proiecte sociale desfăşurate în cadrul Protoieriei Sector 1 Capitală.

Doamna Georgeta Tudorache are șapte copii și vine aici de ceva vreme: „Suntem tare bucu­roși că venim și primim mâncare în curtea bisericii. Și eu, și copiii suntem mulțumiți pentru că mâncarea este foarte bună. Tot ceea ce primim aici ni se oferă cu multă dragoste, fără reproșuri și fără să fim judecați sau jigniți pentru traiul pe care îl ducem de zi cu zi. Pentru noi înseamnă foarte mult, este un ajutor zilnic care simțim că vine de la Dumnezeu”.

Ionuț Lăutaru este un tânăr care merge aproape zilnic la biserică și se bucură și de darurile de hrană oferite de Protoieria Sector 1 Capitală. „Mâncarea de aici este binecuvântată și de folos pentru mine și pentru toți frații mei. Eu merg la biserică să mă rog Domnului pentru sănătatea mea, a fraților mei, a mamei mele și a tuturor celor care ne fac bine. Sunt sigur că, fără Dumnezeu și fără acești oameni cu inimă bună, nouă ne era și mai greu…”, ne-a spus tânărul Ionuț Lăutaru.

În această scurtă vizită ne-am întâlnit din nou cu zâmbetul pruncilor care învaţă că pot fi iubiţi, cu tineri care au înţeles că au o şansă în viaţa aceasta şi cu bătrâni care împreună cu personalul de aici refuză singurătatea.

Domnul Mircea Corocăescu are 67 de ani. Este „om de biserică”, după cum mărturisește, dar viața a fost dură cu el și acum are nevoie de mult sprijin pentru a trece cu bine fiecare zi. Fără adăpost, se bucură de comuniunea cu cei din curtea locașului de închinare și aș­teaptă cuviincios porția de mâncare oferită prin programul Protoieriei Sector 1 Capitală. „Sunt singur, nu am casă și mă bucur mult de întâlnirea cu cei de la biserică. Mâncarea oferită aici îmi este de mare folos pentru că banii mei sunt foarte, foarte puțini și nu îmi ajung pentru..., pentru nimic… Preoții și cre­dincioșii din biserică sunt familia mea. Sunt mulți oameni buni. La fiecare Sfântă Liturghie îi pomenesc pe părintele paroh Cristian și pe toți cei care mă ajută, căci fără ei viața mea ar fi și mai grea”, ne-a mărturisit cu lacrimi în ochi Mircea Corocăescu.

Pentru buna desfăşurare a cantinei şi a celorlalte proiecte sociale se caută permanent soluţii noi, parteneriate, reuşindu-se astfel activităţi comunitare responsabile şi durabile.

„În cadrul protoieriei noastre au loc mai multe programe social-filantropice. La fiecare mare sărbătoare oferim pachete cu alimente, produse igienico-sanitare, haine şi rechizite, din partea parohiilor, dar şi a protoieriei. De asemenea, în baza unui parteneriat cu lanţul de magazine Mega Image, care ne dă produse spre a fi oferite celor aflaţi în situaţii sociale speciale, sporim de fiecare dată sprijinul acordat tuturor celor aflaţi în baza de date a Protoieriei Sector 1 Capitală”, ne-a declarat Cristina Bîșu, asistent social la Protoieria Sector 1 Capi­tală.

De asemenea, Protoieria Sector 1 Capitală organizează periodic multiple activități educative pentru copiii defavorizați, constând în diverse ateliere de crea­ție, excursii, dar și acțiuni de binefacere cu ocazia marilor sărbă­tori.

„Daţi-le voi să mănânce!”

În viitor, se doreşte dotarea unui spaţiu cu cele necesare unei cantine pentru a se putea găti şi servi hrană caldă direct unui număr mai mare de persoane, proiect foarte necesar în urma numărului crescut de asistați social aflați pe listele parohiilor din sectorul 1 al Capitalei.

„Acțiunile social-filantropice se intensifică în toate comuni­tățile parohiale din Protoieria Sector 1 Capitală. Ne dorim foarte mult ca prin smeritele noastre gesturi să ne așezăm întru împreuna-lucrare a Bisericii, care prin toate proiectele dezvoltate în ultimii ani a oferit soluții pentru cei care au nevoie de sprijin, împlinind o poruncă a Mântuitorului: <Daţi-le voi să mănânce>. Prin jertfa preoților și a credin­cioșilor noștri ne străduim să înmulțim dragostea de aproapele, aducând mărturie în acest An Centenar că unitatea de neam s-a zidit și se păstrează prin unitatea de credință și de inimă”, ne-a mai spus părintele protopop Dan Toader.

Aceste fapte milostive prind contur din dragoste pentru oameni, iar prin jertfa celor care aleg binele în folosul semenilor, unii dintre noi, care au cunoscut asprimea lacrimilor și povara nesiguranței, se bucură cu inima plină de mulțumire pentru bine­făcătorii lor.

Cei care oferă câte puțin din jertfa mâinilor lor au înțeles că doar împreună putem aduce schimbări pozitive și durabile în timp, că doar împreună ne putem bucura cu adevărat de darurile Atotmilostivului Dumnezeu.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!