Fascinația de a citi o carte tipărită

Petre Roșu, 05 Noiembrie 2016

Citesc de dinainte să ştiu să citesc, de când mama lua o carte cu poveşti în mână şi stătea cu mine în pat cu orele, arătân du-mi literele şi rândurile pe măsură ce le par curgea. La vârsta aceea, nu prea ştiam cum să stau locului, aveam o rezervă infinită de energie şi mă agităm constant ca să o con -sum. Mai puţin când îmi citea mama. Când îmi citea mama, nu scoteam un sunet, ci stăteam sprijinit de cadrul patului şi mai întrebam din când în când câte ceva dacă nu înţelegeam - un cuvânt, o expresie, în sfârşit.

Mă fascinau atunci şi mă fascinează şi acum poveştile, cărţile, textele. Am înţeles mult mai târziu, cultivându-mi fascinaţia asta, că poveştile şi textele nu zac nicio dată în cărţi, ci în fiecare dintre noi, pentru că fiecare din ele comportă sensuri unice, individuale şi infinite, în funcţie de cititor. Citeşti astăzi o carte şi o citeşti şi mâine. În fiecare zi, o să înţelegi altceva din ea.

Şi atunci, având asta în vedere, contea ză oare care e suportul fizic de pe care citim? Eu zic că da. Ce urmează mai jos e părerea unui adolescent de 17 ani (abia împliniţi) despre cât de mult-mai-bine e să citeşti de pe o carte şi nu de pe un ecran.

De când cu tot boomul tehnologic al secolului XXI, din ce în ce mai multă lume citeşte de pe ecrane. Iniţial, de pe ecrane de calculator. Mai nou, de pe ecrane de telefon şi de pe alte suporturi. Printul începe să dispară, publicaţiile se mută în spaţiul online, Scribd, Google Books şi alţi provideri de texte în acelaşi spaţiu prolife rează. Sigur că e convenabil, poţi să cari după tine toate bibliotecile istoriei şi să despici „Fenomenologia” lui Husserl în timp ce stai pe scaun în RATB, poţi să citeşti „Alexandru Lăpuşnea nul” în timp ce mergi pe stradă dacă nu ţi-ai citit-o pentru acasă, poţi să îţi descarci un audiobook cu „Maestrul şi Margareta” şi să îl asculţi la volan ca să nu te opreşti din citit niciodată. Însă poţi să cari doar conţinuturi, nu forme.

Mi se poate reproşa: „Păi, un text nu e, până la urmă, conţinutul lui? Esența lui nu zace în cuvinte?”, şi pe bună dreptate. Esen ţa unui text zace, într-adevăr, în con ţinutul lui. Pentru mulţi, forma nu contea ză, şi asta e absolut ok. Atâta timp cât lumea citeşte și îşi păstrează orizonturile deschise în felul acesta, puţină importan ţă are modul în care o face. Însă, pentru mine, unul, lucrurile stau diferit.

Poate e o opinie desuetă, poate puţini o mai împărtăşesc (deşi am mulţi prieteni care simt ca mine în privinţa asta), dar mie îmi place să ţin cartea în mână, să pot să o răsfoiesc cu degetele mele, să îi miros paginile (asta îmi place mai mult decât orice altceva). E o cu totul altă experienţă când deschizi, să zicem, o carte veche, cumpă rată de la un anticar simpatic care ţi-o dă cu 30 de lei reducere pentru că te vede că ţi-o doreşti pe bune, când te loveşte mirosul de pagină îngălbenită atunci când o deschizi prima dată, când citeşti numele foştilor posesori pe prima pagină, decât atunci când citeşti acelaşi volum de pe kindle sau într-un pdf.

Să citeşti oriunde, oricând este, fără dubiu, foarte util şi foarte practic. Cred, totuşi, că ar fi regretabil să ne desprindem de forma print a textului. E mult mai personală şi mai indivi duală. Nu numai asta, dar cititul unei cărți în format tipărit mi se pare că are o valoare perenă. Un text non-fizic se poate pierde mult mai uşor, irevocabil. Un text în print rămâne mai mult, te leagă mai tare de conţi nutul său şi poate să ofere un izvor istoric fertil pentru evoluţia limbii, a gândirii, a menta lităţii umane în timp.

 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!