„Fericiţi cei ce construiesc biserici, nu cei ce le demolează“

ştefan Mărculeţ, 07 Februarie 2008

▲ Biroul de Presă al Patriarhiei Române a remis marţi, 5 februarie 2008, un comunicat de presă prin care se aduc anumite precizări în ceea ce priveşte noua Catedrală patriarhală ▲

Într-un comunicat remis presei marţi, 5 februarie 2008, Patriarhia Română aduce câteva lămuriri privind construirea noii Catedrale patriarhale. În acest comunicat se prezintă principalele motive care au determinat Patriarhia Română să iniţieze sfinţirea locului şi proiectarea noii catedrale. „Construirea viitoarei Catedrale patriarhale, numită şi «Catedrala Mântuirii Neamului», reprezintă, înainte de toate, o necesitate cultică, ca spaţiu pentru activitatea liturgică a Bisericii. Actuala Catedrală patriarhală, cu o capacitate de aproximativ 500 de persoane, de la a cărei construire se împlinesc, anul acesta, 350 de ani, este neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioşi care, în fiecare duminică, participă la Sf. Liturghie, atât în interiorul, cât şi în exteriorul acesteia. Cu atât mai mult, o nouă Catedrală patriarhală mai încăpătoare devine o necesitate stringentă cu prilejul marilor sărbători religioase şi momente solemne bisericeşti, având caracter naţional şi internaţional“, se arată în comunicat.

Simbol al Capitalei

Patriarhia Română precizează, în continuarea comunicatului, că viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului va fi una dintre construcţiile reprezentative pentru Bucureşti. „Construirea noii Catedrale patriarhale este o necesitate arhitecturală pentru o capitală europeană cu o populaţie de peste două milioane şi jumătate de locuitori. Catedrala va fi un simbol al capitalei unei ţări din Uniunea Europeană, Bucureştiul fiind, la ora actuală, singura capitală europeană fără o catedrală reprezentativă. Aşadar, construirea viitoarei Catedrale patriarhale nu distonează cu tradiţia europeană, ci, dimpotrivă, o confirmă. De aceea, s-a creat şi curentul de opinie: «O Catedrală pentru capitală!»“, se precizează în continuarea comunicatului.

Credincioşii, dar şi Statul român -principalii donatori

Referitor la fondurile necesare contruirii lăcaşului de cult, Patriarhia Română arată că „finanţarea construirii viitoarei Catedrale patriarhale, credincioşii români ortodocşi, chiar dacă în majoritate săraci, reprezintă principalii donatori, alături de Statul român - care doreşte să ajute la construirea viitoarei Catedrale patriarhale tocmai pentru că aproape 90% dintre cei ce plătesc impozite la bugetul de stat sunt de confesiune ortodoxă. De altfel, noua Lege a Cultelor stipulează faptul că toate cultele religioase recunoscute, deşi de drept privat, sunt de utilitate publică (art. 8, alin. 1). Ca atare, Biserica Ortodoxă Română consideră firească ajutorarea de către stat şi a altor culte religioase din România, aşa cum de altfel se întâmplă în ţara noastră în ultimii 18 ani (a se vedea, de exemplu, Anexa la Legea bugetului de stat pe 2007). Atribuirea de către Statul român a terenului pentru construirea Catedralei patriarhale reprezintă, mai ales, o reparaţie morală pentru cele cinci biserici demolate de către dictatura comunistă, în aceeaşi zonă.“

„Volumetrii decente şi armonioase“

Comunicatul emis de Patriarhia română aduce precizări referitoare şi la dimensiunile, arhitectura şi capacitatea noii catedrale, arătând că recentele critici din presă sunt nefondate. „Reamintim faptul că în ziua sfinţirii locului pe care aceasta urmează a fi construită, 29 noiembrie 2007, Prea fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a precizat faptul că noua Catedrală patriarhală nu va imita construcţiile imense din timpul dictaturii comuniste, ci, dimpotrivă, ea va fi un corectiv al lor, în sensul unei volumetrii decente şi armonioase, care să evite orice stil gigantesc sau strivitor. De aceea, considerăm iresponsabilă folosirea în mass-media a unor expresii ca: «proiect megaloman», «proiect faraonic», «proiect paranoic de tip ceauşist», etc., chiar înainte de a fi apărut proiectul noii Catedrale patriarhale din Bucureşti. În acest context, informăm opinia publică din ţară şi străinătate că Patriarhia Română are dreptul şi datoria de a construi viitoarea Catedrală - ca fiind un obiectiv necesar - indiferent de complexele celor ce caută să demoleze ceva încă înainte de a fi construit, poate tocmai pentru că suferă încă de sindromul comunist al programului de demolare a bisericilor din Capitală. În acelaşi timp, Patriarhia Română mulţumeşte tuturor celor care până acum au ajutat Biserica, precum şi celor ce vor sprijini în continuare construirea viitoarei Catedrale patriarhale, rugând pe Preamilostivul Dumnezeu să-i binecuvânteze pe cei ce iubesc frumuseţea sufletului credincios şi frumuseţea bisericilor născute şi crescute din credinţă şi dărnicie“, continuă comunicatul. La finalul textului, sunt date şi noile conturi deschise la BCR - filiala sector 4 Bucureşti - pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului:

RO53 RNCB 0075 0048 9503 0109 (LEI)

RO26 RNCB 0075 0048 9503 0110 (USD)

RO96 RNCB 0075 0048 9503 0111 (EURO)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!