Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Festival de Muzică Sacră la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia

Festival de Muzică Sacră la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Mihai Nagy - 22 Iunie 2017

La Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, s-a desfășurat ediția a VI-a a Festivalului de Muzică Sacră, eveniment organizat anual de Arhiepiscopia Alba Iuliei. Au urcat pe scenă patru formații corale: Corul „Ecclesia” al Protopopiatului Reghin, Corul „Eufonia” al Protopopiatului Blaj, Corul „Laudates Dominum” al Protopopiatului „Târgu-Mureș” și Corul „Reîntregirea” al Protopopiatului Alba Iulia.

Corul „Ecclesia” a fost înfiinţat în luna decembrie 2011, din iniţiativa părintelui dr. Vasile Farcaş, dirijorul corului (…) Obiectivele generale ale acestui grup vocal urmăresc dezvoltarea şi promovarea elementului muzical-liturgic al zonei, prin susţinerea unor servicii liturgice festive, comemorative şi de evidenţiere a patrimoniului muzical liturgic autohton. Cunoştinţele şi aptitudinile muzicale ale preoţilor din acest grup, majoritatea având experienţă în cântarea corală, au făcut ca într-un interval scurt de timp să poată răspunde mai multor invitaţii la Concerte de Colinde, Manifestări cultural-religioase, lansări de carte şi diferite solicitări din partea Protopopiatului Reghin în cadrul slujbelor religioase. Corala „Ecclesia” a interpretat următoarele piese: „Anixandarele”, glas 8 de I. Popescu-Pasărea și armonizate de N. Lungu; „Stihira a II-a de la Vecernie”, glas 8, prelucrare N. Lungu; „Acum slobozește”, glas 5 de I. Popescu-Pasărea și armonizate de N. Moldoveanu; „Înoiește-te, noule Ierusalime”, de Gavriil Musicescu.

Corul „Eufonia” a luat ființă în anul 1994 la inițiativa protopopului Vasile Brumar, ca un cor mixt ce a funcționat cu întreruperi. Din luna ianuarie 2014, după numirea noului protopop de Blaj, Ovidiu Pop, a fost reorganizat într-un cor bărbătesc. Dirijorul corului este părintele Ioan Avram, de la Parohia Blaj-Izvoarele. Corul este alcătuit din 16 preoți. În cei doi ani de la reorganizare a suținut concerte şi programe de colinde la Alba Iulia, Mănăstirea Râmeț și Parohia Roșia de Secaș. Din anul 2016, partiturile au fost diversificate, cuprinzând și pricesne prin care s-a dorit o extindere a misiunii corale, pentru o mai rodnică activitate în Protopopiatul Blaj. Acest aspect s-a evidenţiat la Concertele de muzică sacră organizate anual la Blaj şi la Alba Iulia, unde au fost interpretate mai multe pricesne. Repertoriul corului a fost compus din cântecele: „Eu sunt învierea!” – Ionel Brătianu; „Cât de mărit” – Dimitri Bortnianski și „Taina creștinătății” – Nicolae Lungu.

Corul „Laudates Dominum” a prezentat un repertoriu coral bisericesc adecvat acestei perioade de post. Acest cor a luat fiinţă în urmă cu trei ani, fiind condus de părintele Daniel Hancu. A participat la evenimentele religioase și culturale din cuprinsul protopopiatului și s-a implicat în animarea vieții duhovnicești a comunităților creștine, prin sensibilizarea credincioșilor față de cântarea bisericească și față de valorile spiritualității românești. Piesele interpretate în cadrul concertului au fost: „Tatăl nostru”, „Așa grăiește Domnul Slavei”, „Preasfântă Născătoare”, „Cruce sfântă părăsită”, „Sfinte Dumnezeule”.

Corul bărbătesc „Reîntregirea” a fost înfiinţat în anul 2003 şi este dirijat de părintele dr. Nicolae Topîrcean. Din anul 2011, se află sub patronajul Protopopiatului Ortodox Alba Iulia. În cursul primului an de existenţă a susţinut peste 15 concerte şi a reuşit imprimarea a două CD-uri: „Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur” şi „Doamne pe noi miluieşte-ne”, în colaborare cu Radio Reîntregirea. A participat la Festivalul Naţional de colinde tradiţionale de la Bistra Mureşului, judeţul Mureş, cântând alături de Corul Naţional de cameră „Preludiu”, dirijat de Voicu Enăchescu. În anul 2006, a participat la slujba de sfinţire a Bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Recea – județul Mureș, iar în anul 2009 a dat răspunsurile la slujba de resfinţire a Catedralei Reîntregirii şi a susţinut un concert la care a fost prezent şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Corul este format din preoţii Protopopiatului Ortodox Alba Iulia şi a participat în această calitate, în anul 2012, la Bucureşti, la Concursul Naţional Coral Lăudaţi pe Domnul, organizat de Patriarhia Ortodoxă Română. Corala a fost apreciată cu premiul al II-lea, iar părintele prof. Nicolae Topîrcean a obţinut premiul pentru cel mai bun dirijor. De la înfiinţare şi până în prezent Corala a susţinut concerte cu ocazia sfintelor sărbători de Paşti şi de Crăciun, cu ocazia zilei Naţionale a României, sau cu ocazia zilelor oraşului Alba-Iulia. De asemenea, a participat în parohiile din Protopopiatul Alba la sfintele slujbe, concerte, festivaluri sau evenimente cu caracter social-filantropic. Activitatea coralei s-a îmbogăţit şi diversificat prin parteneriate internaţionale cu Colegiul „St. Donatus” din Merchtem – Belgia (2007) şi Orchestra Filarmonică a Colegiul Aloisius din Bonn – Germania (2007­2008). În cadrul acestui parteneriat, Corul bărbătesc „Reîntregirea” a participat alături de orchestra filarmonică la Festivalul Internaţional „Ludwig van Beethoven”. Unul din obiectivele acestui parteneriat a fost şi punerea în scenă în primă audiţie a trei piese: Concertul nr. 1 (Cine se va sui) de Gavriil Musicescu; „Jieneasca” de Gheorghe Şoima; şi fragment coral din „Oda bucuriei” – partea a IV-a a Simfoniei a IX-a în Re minor de Ludwig van Beethoven. Repertoriul a fost compus din următoarele cântări religioase: „Către Tine Doamne”, Nicolae Lungu; „Tebe Poem”, Dimitri Bortnianski; „Cine se va sui”, Gavriil Musicescu; „Rugăciunea inimii”, Paul Constantinescu și „Mare eşti Doamne”, Iulian Cârstoiu.

 

Citeşte mai multe despre:   Catedrala Reîntregirii  -   festival