Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Festival de pricesne mariane la Mănăstirea Rus, Sălaj

Festival de pricesne mariane la Mănăstirea Rus, Sălaj

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Adrian Onica - 12 August 2015

La Mănăstirea „Sfânta Maria” Rus din judeţul Sălaj, a avut loc a șasea ediție a Festivalului de pricesne mariane pentru copii „Maică, pururea Fecioară”, sub coordonarea părintelui Gabriel Gârdan, consilier cultural al Episcopiei Sălajului, și a părintelui Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

La ediția din acest an, care s-a desfăşurat duminică, 9 august, au participat 11 so­liști individuali și 32 de grupuri de copii. Au fost prezenți copii din următoarele parohii ale Episcopiei Sălajului: Hereclean, Cehu Silvaniei, Cerîșa, Preoteasa, Hida, Bălan, Cheud, Ciocmani, Cristolț, Fântânele-Rus, Gâlgău Alma­șului, Gîlgău, Inău, Jibou I, Jibou II, Rus, Tihău, Surduc, Șimleu Silvaniei, „Sfânta Cuviosă Parascheva” Șimleu Silvaniei, Borza, Creaca, Zimbor, Ruginoasa, Ileanda, Luminiș. 

Anul acesta au fost invitate și parohii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Au participat de la Episcopia Ma­ramureșului și Sătmarului, în frunte cu părintele inspector pentru catehizare parohială Gabriel Băban, copii și tineri de la Asociaţia Tinerilor Ortodocşi ai Catedralei Episcopale maramureşene, de la parohiile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” Târgu Lăpuș, Lipău și Păulești, județul Satu Mare. Din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului au participat copii de la Parohia Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud, însoțiți de părintele Ioan-Simion Buta, conform pr. Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială din cadrul Episcopiei Sălajului.

Festivalul, pus sub egida „Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi”, a debutat cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată în altarul de vară, în pădurea din vecinătatea mănăstirii, de un sobor de preoți format din pr. Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială al Episcopiei Sălajului, pr. Gabriel Băban, inspector pentru catehizare parohială din cadrul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, pr. Ioan-Simion Buta de la Parohia Spermezeu, pr. Radu Barbor de la Parohia Cehu Silvaniei, pr. Claudiu Popiț de la Parohia Preoteasa, pr. Alexandru Bande de la Parohia Rus, pr. Daniel Blaj de la Parohia Creaca, pr. Mateiu Călin de la Parohia Ruginoasa, pr. Rusalim Durnea de la Parohia Zimbor, pr. Vasile Pop, preot misionar la Protopopiatul Șimleu Silvaniei, pr. Nicolae Revnic, preot pensionar și pr. Alexandru Tiță, duhovnicul Mănăstirii Rus. Răspunsurile la slujbă au fost date de corul bisericii de la Parohia Jibou II, condus de ing. Maria Târziu. 

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Gabriel Băban, inspector pentru catehizare parohială, al Episcopiei Ma­ra­mureșului și Sătmarului. 

La finalul Sfintei Liturghii, pr. Silviu Boha a mulțumit oaspeților și a subliniat im­portanța cinstirii Maicii Domnului și a implicării copiilor în viața Bisericii. Totodată a subliniat preocuparea constantă a Episcopiei Sălajului pentru promovarea activităților catehetice și a păstrării identității culturale, dar și grija pe care Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu o manifestă pentru creșterea în lumina valorilor creștine a tinerilor.

Premii pentru 400 de copii participanţi

După agapa oferită de maica stareță Maria Terheș pentru cei peste 400 de copii și pentru toți pelerinii aflați la mănăstire, grupurile de copii au urcat pe scenă și pădurea a răsunat de ecoul glasului lor de preamărire și de rugăciune către Maica Domnului. Au impresionat prin pioșenie, prin frumusețea interpretării, dar și prin frumosul port popular pe care l-au purtat cu mare bucurie, conform celor precizate de pr. Silviu Boha. 

Părintele consilier cultural Gabriel Gârdan a transmis binecuvântarea Preasfințitului Petroniu, Episcopul Sălajului, a reliefat importanța și semnificația acestui festival, a felicitat pe toți cei implicați, de la inspector, stareță, coordonatori ai circumscripțiilor catehetice, preoți, profesori de religie, până la elevi, și a mulțumit credincioșilor care au însoțit grupurile de copii. 

„Au fost premiați toți par­ticipanții, fiecare grup a primit o icoană cu Maica Domnului care va fi prezentată spre închinare în biserica parohială cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. De asemenea, au fost premiați soliștii individuali, preoții și profesorii care i-au pregătit pe copii cu icoane și diplome”, a spus pr. Silviu Boha. 

Totodată s-au acordat, din partea Preasfinţitul Episcop Petroniu, diplome de excelență părintelui Gabriel Băban, inspector pentru catehizare parohială al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, stareței Maria Terheș, Mariei Fati și în­vățătoarei Maria Irimieș de la Lipău Satu Mare. „Mulţumind Maicii Domnului pentru emoţiile și bucuriile trăite, toți s-au îndreptat spre parohiile din care fac parte dorindu-şi să se reîntoarcă”, a mai menţionat pr. Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială în cadrul Episcopiei Sălajului.