Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Festival internaţional de muzică veche la Galaţi

Festival internaţional de muzică veche la Galaţi

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Știri
Un articol de: Ioan Bușagă - 11 Iulie 2017

Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, din municipiul Galaţi, a găzduit şi în acest an Festivalul internaţional de muzică veche tradiţională „Dimitrie Cantemir”. Organizat sâmbătă, 8 iulie, evenimentul cultural-artistic s-a desfășurat în prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Numeroşi gălăţeni, iubitori ai muzicii vechi tradiţionale, au participat şi anul acesta la cea de-a doua ediţie a Festivalului internaţional de muzică veche tradiţională „Dimitrie Cantemir“. Scopul evenimentului cultural-artistic a fost de a omagia personalitatea multilaterală a domnitorului român, rămas în conştiinţa posterităţii drept un simbol de marcă al culturii româneşti. „Pe scena amplasată în primitoarea grădină a Palatului Episcopal au urcat formaţii de muzică sau dansuri tradiţionale din mai multe ţări, precum formația «Murza» din Ucraina, familia «Ali Riza Erdogan» şi «Alev Gafar» din Istanbul, Turcia, ansamblul de dans tradițional «Olympos», formația «Psaltirion», cu soprana Adelina Diaconu, de la Teatrul Muzical «Nae Leonard» din Galați, şi formația «Kalofonis» din Galați. Deşi la o oră destul de înaintată, concertul internaţional de muzică veche tradiţională «Dimitrie Cantemir» s-a bucurat de un real succes, chiriarhul Dunării de Jos, reprezentanții oficialităţilor locale şi judeţene şi sutele de gălăţeni prezenţi la eveniment apreciind prestaţia tuturor celor care au urcat pe scenă. În cuvântul rostit la finalul evenimentului, Părintele Arhiepiscop Casian a subliniat că «voievodul, savantul și cărturarul Dimitrie Cantemir a știut să respecte cultura lui, dar în același timp a știut să respecte și cultura altora. El a cunoscut foarte bine muzica din Imperiul Otoman, fiind și cel care a scris un vast și extraordinar tratat de muzică, ce include 450 de piese instrumentale, ca un exercițiu de cooperare culturală, căci prin cântare suntem mai curați și mai apropiați». La final, artiştii au primit din partea organizatorilor câte o plachetă, diplome de participare şi flori”, a precizat pr. Rareș Bucur.

Festivalul internaţional de muzică veche tradiţională „Dimitrie Cantemir“ a fost realizat şi organizat de Asociaţia pentru promovarea patrimoniului cultural gălăţean, în cooperare cu Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, Centrul eparhial de la Galaţi, Centrul cultural „Dunărea de Jos“, Teatrul Muzical „Nae Leonard“, Consiliul Judeţean Galaţi şi Primăria Municipiului Galaţi.