Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Festivalul „Bucuria Învierii” la Roma

Festivalul „Bucuria Învierii” la Roma

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Ioan Bușagă - 25 Aprilie 2017

Credincioşi şi clerici de la parohiile și paraclisele din Roma şi împrejurimi s-au întâlnit duminică, 23 aprilie, la Centrul eparhial din Roma, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pentru a participa la tradiţionalul festival intitulat „Bucuria Învierii”. Sărbătoarea a început cu Sfânta Liturghie, care a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, înconjurat de majoritatea clericilor din cele trei protopopiate din Lazio. „Anul acesta a fost al nouălea, de când, în duminica Sfântului Apostol Toma, credincioșii de la parohiile și paraclisele din Roma și împrejurimi s-au întâlnit pe Dealul Episcopiei, având în frunte preoții și diaconii care îi slujesc, bucurându-se cu toții de praznicul Învierii Domnului, alături de Episcopul lor. Pentru întâlnirea din acest an, toți copiii și tinerii de la școlile duminicale de la parohiile din Lazio au participat, în timpul Sfintei Liturghii, la procesiunea cu icoana Învierii Domnului, pe care au colorat-o în timpul Postului Mare. După terminarea momentelor festive, a avut loc cea de-a IV-a ediție a tradiționalului festival «Bucuria Învierii», după care toți cei prezenți au fost invitați să viziteze târgul de carte organizat de Frăția Tinerilor Nepsis Italia. Profitul obținut de pe urma vânzării cărților este destinat susținerii activităților cu tinerii și pentru tineri”, informează Departamentul de informare şi mass-media al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.