Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Festivalul coral „Vox Mundi” la Timișoara

Festivalul coral „Vox Mundi” la Timișoara

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri
Un articol de: Diac. Răzvan Fibișan - 30 Mai 2018

În perioada 24-27 mai, Timișoara a fost capitala internaţională a muzicii corale moderne. Coruri profesioniste au cântat în cadrul Festivalului coral internațional „Vox Mundi”.

În cele trei zile ale festivalului, pe scenele renumite din orașul de pe Bega au urcat: Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, Corul „Sound”, alături de alte formații corale de excepție: Corul de copii „Ocarina” (Finlanda), Corul „Orfeo Universitari” din Valencia (Spania) sau Skowronki Choir (Polonia). Timișoara a fost reprezentată în festival de Corul de fete al Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” și Corul de copii „Cantanti”, ambele dirijate de prof. Maria Gyuris. Programul Festivalului „Vox Mundi” a cuprins și Conferința de presă „Workshop de jurnalism cultural” cu jurnalistul și prezentatorul canalului Mezzo TV, Antoine Pecqueur.

Festivitatea de încheiere a Festivalului „Vox Mundi” a avut loc sâmbătă, 26 mai, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, unde s-a desfășurat Gala „Vox Mundi”, cu un spectacol-concert al tuturor corurilor invitate. Totodată, gala a cuprins și decernarea premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România la concursul de creație corală. Părintele Zaharia Pereș, consilier eparhial, a oferit prof. Maria Gyuris, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Diploma de excelență pentru cei 30 de ani de activitate la conducerea Corului de fete al Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara. Vox Mundi s-a încheiat la Timișoara prin participarea Corului „Sound” la Liturghia arhierească, oficiată de IPS Ioan, Mitropolitul Banatului, de praznicul Rusaliilor.

Cea de-a treia ediție a Festivalului coral internațional de muzică modernă și contemporană „Vox Mundi” a fost organizată de Arhiepiscopia Timișoarei și Asociația Culturală Kratima, cu sprijinul Primăriei Timișoarei, având drept obiectiv revigorarea muzicii corale de calitate, dar și promovarea culturii și a creațiilor corale românești cu prilejul Centenarului Marii Uniri.